Patru zile în Țările de jos

Sunt în urmă de tot cu scrisul pe blog, dar cine urmărește pagina de Facebook a blogului, știe ce mai fac pentru că am legat contul de Instagram de ea și tot ce postez acolo se duce și pe pagină.

Țelul principal al mini-vacanței din Țările de Jos (Doamne, ce greu mă obișnuiesc să folosesc numele ăsta) a fost Giethoorn, unul din locurile de tip ‘bucket-list’ deși avem și noi chiar lângă Berlin ceva foarte asemănător: Spreewald. Apoi am adăugat pe listă muzeul Corpus, văzut de Ada și de mine pe Instagram, Keukenhof la recomandarea Sotzului care mai fusese acolo (și de care evident știam, dar mă îngrijora puhoiul de oameni), iar timpul extra care ne-a rămas după ce am bifat obiectivele l-am umplut cu Urk, Rotterdam și Amersfoort.

Acum, pe rând.

Cazarea

Pentru că Giethoorn era obiectivul principal, am căutat cazare în jurul lui. Am găsit un tiny house la 13km de el și cum niciodată nu am stat în așa ceva, am zis că e musai să încercăm. Problema a fost că erau 15 grade ziua și mult mai puține noaptea, dar fată deșteaptă cum sunt, m-am gândit să ne luăm paturile electrice să fim siguri că nu murim de frig. Această… rulotă, i-aș spune eu, a fost foarte bine echipată, spațiu destul, curat, apă caldă, aragaz, tot. Evident toate adaptate la locul și spațiul în care ne aflam. Adică: în fiecare cameră (am avut trei: una pentru părinți, una pentru copii și un living) exista un mini calorifer (și când spun mini, era un pic mai mare decât o cutie de pantofi) și în living un radiator camuflat în șemineu. Apa caldă era pe boiler și probabil știți că trebuie să îi înveți mersul ca să fie apa cum ai nevoie. Ne-a luat jumătate de zi, după care a fost OK. Nu era cazarea ideală pentru această perioadă a anului, însă nu regretăm nimic, a fost bine, nu perfect. Oricum doar seara ne întorceam și stăteam puțin la TV, după care la somn sau citit.

Giethoorn

Partea fantastică a fost că am ales să mergem după Paște, deci toți turiștii care s-au înghesuit acolo înainte sau în timpul sărbătorilor au lipsit. Am închiriat o barcă cu volan și am avut o plimbare liniștită pe canale, cu foarte puține bărci în jurul nostru, ba chiar deloc o bună bucată de drum. Două ore am lăsat-o pe Ada să încerce să conducă și apoi să conducă tot drumul (spre deliciul ei), dar s-a dovedit a fi vitezomană, odată ce a prins gustul :)) Când am termint cu barca am pornit la plimbare pe jos, apoi ne-am oprit să mâncăm ceva și ne-am gândit ce mai putem vedea.

Parcarea a fost gratuită, iar aproape de ea era un supermarket și o toaletă gratuită și toate astea au prins foarte bine. Barca a costat 50 de euro pentru două ore. Mâncarea de la restaurant n-a fost deosebită.

 

Urk

Vorbiserăm de acasă că dacă avem timp, tragem o fugă și până la mare. Sotzu’ căutase cândva unde să mergem și a propus Urk, după Giethoorn, care era la 45 de minute de unde eram. Adică fix cât fac eu zilnic până la birou :)) O nimica toată. Pentru mine a fost surpriza acestei călătorii și cred că locul care mi-a plăcut cel mai mult. Un sătuc maritim unde viața pare ca are răbdare. Un loc unde familiile vin pe plaja înainte de apus cu scaune, cărucioare și o sticlă de vin pentru a se bucura de spectacolul portocaliu al soarelui. Locul în care alții alearga, alții biciclesc. De fapt se bucură de loc, de vremea frumoasă și nimeni nu stă cu telefonul în mâna. M-am întrebat de mai multe ori oare cum o fi să trăiești într-un loc ca Urk, dar nu în vacanță, ci zi de zi. Bănuiesc ca nu voi afla niciodată. Am văzut pentru prima oară și eoliene ‘plantate’ în mare. N-am stat mai mult de două ore, dar a fost destul.

