A recunoaște că ai nevoie de ajutor

Una dintre lecțiile pe care vreau să i le dau Adei e legată de ajutorul cerut celor din jurul ei. Mai precis, alegerea momentului și decizia de a cere ajutor. Pentru că vreau să își fie sieși suficientă, să știe să se descurce în orice situație și să fie independentă, enunțul principiului la care m-am gândit e ăsta: „Înainte să ceri ajutorul cuiva, încearcă să vezi dacă reușești singură.” Adică:

„Mami, nu pot spăla farfuria asta.”
„Tati, nu pot înota până în cealaltă parte a bazinului.”
„Mami, nu pot face curățenie singură în camera mea.”
„Tati, nu pot căra ghiozanul singură.”

Cum zice reclama: „Ba da, poți.” Totul e să încerci. Dacă ai încercat o dată, de două ori și nu-ți iese, cere ajutorul. Dar înainte de asta, gândește-te dacă acel „nu pot” e sinonim cu „nu vreau” sau „nu am chef”. Dacă e, n-ai decât să-ți întorci botul pe dos, pentru că nimeni nu e obligat să-ți facă ție treaba. Poate o dată sau de două ori scapi și îți facem pe plac, dar să nu-ți închipui că va deveni o rutină. De la 3 ani, copiii sunt autonomi, adică pot face multe fără să fie ajutați: pot merge singuri la baie, își pot duce farfuria la chiuvetă, ar putea chiar să și-o și spele singuri, își pot aduna jucăriile, se pot îmbrăca singuri, se pot spăla pe mâini, pe față, pe dinți, chiar și duș pot face singuri. Cu spălatul pe cap, mai ales la fetițe e mai greu. Dar înțelegeți ideea. Fiecare vârstă aduce un plus de autonomie și reușite considerabile copiilor. Dacă aveți impresia că sună a exploatare, sunteți liberi să credeți ce vreți, dar eu nu vreau ca Ada să ajungă așa cum am ajuns eu la 26 de ani, fără părinți, și să nu știu să fac altceva de mâncare în afară de ochiuri, cartofi pai și paste bolognese. Sau să facă un atac de panică pentru că nu știe unde se plătește gazul. Vreau să înțeleagă de mică faptul că viața și-o face singură și nu trebuie să se bazeze pe cineva ca să-i rezolve treburile.

Dar,

revenind la titlu, există momente în viață când trebuie să recunoști că ai nevoie, dar mai ales să știi să ceri ajutorul celor din jurul tău. Să nu ai impresia că le poți face pe toate sau că te pricepi la toate. Nimeni nu se pricepe la toate, contrar credinței împământenite în popor că noi, românii, le știm pe toate și „merge și așa”, că tot se vorbește zilele astea despre. De fiecare dată când mă gândesc la a cere ajutorul cuiva, mă gândesc automat la medicul veterinar al lui Ricky. Atunci când Ricky a avut tumoarea la splină, pentru că ecograful lui nu releva problema cu claritate, m-a trimis la un coleg de-al lui care avea un echipament mai performant. Aceluiași coleg i-a cerut părerea și s-au consultat, fără să facă pe deșteptul și pe interesantul că le știe el mai bine pe toate. N-a fost o dovadă de slăbiciune sau de lipsă de pregătire, pur și simplu, omul și-a asumat faptul că nu voia să taie câinele îaninte să fie sigur de ce-i în el.

Am citit o grămadă de statusuri de Facebook, din care îl citez doar pe al lui Tudor Chirilă, și articole, dintre care îl citez doar pe acesta, că nici Bănicioiu, Ministrul Sănătații, n-a știut când să ceară ajutor și spunându-și în sine „I got this”, a pus în pericol viețile unor oameni. Sau, să fiu mai dură, i-a privat de dreptul la viață pentru că n-a admis că are nevoie de ajutor, nu l-a solicitat și chiar l-a refuzat.

Poate par incoerentă și sar de la un exemplu la altul, de la un principiu la altul, dar numitorul comun al tuturor celor scrise e ideea că trebuie să recunoști când ai nevoie de ajutor, să-l ceri și să-l accepți când ți se oferă.