-
Ce-i urezi unui mort viu de ziua lui?
Încerc să trec de ziua asta fără să-i dau o importanță prea mare. Oricum pentru mama mea, ziua ei n-are chiar nici o importanță, iar pentru mine… de ce ar avea? Nu-i ca și când aș avea ceva de sărbătorit. Pentru că de ziua ta celebrezi viața, lumea îți urează să trăiești, să fii sănătos, iubit și să ai noroc. Să te bucuri și să zâmbești și să ai parte de tot ce-ți dorești.
-
Nu frumusețile patriei vor avea grijă de mine când va veni clipa
Pentru ideea acestui articol am găsit cel puțin trei titluri care i s-ar fi potrivit, însă cel ales exprimă cel mai bine ce vreau să spun. Când ne-am întors de la Munchen – de fapt, mai corect spus, în timp ce eram încă acolo – în mintea și sufletul meu a încolțit o dorință. Aceea de a părăsi România. Și a încolțit atât de tare că mă suprinde și pe mine. Deja nu mă mai gândesc la emigrare în termeni de „dacă”, ci de „când”. Nu e zi care trece fără să nu apară noi și noi motive care să mă încurajeze să plec. Dar cea mai și cea mai…
-
Nu avem timp, e doar o iluzie
Mă gândeam demult să scriu postul ăsta, dar parcă nu știam cum să-l iau și cum să-l apuc. Pentru că sunt idei ce-mi zboară haotic prin cap, însă toate legate de același subiect. Acum însă am primit ghiontul necesar pentru a încerca să le ordonez și să le dau o formă coerentă. Poate mai mult pentru mine, dar sper din suflet că și pentru voi.
-
De luni…
Mă gândeam să scriu postul ăsta cu bullets, sub formă de listă, dar chestia e că în afară de faptul că ne putem ține periuțele de dinți, sticlele cu parfum și coșul de gunoi în baie, nu-mi vin în minte foarte multe lucruri pe care le putem face de luni încoace.
-
Handicap ușor, din nou
Au trecut câteva zile de când am aflat și m-am mai calmat între timp. Însă dacă tot am început să vă vorbesc despre boala mamei mele și despre cât de îngrozitor e Alzheimerul și cât de mult amplifica statul român aceasta situație, să vă povestesc mai departe.
