La 31 de săptămâni, unele foste gravide sau pur și simplu oameni care află că-s în 7 luni, îmi spun că am o burtă mică – nu pun poză ca n-am niciuna bună de arătat (poate ar trebui să-mi fac poze mai des). Mie nu mi se pare că-i mică deloc, având în vedere că trebuie s-o car cu mine peste tot. Și e din ce în ce mai greu: merg ca o rață, abia respir, mă umflu de la căldură și retenția de apă de nu-mi mai găsesc gleznele, cu greu îmi pot lua șosete, statul picior peste picior e o provocare, dar cel mai distractiv e când vreau…

Un pic, dar suficient cât să mă îndrăgostesc de ea și mai mult. Săptămâna trecută, am ieșit ca în fiecare seară cu Ricky la a nu știu câta plimbare scurtă. Eram în șlapi, ceea ce, în combinație cu un picior drept care uneori are voință proprie și o denivelare de trotuar, a rezultat într-o căzătură în 4 labe. Nu m-am lovit la burtă, nici nu m-am speriat prea tare, dar paranoică cum sunt am început să interpretez durerile obișnuite ca și când ar fi fost mai mult de atât. Am cautat pe net (d’ooh, normal că am căutat) și nu aveam nici crampe, nici contracții, nici sângerări, nici dureri dubioase.…

Hotărât lucru, fata asta face ce vrea. Nici nu s-a născut încă și face numai cum o taie capul. Dar trebuia să ne așteptăm la asta, având în vedere că din prima clipă de când am aflat de existența ei, ne-a dat toate planurile peste cap. Ce contează că mă-sa se perpelește de curiozitate, ce contează că numără zilele până o va ține în brațe și-ar vrea să se aline măcar cu o poză mai de Doamne-ajută până atunci? Nu vrea să se arate și pace bună. Dacă data trecută a stat cu fața lipită de placentă, ieri a stat întoarsă de tot, cu ceafa și spatele la ecograf, că-i…