-
Când lumea se aprinde
Oamenii mor din cauza nepăsării, a ignoranței, a urii, a religiei, a discriminării, a intoleranței, a sărăciei, a dorinței de a trăi mai bine. Mă intristează toate astea, dar de cele mai multe ori nu plâng, deși mi-e sufletul cât o nucă. Atât de mic se face când îl doare, când îi e frică sau când se simte neputincios. Pentru că neputința doare la fel de tare ca toate de mai sus. Lacrimile însă curg necontrolat și greu de stăpânit atunci când solidaritatea iese la suprafață. Când oamenii nu se mai pun pe ei pe primul loc. Când contează doar durerea, muțenia care înțelege mai mult decât pot exprima cuvintele.…
-
Ca la gura sobei
M-am oprit la expresia asta într-o noapte, când scriam ceva în minte. Mi se întâmplă des să scriu noaptea, în gând, când mintea îmi e la granița dintre somn și trezie. Sunt incredibil de coerentă și creativă și de m-aș ridica și-aș pune mâna pe un pix și-o hârtie atunci și acolo, am bănuiala că ar ieși niște texte așa cum îmi plac mie. Numai că n-o fac niciodată și cuvintele rămân suspendate undeva în subconștientul meu. Ei, într-un periplu de-ăsta creativ și semi-adormit, cumva mi-am amintit și-am folosit expresia „ca la gura sobei”. În ce context, habar n-am. N-am ascultat niciodată povești la gura sobei, nici măcar n-am povestit…
-
A recunoaște că ai nevoie de ajutor
Una dintre lecțiile pe care vreau să i le dau Adei e legată de ajutorul cerut celor din jurul ei. Mai precis, alegerea momentului și decizia de a cere ajutor. Pentru că vreau să își fie sieși suficientă, să știe să se descurce în orice situație și să fie independentă, enunțul principiului la care m-am gândit e ăsta: „Înainte să ceri ajutorul cuiva, încearcă să vezi dacă reușești singură.” Adică: „Mami, nu pot spăla farfuria asta.” „Tati, nu pot înota până în cealaltă parte a bazinului.” „Mami, nu pot face curățenie singură în camera mea.” „Tati, nu pot căra ghiozanul singură.” Cum zice reclama: „Ba da, poți.” Totul e să…
-
A doua oară, mult mai bine
Iar am rămas singure în weekendul ăsta. De data asta 4 zile, dar deși a fost o zi în plus, a fost mult mai bine. Nu m-au mai încercat sentimentele de data trecută și m-am bucurat cu adevărat de me time și mommy time. Cu Sotzu’ plecat pe plaiuri natale, m-am bucurat de aceste zile „libere” să mă pun la zi cu serialele, să văd două filme, să ies la brunch cu fetele, să livrez niște fuste și să croiesc altele pe săptămâna viitoare. În plus, m-am hlizit cu Ada până m-au durut fălcile. Are sunete noi în repertoriu și e amuzant tare să o aud cum gângurește, cum râde…
-
Copilăria părinților mei
Am dat aseară pe Twitter de un articol pe care nu l-am citit în întregime pentru că mi-a creat un disconfort încă din chapeau. Totuși, cele câteva rânduri au declanșat instantaneu niște amintiri legate de ce mi-au povestit ai mei despre copilăriile lor. Mai întâi, cu copy/paste din articol. Când eram mică îi rugam deseori pe ai mei să îmi povestească ce fel de copilărie au avut. Auzeam, pe un ton moralizator, cât de cuminţi şi ascultători fuseseră ei (faţă de cât de obraznici eram noi, desigur), ce bine învăţau la şcoală chiar dacă trebuia să ducă vaca şi oile la păscut, iar caietele lor arătau ca noi până în…