 

Keukenhof

A doua zi de dimineață ne-am grăbit să ajungem la lalele. Aici n-am mai scăpat de mulțime, dar știam că nu are cum să fie altfel într-un loc deschis doar două-trei luni pe an și cunoscut pe tot globul. O splendoare așa cum ne așteptam, dar după cam o oră și jumătate eram deja ușor plictisiți: D Ne-am resuscitat intrând în hala acoperită unde nu mai știam în ce parte să ne uităm la bogăția soiurilor de lalele, apoi de orhidee. E un loc deosebit, incontestabil, merită o vizită măcar o dată în viață.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Ursu-Lișteveanu (@andreeaursulisteveanu)

Corpus

Totul a plecat de la o reclamă pe Instagram. La fața locului, Ada a fost ușor dezamăgită pentru că își închipuia altceva pe baza unor amintiri inexacte de la o emisiunea pentru copii. Cred că în mintea ei a fost un mix de imagini dintre clipul promoțional și câteva emisiuni ale lui Checker Tobi. Am căutat și nu am găsit nici o dovadă că el a filmat acolo. În timp ce ea a fost dezamăgită, eu am fost impresionată. Am intrat în corpul uman doar ghidați, am început cu genunchiul, am trecut printr-o fecundare a unui ovul și nașterea unui bebeluș, am intrat în stomac de unde am trecut în rinichi, plămâni, iar în inimă am urmărit traseul unei celule roșii, după care am ajuns în gură, în urechi, în nas și ne-am oprit în creier. Ca să facem tot traseul asta am mers pe jos, am urcat cu lifturi care au servit și că ‘sală de cinema’ ca să urmărim diverse clipuri cu explicații. Unul dintre ele, cel de la traseul globulei roșii, avea și scaune mișcătoare, să experimentăm mai bine drumul ei: P Tindem să uităm cât de extraordinar e corpul uman, cât de complex e totul și ce sisteme bine închegate ne alcătuiesc. E copleșitor de fiecare dată când sunt pusă față în față cu minunea care suntem.

Rotterdam

Mai că nu m-am dat cu fundul de pământ să mergem la Rotterdam și am cântat într-una melodia asta până dorința mi-a fost acceptată. Am ajuns acolo și mi-am primit pedeapsa. Am avut atâta încredere că e un oraș frumos, dar fără să mă bazez pe ceva concret. Nu am căutat NIMIC despre el, Sotzu’ mi-a spus că e cel mai mare port al Europei și aparent mie mi-a ajuns. Dezamăgire maximă! M-am învățat cu drăgălășenia caselor olandeze, cu orașele mici, florile de pretutindeni și am nimierit între zgârie nori subțiri, gri și cu arhitectură ciudatica. Ori am nimerit unde nu e așa frumos, ori aveam eu așteptări cât casa.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Ursu-Lișteveanu (@andreeaursulisteveanu)

Amersfoort

Aud numele acestui oraș destul de des la lucru pentru că unul dintre birourile firmei e acolo. Eu rezerv hotelurile, zborurile și trenurile colegilor mei, deci eram curioasă. Și cum nu era decât o oră și un pic distanță de la campingul nostru, după ce m-am documentat ca să nu mai repet greșeala de mai sus, am fost de acord ca ultima zi ne-o petrecem acolo. A fost sublim, la concurență cu Urk. În catedrala Onze Lieve Vrouwetoren se află mijlocul țării și e marcat corespunzător. Am vizitat doar centrul istoric, dar a fost destul pentru că ne-am plimbat pe străzi, am făcut zeci de poze, am mâncat la un restaurant italian, i-am găsit Sotzului o berărie, toată lumea a fost mulțumită.

 

Și cam asta a fost aventură olandeză. Îmi place să călătorim cu mașina, ne dă multă libertate și nu depindem de mijloacele de transport în comun. Partea nasoală e că în Țările de Jos parcările sunt exorbitant de scumpe. La Corpus am plătit 12 euro pt o oră și jumătate, la Keukenhof 10 pe 2,5 ore.