Scriam în articolul despre Grüne Woche că motivul care m-a convins pe mine să merg la această expoziție au fost animalele. Nu știam că voi avea plăcerea să asist și la un concurs de sărituri ecvestre, însă ce bucurie! N-am mângâiat vaci și capre și oi cum mă așteptam, însă acest cadou neașteptat a compensat cu brio nevoia mea de a drăgăli animalele domestice. Unde mai pui că m-a lins un dalmațian pe față și mai mult nu mi-a mai trebuit. Las pozele să povestească mai mult.    

Noroc că am mai deschis feedly-ul și am citit la DanaRozmarin despre aniversarea celor 14 ani ai ei în Olanda. Pe 8 ianuarie am împlinit și noi 9 ani de Germania, și nu neapărat că aș fi vrut să marchez momentul nefiind o cifră rotundă (dar totuși e numărul meu preferat), dar mi-am spus că e un motiv bun să îmi pun memoria la lucru și să scotocesc prin suflet pentru a pune pe hârtia virtuală, ce înseamnă acest număr pentru mine. * În primul rând înseamnă că am un copil 80% german și 20% român. În nici o închipuire de a mea dinainte de nașterea Adei nu m-am gândit…

Am căutat asiduu în arhiva blogului să văd când am întâlnit-o prima oară pe Ioana. Eram sigură că cel puțin de două ori în București, ea spună că poate o dată și în Timișoara. Eu îmi aduc aminte bine o singură întâlnire, în Gara de Nord, însă în articolul găsit scriam că prima întâlnire a fost la mall, de care oricât aș încerca, nu pot să îmi amintesc. Dar sigur a fost, că altfel nu scriam. Ciudat… Lăsând asta la o parte, Ioana a venit weekendul trecut la Berlin să le citească copiilor din cărțile ei și eu, deși nu credeam că voi ajunge, totuși îmi doream să o reîntâlnesc…