veti fi mereu cu mine
-
10 ani de la moartea mamei mele
Se împlinesc azi. Încerc să îmi adun gândurile, amintirile și sentimentele de undeva din trecut și abia dacă reușesc pentru câteva secunde. Atâta timp le-am blocat pe toate și le-am alungat când au venit pentru că unele dintre ele aduc și multă vină. Nu știu cum am reușit să îmi conving mintea să le ascundă, când nu pot face asta cu niște frici și anxietăți care mă țin trează noaptea. Aș vrea să o scot pe mama mea la suprafață de unde am îngropat-o, să mă văd iar copilul ei, în brațele ei, vorbind cu ea. Tot ce am sunt flashback-uri, scurte învățăminte care au rămas cu mine, însă nici…
-
Sunt 10 ani
Sunt 10 ani azi. Probabil chiar la ora asta imi suna telefonul. Telefonul lui. Dar fara vocea lui. O voce straina, care nici in ziua de azi nu stiu a cui a fost. Am aflat imediat dupa, dar am uitat. Ma chema acasa ca s-a intamplat ceva. Ma temeam ca putea fi asta, dar totusi speram sa nu. Era sa fac accident in drum spre casa. Am ajuns, m-am impiedicat alergand spre garaj, spre oamenii adunati acolo, spre mama mea care plagea. Era pe jos, intins, cu ochii inchisi pentru totdeauna. Mi s-au inmuiat picioarele, ca niciodata in viata mea pana atunci sau de atunci incolo. Am ametit si mi…
-
Cel mai frumos vis
Cred ca e a doua sau a treia oara cand imi scriu visele pe blog. O fac pentru a nu le uita. Dar recitind despre ele, in spatele ochilor inchisi toate imaginile descrise nu mai exista. Le-am uitat. S-au dus acolo de unde au venit. Dupa un cosmar care m-a paralizat pentru cateva minute, sa tot fi fost vreo 10, am adormit cu greu, intorcandu-ma de pe o parte de alta. Habar n-am ce sau cine a bagat spaima aia in mine, dar nu-i ca si cand imi pare rau ca nu-mi amintesc. Si-am visat din nou, dar din al doilea vis nu-mi aduc aminte decat o scena. Mergeam cu…
-
61
Nu credeam că va veni ziua în care nu știu ce să scriu despre tatăl meu. Aș vrea să știu sau măcar să recunosc motivul pentru care nu îmi găsesc cuvintele, pentru care mintea mi-e goală de amintiri, de trăiri, de trecut. Continui să dau vina pe depărtarea de locurile în care am trăit 32 de ani, locurile impregnate cu prezența și pașii tatălui meu. Totul e atât de departe încât nu doar locurile sunt la peste 1000km de mine, dar și trecutul. Nu l-am mai visat de foarte mult timp, în schimb, visele îmi sunt populate cu oameni de care nu am nevoie. Poate aș avea nevoie de tatăl…
-
Încă nu e Ziua Copilului
Estimez că mai trebuie să treacă vreo 2-3 ani până mintea mea se va obișnui să sărbătorească copilul, și nu mama, pe 1 iunie. Toată viața mea 1 iunie a fost ziua mamei mele, înainte de a fi a mea, copilul. N-o spun cu tristețe, cu supărare, cu resemnare, o spun ca pe un fapt. Am fost sărbătorită în fiecare an împreună cu ea, de ziua noastră. Ea primea o sufragerie întreagă de flori pe vremea când lucra la fabrică, eu primeam haine, jucării și dulciuri. Win-win aș zice. Îmi e greu spre imposibil, pe moment, să mă concentrez asupra Adei de 1 iunie, când mama mea nu mai e…