-
A recunoaște că ai nevoie de ajutor
Una dintre lecțiile pe care vreau să i le dau Adei e legată de ajutorul cerut celor din jurul ei. Mai precis, alegerea momentului și decizia de a cere ajutor. Pentru că vreau să își fie sieși suficientă, să știe să se descurce în orice situație și să fie independentă, enunțul principiului la care m-am gândit e ăsta: „Înainte să ceri ajutorul cuiva, încearcă să vezi dacă reușești singură.” Adică: „Mami, nu pot spăla farfuria asta.” „Tati, nu pot înota până în cealaltă parte a bazinului.” „Mami, nu pot face curățenie singură în camera mea.” „Tati, nu pot căra ghiozanul singură.” Cum zice reclama: „Ba da, poți.” Totul e să…
-
A doua oară, mult mai bine
Iar am rămas singure în weekendul ăsta. De data asta 4 zile, dar deși a fost o zi în plus, a fost mult mai bine. Nu m-au mai încercat sentimentele de data trecută și m-am bucurat cu adevărat de me time și mommy time. Cu Sotzu’ plecat pe plaiuri natale, m-am bucurat de aceste zile „libere” să mă pun la zi cu serialele, să văd două filme, să ies la brunch cu fetele, să livrez niște fuste și să croiesc altele pe săptămâna viitoare. În plus, m-am hlizit cu Ada până m-au durut fălcile. Are sunete noi în repertoriu și e amuzant tare să o aud cum gângurește, cum râde…
-
Copilăria părinților mei
Am dat aseară pe Twitter de un articol pe care nu l-am citit în întregime pentru că mi-a creat un disconfort încă din chapeau. Totuși, cele câteva rânduri au declanșat instantaneu niște amintiri legate de ce mi-au povestit ai mei despre copilăriile lor. Mai întâi, cu copy/paste din articol. Când eram mică îi rugam deseori pe ai mei să îmi povestească ce fel de copilărie au avut. Auzeam, pe un ton moralizator, cât de cuminţi şi ascultători fuseseră ei (faţă de cât de obraznici eram noi, desigur), ce bine învăţau la şcoală chiar dacă trebuia să ducă vaca şi oile la păscut, iar caietele lor arătau ca noi până în…
-
Să dispară sertarul cu ciocolată!
Slăbiciunea mea e ciocolata (oh, the irony!). Ea mă îngrașă, ea mă face să poftesc la ea, ea îmi oferă orgasme bucale când e produsă de anumite firme. De 6 ani de când locuiesc cu Sotzu’ sub același acoperiș, unul dintre sertarele din casă a devenit „sertar de dulciuri”, că așa avea el la Baia Mare… Și eu, ca fraiera, am pus botul și-am acceptat acest minunat sertar în viața mea. Doar că, fericită fiind mental și gustativ, fizic am devenit tot mai rotunjoară, talia mea de viespe pierzându-se în spatele colăceilor. Sertarul ascundea minunății de ciocolată, bomboane și alte chestii pline de zahăr, pe care eu și Sotzu le…
-
Îmi printez blogul
Mă gândesc serios să transform blogul în ceva palpabil. Adică într-un maldăr de coli ministeriale imprimate cu cuvintele mele scrise timp de mai mult de 8 ani. Nu, nu vreau să le public, nu vreau să devin „scriitoare”. Vreau doar să le am la îndemână, să nu le pierd (de parcă de net s-ar pierde așa ușor). Și nici nu vreau să îmi printez toate articolele, dar sunt unele foarte aproape de sufletul meu, în special cele despre părinții mei, cele din perioada sarcinii și despre Ada, cele despre cărți, unele despre călătorii, gânduri și experiențe, mai pe scurt, articolele care mă definesc și pe care aș vrea să le…
