În cinci zile petrecute “acasă” s-au strâns multe povești de scris și povestit. Am trecut prin multe peripeții, dar și prin momente pline de bucurie, așa că n-am stat prea mult să mă enervez pentru că tot ce aveam era timpul. Să umblu, să revin, să mai aduc un act, să mă întorc la ghișeu în 3 zile diferite. Motivele principale pentru care am fost de data asta în România au fost două: schimbarea buletinului expirat și o vizită la notar pentru o succesiune complicată. Mi-am făcut programări din timp pentru amandouă, am stabilit întâlniri cu prietenii de care îmi era dor și cu o agendă destul de plină însă…

Hai să nu zic numai de rău de ambasada României, că nu-i frumos și când merită laude, merită. N-am avut de gând să merg la vot. Odată pentru că nici nu eram la curent cu situația din țară, nu știam când și ce se votează, și a doua oară pentru că numai gândul de a călca din nou pragul ambasadei mă îngrozea. Ar mai fi și o a treia oară, aceea că nemaitrăind în România, să o spun drept și urât, credeam că nu mă mai prea interesează ce se întâmplă acolo. Și mai credeam și că poate nu eu sunt cea care trebuie să decidă sau să influențeze traiul…

Sper din suflet ca la anul, de ziua ta, să-ți scriu o scrisoare mai veselă, mai frumoasă, care să nu te întristeze și care să nu te mai critice. Vreau, însă, să îți urez câte ceva și mă rog, crede-mă, chiar mă rog, să ți se îndeplinească. Îți urez ca omenilor care te conduc să înceapă să le pese de cei pe care îi conduc, pe cei care te formează, pe cei care ajung să spună: „România asta de rahat” (cu variantele bine știute). Nu, nu tu ești de rahat ci unii dintre oamenii care locuiesc între granițele tale, pentru că tu nu ești decât un spațiu geografic care îi…