Copilăria părinților mei

Am dat aseară pe Twitter de un articol pe care nu l-am citit în întregime pentru că mi-a creat un disconfort încă din chapeau. Totuși, cele câteva rânduri au declanșat instantaneu niște amintiri legate de ce mi-au povestit ai mei despre copilăriile lor. Mai întâi, cu copy/paste din articol.

Când eram mică îi rugam deseori pe ai mei să îmi povestească ce fel de copilărie au avut. Auzeam, pe un ton moralizator, cât de cuminţi şi ascultători fuseseră ei (faţă de cât de obraznici eram noi, desigur), ce bine învăţau la şcoală chiar dacă trebuia să ducă vaca şi oile la păscut, iar caietele lor arătau ca noi până în momentul când se termina ultima filă.

7007af4b971a353dcc78533139ae865fDe ce mi-a creat disconfort? Pentru că părinții mei îmi povesteau, amândoi, cu multă durere în vorbe despre cum a fost în Moldova pentru tatăl meu și cum a fost pentru mama mea în casa mamei ei vitrege. Nu știu cum i-a adus destinul împreună pe acești doi oameni cu copilării triste, dar cert e că amândoi au avut un singur scop: să îmi ofere mie o copilărie așa cum n-au avut ei. Evident, au fost și reproșuri, dar au fost mult mai multe dovezi de iubire cât poate ei n-au primit împreună în toată viața lor. Și tot ce și-au dorit pentru mine, la unison, a fost să învăț. Să știu carte, să iau note bune și să nu ajung muncitoare ca ei. Să nu trudesc pe o leafă ca o bătaie de joc.

Mama mea a fost crescută de bunica ei, la sat, după ce părinții ei au divorțat. Mama ei, de care a fost despărțită, aveam să aflu abia după înmormântarea ei, a suferit enorm că i-a fost luată. Nu știu detalii, știu doar că situația a fost nasoală, dar că alături de bunica ei, mama mea a avut totuși o copilărie frumoasă. Mai tragic a fost când a fost luată și de lângă ea și adusă în sânul noii familii a tatălui său, unde mama ei vitregă s-a comportat cu ea ca și cu o sclavă. A pus-o să facă curățenie și de mâncare, iar pentru teme și învățat avea fix 2 ore pe zi. Ce să iasă la cofetărie cu prietenele ei? Ce să iasă cu băieți în oraș? La 19 ani s-a măritat doar pentru a scăpa de această mamă vitregă, fără să-l iubească prea mult pe primul ei soț. Viața i s-a schimbat abia când l-a cunoscut pe tatăl meu, dar totuși sechele au rămas și le-a adus cu ea. Mi-a povestit în nenumărate rânduri cât de greu i-a fost. Mi-a povestit cu lacrimi în ochi, probabil cu o durere surdă a amintirilor și totodată cu o ușurare în inimă că totul s-a terminat.

Tatăl meu a fost mezinul unei familii cu 3 copii. Diferența de vârstă dintre el și fratele lui mai mare era de 10 ani. În Moldova anilor 50-60, copilăria lui a fost dominată de bătăi primite ba de la tatăl lui, ba de la fratele lui. Singura care l-a protejat cât de cât a fost sora lui, care îl considera păpușa ei. Bunicul meu, bărbatul în fața căruia nevasta și copiii trebuie să stea smirnă, nu i-a cruțat nici pe copii, nici pe mamă. Vă puteți închipui ce copilărie au avut cei trei frați, din care au rămas doar băieții pentru că fata a fost trimisă la Timișoara să stea cu unchiul și mătușa lor. Era greu în Moldova acelor ani, cum, din păcate, încă mai este și acum pe alocuri. Tatăl meu îmi povestea cum în timpul iernilor geroase, aștepta să vină mama lor de la lucru să îi ia cizmele și să iasă la joacă pentru că el nu avea pantofi. Să nu mai zic de zilele în care nu aveau ce mânca sau de clipele în care mama lui i-a murit în brațe imediat după ce el a terminat armata. Îmi povestea de nenumărate ori de copilăria lui nefericită, uneori cu lacrimi în ochi, alteori cu reproș când nu apreciam ceva, alteori cu bucuria că are ce să-i ofere copilului lui. Ar fi putut perpetua acel comportament de tată sever și orb la nevoile familiei, în schimb a învătat din greutățile vieții și mi-a oferit mie copilăria și educația de care am avut nevoie.

