Am rareori ocazia să vorbesc limba germană de când nu mă mai duc la cursuri. Cu toate astea, datorită mesajelor pe care le scriu oamenilor când cumpăr lucruri de pe ebay sau emailurilor pentru găsirea unui loc la grădiniță pentru Ada, cumva germana mea se îmbunătățește. Mă surprinde absolut de fiecare dată când mă văd nevoită să conversez cu cineva și-mi ies propozițiile aproape bine. Și lumeă mă înțelege, iar eu mă scuz, râzând că nu vorbesc bine germana. În fiecare zi când lucrez, în afară de luni, trebuie să iau un rucsac și o umbrelă de la muzeul în fața căreia e locul de întâlnire cu turiștii. Îi știu…

Numărul oamenilor pe care îl cunoașteam în Berlin crește cam de la lună la lună. Sau poate o dată la două luni. „Agăț” mame românce fie în parc, fie prin cartier, fie pe grupurile de români/mame de pe Facebook. Le aud vorbind românește sau mă aud ele pe mine vorbind cu Ada și una dintre noi se bagă în seamă. Așa a fost și cu întâlnirea mea cu Maria, o maramureșeancă stabilită în Germania de prin 90 și ceva. Eu mergeam cu Ada la farmacia din spatele blocului, ea cu fetița ei la pediatrul de lângă farmacie. „Hai, Ada! Hai, Ada!” au fost suficiente să îi atragă atenția. M-a întrebat…

Azi sunt 10 ani de când mi-am zis „hai să văd cum e să fiu cu unul care nu e genul meu”. Îi dădeam maxim o lună să mă plictisească și să îl las cu ochii în soare, pentru că nu numai că nu mă vindecasem de fosta iubire, dar încă mai sufeream după ea. Însă, întâlnire după întâlnire, telefon după telefon, hatâr după hatâr, iată-ne 10 ani mai târziu, căsătoriți de 3 și cu un copil minunat de 1. Nu m-a plictisit, nu m-a făcut să sufăr ca ceilalți, m-a ascultat cât am avut eu chef să-i povestesc și m-a suportat cu toate chichițele și defectele mele. Și oricâte…

Dacă îi aveți pe cei dragi alături, nu contează unde sunteți, dacă aveți curent sau nu, dacă e cald sau rece, dacă e vânt sau soare. Contează doar că sunteți împreună. Unii s-ar bucura să stea pe întuneric, în frig, dar în  brațele oamenilor dragi. Dacă sunteți sănătoși, la fel, nu contează că vă plictisiți, că leru-i prea ler, că la TV sunt aceleași filme. Bucurați-vă, alții nu sunt atât de norocoși. Vă doresc doar astea două lucruri: sănătate și oameni dragi în jurul vostru. Și, bineînțeles, Sărbători fericite, luminate, liniștite. Crăciun fericit, dragilor!

Dragă Iubi, (tot Iubi ai rămas, deși pe blog ne referim la tine cu termenul de Sotz, iar acasă, te mai alint ironic cu „iubirea vieții mele” și „lumina ochilor mei din cap”. Dar nu-ți zic așa și pe blog, că o să creadă lumea că vorbesc serios și sunt grețos de siropoasă și sentimentală. Și știm amândoi că nu-s așa.) Pentru că nu-s aproape deloc siropoasă și sentimentală, știi bine că sunt prea zgârcită cu declarațiile și cu „te iubesc-urile”, dar din când în când mă străduiesc să-ți dau cumva de înțeles că asta simt. Da, chiar și atunci când mă feresc de îmbrățișari în mijlocul curățeniei. Chiar și…