Confesiuni post-terapie

Când am scris articolul Nu ești nebun dacă mergi la psiholog, speram să dărâm câteva idei preconcepute și poate să vă încurajez să încercați măcar o oră de terapie. Nu mică mi-a fost mirarea când Geta mi-a spus că în urma celor scrise de mine, 3 dintre cititoarele mele au căutat-o. În afară de una dintre ele, care îmi scrisese în comentarii că a fost deja la o primă ședință, de celelalte două nu știam nimic. Nici măcar nu le cunosc personal. Cu una dintre fete m-am mai intersectat pe facebook, iar cealalată nici măcar nu este „de-a casei”, a dat întâmplător peste articol și s-a hotărât să încerce. A patra este o prietenă de-a mea, căreia i-am recomandat, mai bine zis am insistat să meargă pentru că eram convinsă că Geta avea să facă minuni în cazul ei. „Să-mi zici tu mie cuțu, dacă n-o să-ți placă”. Și nu-mi zice „cuțu”, că-i place. Mă bucur foarte mult că aceste patru femei au mai multă ordine în gânduri și în viață pentru că au decis să încerce, să vadă cum e. Drept pentru care, le-am rugat să-mi scrie câteva cuvinte despre experiența lor la psiholog, sub protecția anonimatului, dacă vor.

Mira: „In perioada aceea fusesem in depresie de cateva luni ”

„Eu am citit blogul tau din pura intamplare, nu obisnuiesc sa citesc blog-uri (spre rusinea mea) dar eram intamplator pe Facebook cand am vazut ca una din “prietene” a dat like la titlul postului tau din acea zi si anume: “Nu esti nebun daca mergi la Psiholog”.(interesant) In perioada aceea fusesem in depresie de cateva luni si mi-am propus de mult sa vorbesc cu un specialist despre problemele mele, pe care nu am curaj sa le discut cu nimeni pentru ca nu vreau sa-i incarc pe altii cu ele si pentru ca nu am suficienta incredere in prietenii mei sa la impartasesc.

Ma gandeam sa merg la un psiholog (dar la mine de la propus si facut e cale lunga), dar  blogul tau a fost click-ul care m-a facut sa accesez linkul care ducea spre datele de contact ale Getei. Consider ca nu sunt nebuna ca sa merg la psiholog, puteam sa traiesc foarte bine si fara dar de cand merg la Geta ma simt FABULOS de bine! 🙂 Crede-ma ca nu exegerez, am iesit dintr-o stare idioata rau, am inceput sa fac lucruri pe care nu le incercasem inainte, doar pentru a incerca sa descopar ce imi place sa fac, unde ma simt eu bine si impreuna cu Geta am stabilit sa am in fiecare saptamana activitati noi. Lumea din jurul meu ma tot intreaba in ultimul timp ce fac de radiez…raspunsul e ca reusesc sa ma auto-descopar cate putin in fiecare zi…. si am devenit putin mai sigura pe mine.

Ceea ce m-a facut sa aleg sa merg la Geta a fost faptul ca avea consultatii gratuite pana la o data anume si am zis ca: Incercarea moartea n-are! Daca imi place ma duc, daca nu, nu!

Si m-am dus! Prima sedinta a fost dramatica….am scos toate frustrarile din mine si am plans toata sedinta. Urmatoarele care au urmat au fost altfel…..Geta spune ca se vede de fiecare data cate un progres la mine si se vede faptul ca nu mai sunt trista…

Acum au expirat sedintele gratuite oferite de Geta dar voi continua sa merg pentru ca imi face foarte bine in momentul acesta al vietii mele. Cand voi considera ca nu mai am nevoie, voi intrerupe si gata. Am recomandat-o pe Geta mai departe la inca 3 prietene si toate au fost de acord cu mine.

Dupa aceste sedinte am ajuns la concluzia: Nu e rau sa vorbesti cu cineva despre problemele tale! Este incredibil cate conexiuni exista intre trecut si prezent…treaba noastra este sa ne lasam indrumati sa le punem cap la cap si sa mergem mai departe…

Am invatat ca nimanui nu-i plac persoanele negativiste si pesimiste, eu una am decis sa nu ma mai incarc negativ cu problemele altora. Ma inconjor de oameni pozitivi cu care imi face placere sa discut si sa glumesc si atat. Toata lumea are probleme, asta nu inseamna ca trebuie sa faci din ale tale o tragedie, pentru ca mi-a spus la un moment dat un baietel de clasa a 6-a: “tu crezi ca problemele tale sunt grave? Gandeste-te ca sunt oameni care nu am ce manca!” Mi-au cazut ca o caramida in cap cuvintele lui…

Delia: „Bunicul meu din partea tatalui a avut Alzheimer si are si mama aceasta boala.”

Dupa ce am citit la tine topicul cu “nu esti nebun daca mergi la psiholog”, mi-am dat seama ca intr-adevar in Romania exista aceasta prejudecata. Chiar prietenul meu a avut o reactie de genul: “dar nu ai nici o problema ca sa mergi la psiholog” , cand i-am zis ca eu vreau sa merg sa consult un specialist. Dorinta mea de a merge la psiholog a fost de mult timp si asta dintr-un motiv bine intemeiat, zic eu, care este: bunicul meu din partea tatalui a avut alzheimer (este decedat) si are si mama aceasta boala.

La serviciu exista o presiune foarte mare de ceva timp, iar eu am inceput sa simt acest lucru prin uitare, treptat mi-am dat seama ca uitam ce am facut cu cateva ore in urma sau zile etc. M-am dus la psiholog chitita pe aceasta problema, uitarea, doream sa gasesc o cale de echilibru a psihicului pt a insela boala intr-un fel sau a o amana. Ajunsa acolo, pe parcusrul mai multor sedinte mi-am dat seama ca de fapt eu constientizez acest lucru mai mult ca altadata sau alta persoana, tocmai pt ca am aceasta boala in familie. Nu uit  mai mult decat ar fi normal (creierul face selectia informatiei) sau mai mult decat alta persoana. Ceea ce nu stiam este faptul ca un psiholog nu-ti da raspunsuri la intrebari si nu gaseste solutii la probleme, el este doar un fel de indrumator spre autocunoastere.

Inainte de a ajunge la prima sedinta am avut o serie de evenimente neplacute in familie, inclusiv un deces si ajunsesem la un fel de blocaj, nu stiu cum sa-l numesc, incat simteam o durere in suflet, o presiune enorma imi doream sa plang si nu puteam. Ajunsa acolo, nu stiu sub ce forma sau de ce, mi-am inceput sedinta plangand, am reusit sa ma eliberez de tot ce era mai rau in mine. Probabil ca in fata unei persoane straine iti deschizi sufletul mult mai usor, mie mi-a prins foarte bine.

Pe parcursul a doar 6 sedinte pe care le-am facut, am reusit sa ma cunosc mai bine si sa descopar de unde vin anumite probleme pe care le am cu cei din jurul meu. Am ajuns la un nivel de autocunoastere mai bun decat pana inaintea terapiei, incat pot sa ma adaptez in anumite situatii, pot sa infrunt problemele de serviciu (si asta am tratat in sedinte, deoarece ma afecta totul) si sa plec dupa cele 8 ore de munca cu zambetul pe buze. Am invatat cum sa ma folosesc de calitatile mele (am descoperit ca am multe, ma subestimam destul de mult), sa profit de ele. Mi-am invins teama de a “merge pe teren necunoscut”, de a face schimbari. Am invatat cum sa ma manifest la furie (eu nu ma manifestam, tineam totul in mine ceea ce nu e sanatos).

