În urma unei discuții foarte constructive de aici de pe blog, m-am hotărât să iau niște măsuri. Pentru că țin cont de părerile și preferințele cititorilor, aș vrea că blogul meu să fie un colțișor plăcut pentru toată lumea. Sau, cum s-a exprimat Madlen, un loc de destindere. Nu promit că va fi întotdeauna așa, însă o să fac tot posibilul să ne și distrăm. Și pentru că tot ea a fost cea care a sugerat comunicarea între cititori, m-am gândit că ar fi o idee bună să vorbiți între voi. Dacă la articolele în care tema e aleasă de mine nu vă încumetați să le răspundeți celor de deasupra…

De nenumărate ori mi-am propus să-l filmez pe Ricky când mă duc după el la pensiune, dar de îmi aduceam aminte în mașină sau acasă. Sau, alte ori eram singură și nu puteam să o fac singură. De data asta, fiind și cu Sotzu’ și aducându-mi aminte la timp, am bucuria să vi-l arăt într-unul din cele mai fericite momente ale lui. Așa face de fiecare dată când mă duc să-l recuperez, câteodată și când vin acasă după o zi de lucru. Momentele astea sunt întotdeauna egale cu fericirea. Și pentru el și pentru mine. Ah, și musai să menționez: Ricky împlinește 11 ani peste câteva zile. 🙂 Ricky meets…