Sunt atât de curioasă cum ar fi fost să-i am acum alături. Câte mi-ar mai fi povestit din viața lor, câte amintiri le-ar fi declanșat Ada. Îmi lipsesc teribil în unele momente, dar din când în când, cumva, amintirile despre ei ies la suprafață.

8 Comments

  • Formatia Bucuresti

    ce invitație plăcută la introspecție…îmi pare rău că n-am avut cum afla de la tata lui cum i-a fost, dar nu mi-e greu de imaginat acum, când văd cât de greu mă pot înțelege cu bunica.. oricum ar fi, noi suntem de zeci de ori mai norocoși decâtau fost ei și tot ceea ce avem le datorăm lor, părinților, care s-au străduit să nu ne lase să simțim greutățile vieții, atât cât au putut reuși ei pentru noi..

  • Ramona

    Oh m-am întristat nespus sa citesc aceste marturii stiind ca nu ne-ai expus aici decat o mica parte si ca tabloul întreg nu l-ai cunoscut nici tu.
    Cand eram studentă am cunoscut o mulțime de povesti de viata o data cu noii mei colegi si m-am simtit norocoasă pentru familia mea si dragostea pe care mi-au aratat-o mereu, si pentru sacrificiile pe care le-au facut ca eu sa merg la facultate,atât părinții cat si fratele meu pentru ca eram atunci mai mult decat modesti financiar vorbind. Si chiar daca au fost câteodată mai aspri, am ajuns oameni si nu ne-a prins rău educația făcută. Ma gândesc câteodată ca as fi vrut sa vad mai multa afectiune din partea mamei mele, dar intr-o anumita măsură o inteleg ca viața atunci cand eu eram mica nu i-a fost usoara caci a pornit tanara de tot in viata ei de femeie măritată si mama. Fiind acum la rândul nostru părinți intelegem mult mai bine felul in care ne-au crescut si ne-au educat.Eu cred ca părinții nostri nu au esuat,sper sa nu esuam nici noi in meseria asta grea de parinte.

  • lala

    Si ai mei au avut o copilarie grea si eu pa alocuri am avut la fel. Cu toate astea imi amintesc cu drag de copilarie.
    Sunt curioasa de ce accentuat ata de mult “Moldova”? Nu se putea intampla in alta parte a tarii?

    • Tomata

      pai nu se putea intampla, pentru ca acolo a copilarit. 🙂 n-am accentuat deloc, desi stim cu totii cat de saraca e aceasta regiune a tarii.

  • automatizari porti

    Unii au o copilarie mai bogata decat a altora, dar asta nu este un motiv pentru care sa nu ne amintim cu bucurie de zilele in care nu aveam nicio grija.

    • Florin

      Desi sunt adeptul evolutiei, eu zic ca , copilaria pana la inventarea tabletelor/ telefoanelor a fost mult mai bogata decat cel mai nou iphone in mana unui copil. Jocurile copilariei si statu afara nu se compara .. dar na .. totul e relativ, fiecare isi aduce aminte cu melancolie de propria copilarie

  • zgomotoasa

    Pe mine mă impresionează mereu oamenii care reușesc să înțeleagă că unele lucruri sunt greșită și se străduiesc să nu le repete la rândul lor. Nu cred că acest aspect ține de școli, cred că ține de înțelepciunea dobândită de-a lungul timpului. Și nu cred că doar cei care au avut copilărie grea pot ajunge la aceste convingeri. Respect părinților tăi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

CommentLuv badge