As putea sa zic multe despre beneficiile unei consultatii la psiholog, am incercat sa accentuez problema uitarii legata de alzheimer pt ca sunt tot mai multe cazuri de acest gen si poate cineva se regaseste in povestea mea.

Prima anonimă: „Trec printr-o situatie neplacuta – divortul”

Am citit articolul tau si am zis sa profit de oferta gratuita, pt ca imi imaginam ca nu e tocmai ieftin sa mergi la psiholog, si astfel nu aveam nimic de pierdut. Nu m-am dus cu gandul ca o voi face frecvent, recunosc. M-am dus din pura curiozitate, am zis s-o incerc si pe asta. E prima oara cand merg la psiholog, pentru ca e prima oara in viata cand trec printr-o situatie neplacuta – divortul. Ma consider o persoana norocoasa care a avut parte numai de bine si acum cand am dat de greu am simtit ca o sa clachez, pur si simplu nu m-am simtit in stare sa fac fata singura acestei situatii, ca nu stiu sa-i fac fata, m-am dezechilibrat total.

Cred despre mine ca sunt o persoana puternica si cred,in general, ca fiecare avem puterea de a depasi orice, doar ca simtind ca o iau razna si ca ma coplesesc toate starile si toate gandurile negre am zis ca n-ar fi rau sa incerc sa merg la psiholog. Am crezut o buna perioada de timp ca am trecut peste, ca nu-mi mai pasa, ca m-am vindecat, doar ca la un moment dat mi-am dat seama ca m-am mintit. Am fost atat de preocupata sa-i conving pe cei din jurul meu ca sunt bine, incat o perioada m-am crezut si eu. Nu-mi place sa-mi expun/ discut viata cu lumea asa cum nu-mi place sa ma plang si sa mi se planga de mila.Doar ca atitudinea asta m-a ajutat doar in aparenta, pentru ca mi-am dat seama ca eu m-am mintit si ca durerea mea nu numai ca nu a trecut ci s-a agravat si ca eu singura nu stiu ce sa fac cu ea.

De Geta m-am indragostit la prima vedere, mi-a placut atat de mult de ea incat m-am hotarat sa continui si sa merg si dupa ce am terminat sedintele gratuite.

Concret nu pot sa spun cum si cu ce m-a ajutat, stiu doar ca sedintele cu ea ma fac sa ma simt bine, sa ma simt normala, sa imi accept gandurile si sentimentele. Cred ca inca suntem la faza de cunoastere reciproca, nu avem o traiectorie anume, de fiecare data vorbim despre altceva, mereu pornim de la o chestie si divagam spre altceva. Mereu mi se pare prea scurta ora petrecuta la ea. Sunt constienta ca doar eu imi pot rezolva problemele, ea doar ma poate indruma subtil, nu imi spune niciodata nimic concret, asa cum ma asteptam eu. Credeam ca dupa cateva sedinta o sa zica asta e …ar trebui sa faci cutare lucru, ar trebui sa adopti cutare atitudine. Dar nu, ea asculta, ia notite si pune intrebari “incuietoare”. Faptul ca nu are retele de succes mi se pare extraordinar, pentru ca te face sa te gandesti si sa te cunosti mai bine. Eu personal recunosc ca nu  mi-am pus anumite intrebari pana acum, Geta ma pune sa ma autoanalizez – sau cel putin asa simt eu. Si cel mai tare mi se pare ca da teme, ca la scoala :))

Imi place atmosfera relaxanta si destinsa de la ea, faptul ca mereu radem, bine, eu rad mereu, asta nu e o noutate. Imi place ca nu ma simt judecata sau privita ciudat, ca nu primesc sfaturi, ca nu sunt criticata, judecata, etichetata, asa cum toti avem tendinta sa facem. Imi place ca pot sa spun orice fara sa ma cenzurez, pt ca daca m-as cenzura sau controla, care ar fi scopul terapiei? Imi place ca nu primesc sfaturi gen asa as trebui sa faci, asa e bine…Faptul ca ma face sa nu ma mai simt singura si faptul ca ma simt atat de normala, astea cred ca sunt principalele beneficii. De cate ori ii spun despre gandurile mele, uneori nu prea roz sau despre starile/ sentimentele pe care le am, si care pe mine ma sperie, sau despre care cred ca nu sunt normale, ea ma face sa ma simt perfect normala, ma face sa cred ca toata lumea trece prin asta. Daca ar fi sa descriu intr-un cuvant ora de terapie acesta ar fi confort, ma face sa ma simt confortabil, cu mine, cu ea, cu lumea, cu tot.

