Te irosești?

Cunosc personal o mână de oameni care trăiesc sau câștigă bani din pasiune. Cunosc înca o mână de oameni care au talent, au potențial, au pasiune, dar lenea e stăpână pe situație și acel talent zace undeva ascuns înăuntrul acelor oameni.

Și îmi e foarte ciudă pe acei oameni. Îi spuneam mai demult unei prietene care are un talent deosebit la design, că dacă aș avea talentul și simțul ei estetic, aș face bijuterii până mi-aș plăti cel puțin o excursie din asta. Îmi părea rău pentru mine că nu știu să potrivesc culorile și nu am imaginația atât de versatilă încât să pot produce ceva din materie primă. Bine, eu și am pornirea asta de a produce ceva și de a vinde, deci nu-mi fac probleme că vreodată voi rămâne fără vreo idee de a supraviețui. Dar nu despre mine e vorba în acest articol, ci despre oamenii care au un dar și-l ignoră în loc să-l monetizeze.

Scriu cu un anumit exemplu în cap, exemplu care se va regăsi în cuvintele mele și pe care le scriu aici ca să le vadă, să se poată întoarce mereu la ele și să își ia forța dacă nu din ce spun eu, măcar din amintirea că în el zace o forță care i-ar putea aduce nu doar beneficii, cât și satisfacții sufletești unice. Și nu scriu doar pentru acel exemplu, ci și pentru voi, cei care aveți o pasiune și-o lăsați să moară pentru că n-aveți chef.

Nu știu dacă ați gustat vreodată din bucuria de a câștiga ceva din ceea ce ați început să faceți doar pentru că asta vă e pasiunea. Poate vă place să gătiți și cineva are încredere în talentul vostru să îi faceți tortul de nuntă. Poate sunteți pasionați de fotografie și cineva vă invită să-i faceți poze la un eveniment important. Poate vă place să croșetați și cineva vă comandă o rochie din croșet (că tot se poartă). Poate știți să faceți o fustă și lumea vă laudă pe Facebook cerându-vă un magazin online. Poate vă plac concertele și aveți darul de a scrie despre ele și dintr-o dată se ivește ocazia unei acreditări la un festival. Poate pur și simplu aveți darul de-a spune lucrurile într-o altă manieră și cineva are nevoie de cuvintele voastre pentru că nu și le găsește pe ale lui. Poate aveți o mie de alte pasiuni și vi se oferă ocazia să le puneți în aplicare pentru bani. Sentimentul e copleșitor, dar mai puternic decât el e acela al reușitei. Să ți se propună sau să îți propui și să iasă bine. Să culegi laurii pasiunii tale, a unei munci pe care nici măcar n-o concepi ca muncă. Dacă n-ați încercat, poate e cazul. Doar să testați sentimentul. Și dacă vă place ce gust are, nu-i mai dați drumul. „Nu vă opriți niciodată din făcut”, așa zicea Mihnea Gheorghiu la PR Beta, iar eu am luat sfatul lui de bun.

Fructifică-ți pasiunea și fă bani din ea. N-o să simți niciodată că lucrezi, așa zicea un citat motivațional postat mai demult pe Facebook. Dar clișeic cum sună… se potrivește tare bine în încurajarea pe care încerc s-o formulez eu aici.

Nu vă stați în cale, nu vă împiedicați de voi înșivă și nu vă ridicați singuri obstacole. Încercați, faceți primul pas, faceți ceva în direcția pasiunilor voastre și abia după ce-ați încercat, dați-vă bătuți. Dar am vaga impresie că dacă o să începeți, n-o să vă mai puteți lăsa. Credeți-mă, vorbesc din experiență.

9 Comments

  • Silvia

    *Mihnea, nu Mînea, în rest, sunt de acord cu tot ce zici. Mihnea mi-e prieten și e cel mai bun exemplu pe care-l cunosc de om care nu s-a oprit niciodată din făcut.

    Eu acum am strania senzație că sunt dependentă de internet în ce privește viața profesională și asta mă cam sperie 😀 Dar nu-i nimic, îi dau eu de capăt.

  • Mihaela Dămăceanu

    Este situaţia ideală a vieţii să reuşeşti să te susţii din propria pasiune. Şi deci, să nu mai mai simţi că munceşti. Mulţi suntem cei ce visăm la asta, dar ne împiedicăm şi autoîmpiedicăm. Frumos şi foarte mobilizator articol, Andreea!

  • Lili

    Știi care-i partea cea mai grea? Să te automotivezi! Știu asta pentru că observ în jur, la prieteni talentați, cum caută validarea în cei din jur. Ignorând autovalidarea, dacă există termenul. Nimeni nu are de unde să știe de ce ești capabil dacă nu se văd exemple. Eu croșetez jucării pentru mine, pentru că-s provocări cărora e musai să le dau de cap. Vreau să știu că pot face un obiect sau altul, că pot desluși un pattern pe care alții-l consideră prea complicat. Vreau să învăț mai multe, să fac mai multe. Și asta mi-e motivarea, asta mă ține-n priză. Susțin că-i important să faci lucrurile întâi pentru tine, adaptându-te ușor la cei din jur. Fii egoist(ă) și fă-ți de cap!

  • lala

    Stiu o fata care face bani din coafat si machiat, face foarte multi bani. Nu a facut niciodata cursuri, pur si simplu ii place.
    Mie mi-a luat la nunta 280 lei coafat si machiat si la proba 150 lei!!! In sezon are peste 20 de mirese sambata (plus ce mai are duminica si in cursul saptamanii), iti dai seama cati bani face din pasiune?

    • Tomata

      da, si e foarte bine. 🙂 ofera un serviciu pentru care e cautata si o face din placere. iar satisfactia unei femei cand se uita in oglinda e cel mai bun pret pe care poti sa-l obtii pentru pasiunea ta.

  • Fanfan

    Mie imi place sa desenez dar nu gasesc niciodata timp (sau poate ca as gasi daca nu as avea de fiecare data cate o scuza). Cand eram copil eram tot timpul motivata si gaseam timp pentru un desen mic (chiar si la scoala in timpul orelor de matematica ;p). Acum nu mai e asa … greu cu automotivarea! Foarte frumos textul tau 🙂

  • liliana

    hai sî zicem că viaţa m-a învăţat că niciodată nu-i prea târziu ca să-ţi urmezi un vis. numai că … sunt atâtea de spus, cumva trebuie să trăieşti, să-şi plăteşti ultilităţile şi alea, alea … aşa încât te iroseşti. plus că trăim într-o societatea răutăcioasă de unde n-ai să vezi, Doamne fereşte, vreo încurajare. pentru că ai nevoie, câteodată, să ţi se confirme că ceea ce faci este cu adevărat bun. şi nu de familie sau prieteni, nu, de altcineva. acel altcineva n-o va face, de parcă a recunoaşte talentul altuia şi a scoate pe gură o frază pozitivă e foarte dureros. după mine aş încuraja pe oricine are un talent, oricât de mic, să persevereze, să nu renunţe sub nici o formă, pentru că, în final, va reuşi. dar e greu ca într-o lume nebună şi rea să ai puterea de a urma un vis.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *