Ce zâmbet frumos are soția ta! E româncă?
Exceptând puținele situații în care rămân fără cuvinte, ieri am fost pusă într-o nouă ipostază în care am tăcut câteva ore în șir. Cei care au stat cel puțin o jumătate de oră cu mine știu că asta nu prea e cu putință, dar m-am mirat și eu când m-am văzut pusă față în față cu neprevăzutul. Dar să vă povestesc cum s-a întâmplat.
Una dintre colegele Sotzului ne-a invitat ieri, împreună cu alți colegi de-ai lor, la grătarul de adio. Azi și-a dat demisia, așa că trebuia să sărbătorească cumva. Îi știam pe toți din poveștile Sotzului, dar în afară de unul dintre ei, nici măcar nu știam cum arată ceilalți. Nu-s antisocială, dar sunt foarte rare ocaziile când mă trezesc în grupuri în care nu cunosc pe nimeni. Și asta este, dragii mei, una din sporadicele situații în care mă dovedesc a fi mută. Nu știu ce părere și-or fi făcut oamenii ăia despre mine, dar probabil o s-o țină minte pe soția lui Cezar ca pe muta care avea un zâmbet tâmp lipit pe față. Orice spunea cineva, eu zâmbeam, că ce să și fac? N-aveam replică pentru că se vorbea despre serviciul lor și nici să mă bag ca musca-n lapte nu îmi permiteau skillurile sociale. În afară de o singură întrebare care mi-a fost adresată și la care am răspuns în 5 cuvinte și cu excepția saluturilor de la venire și plecare, n-am articulat nici un sunet. Nu pot zice că nu m-am simțit bine, că totul a fost OK, dar pentru prima oară în foarte mult timp, m-am simțit outsider. Bine, nici nu și-a bătut nimeni capul să mă integreze în conversație, iar pe Sotz nu mă bazez că el e tăcut by default, dar măcar știa despre ce se vorbește.
Aș fi vrut să-i impresionez cu farmecul meu, să-l fac pe Sotz să fie mândru de mine, dar parcă mi-am înghițit limba. Parcă nu vorbeam românește. Nu mă puteam agăța de nici o frază, de nici un subiect… pluteam în derivă pe marea tăcerii. Nu știu dacă vor mai fi ocazii, dar mă gândesc serios să nu mai apar la brațul Sotzului, că mai mult îl fac de rușine cu muțenia mea. Aștept azi părerile, deși mă îndoiesc că îi va spune cineva: „Ce zâmbet frumos are soția ta! E româncă?”.
12 Comments
Loredana
Că are zâmbet frumos, nici urmă de îndoială! Dar mută, nici vorbă. Și el știe ce știe, sunt convinsă că e mândru de tine, că are de ce! Oricum, esența nu-i să fii cu forța ceva ce nu ești, indiferent de context… și ce dacă n-ai fost din poveste? Ai fost cu el, pentru el, tu, așa cum ești! Suficient, zic. 🙂
demo
Adica, ce? Mutele nu-s “din poveste”? Ce e rau in a fi mut/a?
Tomata
:)) nu e nimic rau, doar ca eu in general nu sunt atat de tacuta.
Ioana
Stii tu cum se spune ca tacerea e de aur… decat una care vorbeste vrute si nevrute de nu mai poti sa o opresti prefer oricand o persoana care se lasa descoperita treptat.
Mihaela Dămăceanu
Dacă te consolează cu ceva, să ştii că nu eşti singura vorbăreţă care în prezenţa multor oameni necunoscuţi, tace mâlc. Am o impresie că sunt mai multe asemenea Balanţe şi poate nu numai ele. Şi apoi, dacă oamenii vorbesc doar despre ale lor, cum ar putea altcineva să se bage în discuţie?
silvia
Și eu fac (sau pățesc) la fel. De-aia mă feresc cât pot de astfel de situații. Dar iată că viața mi le tot aduce în cale, yey 😀
Maria
Daca te ajuta cu ceva, era treaba grupului sa te integreze (si mai ales a gazdei), nu a ta sa te arunci in discutii cu care nu aveai nici o legatura.
Daca nu au facut-o, inseamna ca grupul era mai informal, asa, deci nu ai de ce sa iti faci prea multe probleme. Probabil nimeni nu si-a dat seama. Gandeste-te ca esti singura de acolo care te-a privit mereu 🙂 si stie ca nu ai vorbit, ceilalti nu au stat sa te monitorizeze si nici nu au facut un focus grup la sfarsit :-)sa vada cate fraze ai produs 🙂 🙂
lala
Se intampla si la case mai mari 🙂
Vad ca peste tot este acest obicei, ca atunci cand se intalnesc colegii de serviciu, in afara programului, sa se vrobeasca tot despre serviciu.
Si, ce a zis Cezar, azi, dupa ce a venit de la lucru? Le-a placut la colegi zambetul tau? 🙂
demo
Eu sunt muta aproape in orice situatie. Am mereu impresia ca nu e ok sa ma bag si eu sa vorbesc aiurea, asa ca tac. Nu cred ca asta ma face de ras, desi trebuie sa admit ca prea mult bine nu mi-a facut. Dar asa izolat, cum zici ca ti s-a intamplat tie, nu-i bai. Really.
ContraLolitei
Stii vb aia, daca taceai filosof ramaneai, nu? Uite o intamplare hazlie. Un prieten a fost invitat la o petrecere(ingineri) si ca sa nu mearga singur, si-a luat o amica cu el. Tot ce i-a cerut a fost sa aca din gura. Tipa, guraliva de fel, nu s-a putut abtine si uite asa a scos numai perle( ea fiind in afara domeniului acestuia de activitate). Intrebarea colegilor a fost : Cum de ai venit cu asta?
Tomata
da, si asta e drept 😛 decat sa par proasta grupului, mai bine tac 😛
Aetana
Woa, apai tu chiar esti fericita. Eu, o introvertita si jumatate, am 2 module in care functionez:
1. imi dau un sut in dos si ma bag in discutii si reusesc sa fiu ok
2. lasa ca tac malc, dar zambetul de care zici tu e cam stramb si nici fata nu ma ajuta prea tare sa ies din belele. Daca ma mai si panichez, fac bine si dispar de acolo