Cred ca mai avem multe lucruri de explorat, suntem abia la inceput (am fost la 7 sedinte pana acum) si atata timp cat o sa ma duc la ea relaxata, si bucuroasa (de abia astept sa vina ora aia), o sa ma duc in continuare. Nu stiu inca cum o sa stiu cand nu o sa mai am nevoie de ea, habar n-am, oricum experienta asta e cu totul altfel decat mi-a imaginam. Credeam ca psihologul e un om serios, care sta, te asculta si da verdictul. Pe Geta insa o simt aproape, simt ca pot sa-i spun orice, in schimb nu o sa primesc reteta succesului, dar nici etichete, in schimb o sa ma faca sa ma cunosc eu pe mine mai bine,sa fiu mai puternica si mai sigura pe mine. Asa simt eu acum.

O prietena m-a intrebat daca nu mi-e frica de ce-o sa descopar si daca nu mi-e frica ca o sa devin dependenta de terapie. Sincer, mi-e un pic frica de ce pot sa descopar despre mine, dar sunt si foarte curioasa. Iar de dependenta nu mi-e frica, nu cred ca poti deveni dependent de mersul la psiholog, sau…mai stii? 🙂

A doua anonima: “alergam fără să mă opresc către tot felul de destinaţii fixate de mine sau de cei din jurul meu”

E una dintre experienţele despre care ai tendinţa de a avea păreri preconcepute.  Pentru mine a fost ca prima zi de şcoală în clasa I. O nouă etapă în care păşeşti cu pas tremurând şi cu emoţii pentru  ca la final să pleci cu o coroniţă pe cap.

Îmi amintesc prima şedinţă, canapeaua şi curiozitatea. Primele clipe, înainte de a păşi în cabinet nu ştiam de ce venisem acolo.  Nu am memoria cuvintelor rostite, nici bătăile inimii şi nici măcar dacă am respirat sau nu. Imi amintesc foarte bine sentimentul de confort şi uşurare. A fost ca şi cum cineva îmi luase o greutate foarte mare de pe umeri pe care mă ambiţionam să o car singură de prea mult timp. A fost momentul în care am simţit pentru prima dată că e momentul să mă opresc din cursa mea nebună, pentru că asta făceam de ani de zile: alergam fără să mă opresc către tot felul de destinaţii fixate de mine sau de cei din jurul meu. Alergam fără să obosesc, fără să pivesc în jur şi fără să văd lucrurile pe lângă care trec.

Am învăţat să mă opresc  şi să respir. Am învăţat să primesc provocările care apar cu zâmbetul pe buze fără să le transform eu în ceva capital şi de 100 de ori mai complicat.

Am învăţat să mă privesc pe mine, lucru pe care nu cred că l-am făcut niciodată cu adevărat, nici măcar în oglindă. Am învăţat că temerile, deziluziile spuse cu voce tare îţi smulg zâmbete şi nu lacrimi.

N-aș fi putut să vă descriu mai bine ca ele prin ce-am trecut și eu la prima ședința. Eu mă duc la Geta de 2 luni si jumatate deja și voi continua să o fac pentru că mă simt mult mai bine psihic de când am început s-o frecventez.

Mersul la psiholog este unul dintre #obiceiurilesanatoase pe care le-am propus pentru campania Activia. Un obicei sănătos și schimbător de viață.