Când lumea se aprinde
Oamenii mor din cauza nepăsării, a ignoranței, a urii, a religiei, a discriminării, a intoleranței, a sărăciei, a dorinței de a trăi mai bine. Mă intristează toate astea, dar de cele mai multe ori nu plâng, deși mi-e sufletul cât o nucă. Atât de mic se face când îl doare, când îi e frică sau când se simte neputincios. Pentru că neputința doare la fel de tare ca toate de mai sus.
Lacrimile însă curg necontrolat și greu de stăpânit atunci când solidaritatea iese la suprafață. Când oamenii nu se mai pun pe ei pe primul loc. Când contează doar durerea, muțenia care înțelege mai mult decât pot exprima cuvintele. Dacă ați fost vreodată în situația de a vă uita în ochii unui om și ați înțeles TOT în acel moment, tot ce se petrece în sufletul lui, acela e momentul în care voi n-ați mai contat. Cuvintele n-au mai contat. A contat doar durerea aia și liniștea că ochii și sufletul înțeleg și simt același lucru. Asta-i solidaritatea despre care vorbesc, această înțelegere a suferinței și acest abandon al propriei persoane în favoarea celui care suferă mai mult.
Pe mine mă impresionează solidaritatea mai mult decât tragedia în sine. Am plâns la atentatele de la Madrid când am văzut Germania ținând un moment de reculegere pe străzile Berlinului. Am plâns la tragedia din Colectiv când am văzut oamenii aprinzând lumăhnări și plângând după necunoscuți. Am plâns și eu pentru Teodora Maftei, deși n-am cunoscut-o niciodată.
Acum plâng instant de fiecare dată când văd aceste două imagini.
Durerea îngenunchează, înfrânge, distruge, înfurie, cere răzbunare, ucide magia. Dar în același timp durerea unește, împacă, scoate ce-i mai bun din oameni. Plâng când văd cum simbolurile altor țări se pleacă în fața unui simbol al vieții, al frumuseții, al bucuriei de viață, al romantismului, al luminii. Parisul e stins. Suferă și are nevoie să sufere pentru că în vremuri ca astea prin care trece, trebuie să plângă, să-și lingă rănile, să jelească, să cadă. Și pe urmă să se ridice. Să triumfe și să se aprindă din nou. Mai tare, mai viu, mai frumos, mai luminos.
2 Comments
Pingback:
lala
Faorte suparata am fost dupa intamplarile de la Paris, ma simteam mica, neputincioasa si cu gandul la oamenii de acolo.