Update dupa o luna

Oh, a trecut deja mai bine de o lună de când n-am mai scris. Nici nu mi-am dat seama. Dar știți de ce nu am mai scris? Pentru că a venit perioada aia lungă fără nici o plecare sau ieșire, cu foarte puține programări, dar și mult așteptata vacanță de vară. Ce am făcut în tot timpul ăsta?

În primul rând am tot bibilit pe lângă casă. Mi-am mai plantat niște flori, am tuns iarba și de câte două ori pe săptămână, pentru că în Berlin plouă aproape zilnic de când n-am mai scris eu pe blog. Arată totul bine și inspectez plantele aproape zilnic. Sunt mândră de mine că nu-mi mai mor plantele pe capete.

Am bibilit și prin casă: am pus tablouri pe pereți, am adus cărțile din beci și le-am pus pe ici pe colo pentru că nu am bibliotecă și nici rafturi pentru ele, am umplut de plante, dar tot mai lipsesc, am montat un raft deasupra TV-ului și l-am umplut cu suculente și cactuși, am cumpărat un corp cu rafturi deschise și l-am făcut ‘stație de papetărie + tava-cu-hartii-importante-care-trebuie-urcate-sus-și-organizate-în-dosarul-cu-acte’ și tot acolo îmi țin și laptopul ca să îmi fie la îndemână.

Am fost cu Ada la concertul lui Dikka, un artist local cu cover-uri după melodii cunoscute, cărora le-a schimbat versurile ca să distreze sau să educe copiii. De exemplu: mesaje cu ‘Nu înseamnă nu’, fetele nu sunt mai prejos decât băieții, cântece de apreciere pentru mame și tați, foarte mișto. Mi-au și dat lacrimile la melodia cu mama.

Tot cu ea am fost în excursie cu clasa la un lac destul de aproape de noi. Îmi luasem liber în ziua aia ca să o duc la meditații, dar și să am o dimineață pentru mine, însă când a aflat, s-a activat imediat și mi-a propus, cu ochi de căprioară, că dacă tot mi-am luat liber, nu mă duc cu ea în excursie, că ‘niciodată n-ai fost și îmi doresc foarte mult’. Șantajistă de mică. Eu îmi făcusem planuri să merg la o cafenea cu cărți, să mănânc micul dejun și să citesc, apoi să mă plimb pe malul lacului sau să citesc lângă el pe o bancă… dar planurile astea s-au dus naibii, că a trebuit să îi îndeplinesc copilului dorința. A fost OK, dar tot au rămas urme de frustrare.

Am fost în Polonia pentru o zi și-o noapte la aniversarea unui prieten și în ciuda lipsei de chef de a merge, a fost chiar fain.

S-a terminat și clasa a 4‑a și nu mai sunt mereu pe grabă, stresată cu lecții sau absența lor, deci cred că mă bucur de vacanța asta mai mult ca ea. Am avut chiar și timp să citesc acasă! În timpul zilei! Așa ceva nu se întâmplă în timpul școlii…

Am fost pentru prima oară la Festivalul African de carte și mi-a plăcut.

Ada a fost la primul vaccin anti HPV, mai are încă două de făcut.

În ultimul weekend din iulie a fost cu taică-său la ISTAF, că e tradiția lor, iar eu am ajuns în sfârșit la acea cafenea cu cărți la care nu ajunsesem în ziua cu excursia. N-am stat mult pentru că eram singură pe terasă, îmi era teamă că iar mă iau durerile de stomac, era una dintre cele foarte puține zile cu căldură și soare, așa că m-am dus acasă și m-am plantat pe canapea la TV.

Am mai trecut printr-o criză de stomac cu dureri interminabile, am fost la medic, rezultatele analizelor de sânge sunt toate bune, însă dumnealui reacționează din când în când. Am stat acasă 4 zile în concediu medical că mă trezeam aproape zilnic cu dureri de cap și de ochi, prin urmare și greață și senzație de vomă. Am trecut peste.

A trecut și ziua Adei, și-a primit în sfârșit mult-doritul telefon, însă nu are cartelă încă pentru că numărul nu e încă portat. Am descoperit că pot controla multe cu contul meu pentru că i-am făcut cont de copil și nu poate instala nimic fără acordul meu.

Slow living și a fost tare bine. Dar mă mănâncă iar tălpile, poate și pentru că nu am mai ieșit nici măcar în Berlin sau în jurul lui, dar a fost o perioadă bună de detoxifiere. Și cu noul decor de la parter, mă simt, în sfârșit acasă.