Și s-a arătat
Un pic, dar suficient cât să mă îndrăgostesc de ea și mai mult.
Săptămâna trecută, am ieșit ca în fiecare seară cu Ricky la a nu știu câta plimbare scurtă. Eram în șlapi, ceea ce, în combinație cu un picior drept care uneori are voință proprie și o denivelare de trotuar, a rezultat într-o căzătură în 4 labe. Nu m-am lovit la burtă, nici nu m-am speriat prea tare, dar paranoică cum sunt am început să interpretez durerile obișnuite ca și când ar fi fost mai mult de atât. Am cautat pe net (d’ooh, normal că am căutat) și nu aveam nici crampe, nici contracții, nici sângerări, nici dureri dubioase. Totuși, a doua zi m-am dus la un control de urgența.
Și după ce doctorița mi-a spus că totul e în regulă, dar să am grijă la căzături că am placenta în față, am întrebat-o dacă domnișoara nu stă cumva cu fața, deși îi văzusem deja coloana și poziția obișnuită. Nu se întorsese cu fața, dar măcar a putut s-o prindă din profil astfel încât să o vedem puțin la față. Și, Doamne, ce moment! Dacă mi s-ar fi rupt colțurile gurii, cred că zâmbetul mi-ar fi înconjurat capul. :)) Cu zâmbetul ăsta am stat toată ziua pe față și norișorul de sub mine nu dădea semne să se evapore.
Mi-am sunat Sotzul, i-am zis că am văzut-o și că mi se pare că seamănă cu el (ceea ce m-a înmuiat toată, că doar îmi place de el și nu mă deranjează ca fiică-mea să îi semene leit), apoi mi-am sunat prietenele și ele m-au bulversat total, că li se pare că seamănă cu mine. Eu nu văd asemănarea cu mine, dar nici pe cea cu Sotzu n-o mai văd. Ba mai mult, uneori mi se pare că seamănă cu tatăl meu, dar asta cred că-i wishful thinking… În fine, zic ce-am zis și data trecută: cum arată Ada e cel mai puțin important lucru pe lumea asta, dar nu-mi pot ține curiozitatea asta în frâu. Atât de superficială sunt. 😛
Ne revedem pe 18 iunie, la controlul obișnuit și măsurătorile de rigoare. Sotzu nu vine, deci probabil am șanse să o văd din nou, că de fiecare dată când a venit el, n-a vrut nicicum să se întoarcă. Și când îi vorbește (destul de rar) și când pune mâna pe burtă, se oprește din orice face și încremenește. :)) Sper să fie mai iubăreață cu el după ce se naște.
Hihi, credeam ca doar zuzeta mea are atacuri de pudoare cand e si taica-sau in preajma. Si a noastra incremeneste daca pune taica-sau mana pe burta, trebuie sa o pandeasca daca vrea sa prinda un pic de sut (se cam necajeste el) :))))
Azi ma duc si eu la control fara sots si, vorba ta, poate pe mine ma gratuleaza cu chipui-i duios, ca lui tati i-a aratat doar..ma scuzati…bijuteria :))))
Va pupam!
Monica si bebe Anna
waw, ce frumos spui! mi-aduc aminte de astfel de momente ca de, fetele noastre au 11 si respectiv 6 ani. pe ele le-am vad putin la ecograf, stateau aiurea, dar ideea e ca amandoua seamana cu mama mea si asa mi se parea si mie cand le-am vazut moacele la echo:) intuitie de mama, ce sa zic? important e sa fie sanatoasa si o sa-l iubeasca si pe tatal ei (cand o sa vrea ea):)
Noi o vedeam pe Doris la fiecare eco. Doar din profil… 🙂 Sunt momente pe care nu le uiti niciodata! Cand aud sau citesc despre emotiile pe care alte mamici le simt in timpul sarcinii, parca retraiesc si eu acele clipe! Foarte frumos! O sa vezi ca dupa ce se naste fetita te apuca nostalgiile, oricat de grea ti s-ar parea perioada de sarcina. Anul trecut pe vremea asta aveam impresia ca timpul sta in loc!… :-)))))
Ce dragut 🙂 Cand au primit prima “poza” a bebelinei, prietenii mei, viitorii parinti, au pus-o in portofel si acolo a stat pana au inlocuit-o cu poza de cand a scos nasucul pe lume 😀
Of, ghemusorul mititel si drag m-a facut si pe mine sa zambesc…
felicitări, norocoaso, verișoara mea abia în 7 luni a reușit să-i afle sexul, de fățucă nici nu se pun problema 😀
Vai, abia astept sa ne povestesti cum e dupa.