Ieri am primit un telefon de la Gerhald, care mă întreba dacă aș fi dispusă să scriu despre o nedreptate care se întâmplă zilele astea prin Timișoara. L-am ascultat până la capat, apoi, pe loc am luat decizia să-mi dezvălui ultimul secret, care încă n-a apărut pe blog. Pentru că secretul meu, ținut cât de cât departe de lumina blogurilor, are o legătură destul de strânsă cu problema semnalată de Gerhald.

Aproape fiecare zi liberă pe care ne-o face cadou statul începe să mă facă să regret că nu mă duc la lucru. Pentru că a mă duce la lucru a ajuns să fie sinonim cu liniște, cu concentrare la lucrurile pe care trebuie să le fac și la siguranța că acasă altcineva ține lucrurile sub control în locul meu. Însă când în zilele astea libere, cu soare arzător pe cer, îmbietoare la mini excursii sau la lâncezeala pe marginea unui bazin, eu mă trezesc cu nervii întinși la maxim și cu dureri de cap la ora 6 jumate dimineața, nu, nu-mi mai doresc să fiu liberă. Pentru că acest cuvânt…