De luni…
Mă gândeam să scriu postul ăsta cu bullets, sub formă de listă, dar chestia e că în afară de faptul că ne putem ține periuțele de dinți, sticlele cu parfum și coșul de gunoi în baie, nu-mi vin în minte foarte multe lucruri pe care le putem face de luni încoace.
Așa cum am dat de înțeles fie în comentariile de pe blogul meu, fie în altele de pe alte bloguri, am și vești bune în ceea ce o privește pe mama mea. De luni, mama mea nu mai stă acasă, ci într-un centru de îngrijire al persoanelor cu probleme mintale de la Ghelari. Ghelari care e la 20 de km de Hunedoara. Un pic cam departe și un pic cam scump (totuși nu 3000 de lei ca la Casa Harmonia din Timișoara), însă nu mai puteam continua așa. O distrugeam pe ea, mă distrugeam pe mine și cine știe cât mai rezista și relația cu Iubi, având în vedere că nu mai făceam nimic împreună, doar separat. Și nu pentru că așa ne doream.
Centrul de la Ghelari mi-a fost recomandat de Bloodie, căreia nu știu cum să îi mulțumesc. E curat, sigur, bolnavii sunt tratați omenește, personalul se poarta frumos cu ei. Și nu zic asta pentru că am văzut eu, ci pentru că mi-a spus unul dintre ei, care nu e cu mințile plecate, ci are picioarele amputate. E rezident al centrului de 2 ani de zile și e foarte mulțumit de servicii și de cum se poartă angajații cu bolnavii. Mi-a spus că pot sta liniștită. Acuma… liniștită nu prea pot sta. Pentru că redobândirea vieții mele a venit cu un preț. Acela al remușcarilor, al învinovățirii, al tuturor demonilor care mă trag la răspundere. Luni seara, când ne-am întors și am intrat în casă, m-a încercat un sentiment foarte asemănător cu acela de după mortea tatălui meu. Ca și când și mama mea s-ar fi dus. Vedeam lucrurile ei rămase în urmă, eșarfa, șlapii, merele pe care le cumpărasem pentru ea. Și atunci pe loc mi-am readus aminte că, deși erau momente în care îmi venea să sparg pereții de nervi, femeia asta e totuși mama mea. Am uitat între timp, am fost atâta vreme eu mama ei, încât statutul ăsta s-a pierdut și nu mi-l mai amintesc prea bine.
Când stai cu un bolnav de Alzheimer și ai o fire liberă cum am eu, când îți simți libertatea îngrădită de stat și de neputința de a-i oferi îngrijire astfel încât să îți poți trăi și tu viața, ajungi să ai niște gânduri și un comportament de care nu te credeai în stare și de care nu ești mândru. Te uiți la omul pe care îl cunoști de-o viață și nu îți vine să crezi că el nu mai e acolo, că îi vezi carcasa umblând după tine, dar nimic din ce a fost, nu mai e în el. Doar niște ochi goi, gesturi fâstâcite, propoziții repetate la nesfârșit. Și nu știi pe cine să fii supărat. Te reverși asupra lui, însă n-are nici o vină, nu face nimic intenționat, nu face pentru că vrea. Și noi, eu cel puțin, nu pot înțelege cu creierul meu (încă) normal, că trebuie să ai răbdare și să te porți cu un bolnav de Alzheimer cu dragoste și cu înțelegere. Eu n-am putut și de-asta am adunat foate multe frustrări.
Dar, de luni… trebuie să învăt să mă adaptez la o viață nouă. La viața de cuplu, la statul singură, la libertate. De 3 ani nu mai știu cum e să dispun de timpul meu, cum e să pot face ce vreau, când vreau, cât vreau și unde vreau. Luni, când ne întorceam de la Hundedoara, m-a sunat Dan să mă întrebe daca pe la 8 și ceva ne putem întâlni. Am ezitat puțin și nu-mi venea să cred că pot spune „DA, vin”. Fără să mă gândesc cu cine o las pe maică-mea, dacă Iubi poate să stea cu ea sau dacă trebuie să renunț la ieșire pentru că trebuie să stau eu. Acum pot pleca și veni acasă oricând, cu condiția să trec să-mi plimb câinii sau să-i iau cu mine. Acum nu mai trebuie să încui ușa ca să nu plece ea de acasă, o încui pentru că nu mai e nimeni în casă. Nu mai trebuie să merg cu capul întors, să verific mereu dacă e cineva în urma mea, dacă nu se oprește în mijlocul străzii sau al magazinului și așteaptă să fie chemată. Nu mai trebuie să mă trezesc mai devreme pentru a asista pe cineva la spălat, îmbrăcat, încălțat. Nu mai trebuie să mă culc mai târziu din cauza aceleiași supravegheri. Acum pot dormi dup-amiaza fără să meargă cinevă de o mie de ori la budă, să mă pândească de după perete sau să caute prin casă. Acum am mai scapat de atâția „trebuie”.
De luni viața mea îmi aparține din nou mie și eu încă mă dumiresc cum s-o iau și cum s-o apuc. Am avut deja două momente în care îmi venea să plâng în hohote și nu știu de ce. De bucurie că sunt a mea din nou, de tristețe că am dus-o pe mama mea într-un centru de îngrijire, să plâng pentru că în tot acest timp n-am avut răgazul să mă gândesc cât de copleșitoare e situația mea, să mă privesc din afară prin ochii tuturor celor care mă compatimesc… Nu știu de ce îmi vine să plâng, probabil din toate aceste motive combinate. Mă încearcă prea multe senzații și prea multe trăiri… Tre’ să învăț să le recunosc, să le deosebesc, să le asimilez, să trec peste ele, să le înfrunt.
Și când voi reuși, voi fi un om fericit.
PS. Ieri am sunat-o să văd cum s-a acomodat. Era veselă și bine dispusă. Mi-a spus asistenta că are deja o prietenă și toată ziua umblă împreună de colo colo. Nu a întrebat de mine, nu a întrebat nimic. Nici pe mine nu m-a întrebat dacă vin după ea sau când vin după ea. Dar din vocea ei am înțeles că e bine. Și m-am mai liniștit un pic.
38 Comments
Ionut
Urmarindu-ti articolele din ultima perioada am ajuns sa te admir pentru taria de caracter de care dai dovada, pentru perseverenta si pentru faptul ca, cu toate ca trebuia sa ai grija de mama ta, nu ai incetat niciodata sa vezi lumina.
Nu vreau sa ma pun in situatia ta pentru ca-mi imaginez ca este sfasietor de greu, dar de la un anumit punct viata ta trebuie sa primeze.
Consider ca alegerea pe care ai facut-o este cea mai inteleapta. Succes in continuare, esti o femei puternica si ne vei demonstra tuturor asta, presimt.
Cami
Ma bucur ca, in sfarsit, esti mai linistita, desi imi inchipui ca te chinuie remuscarile. Sunt sigura ca ai luat decizia corecta gasind pentru mama ta un loc decent unde sa primeasca ingrijire adecvata. Te imbratisez!
Dorin
Nu trebuie sa te gandesti la cum vei fi judecata, pentru simplul motiv ca niciunul dintre cei care eventual te-ar judeca nu a trecut prin ce ai trecut tu.
Fiecare are o datorie fata de parintii lui, in acest caz tu nu te puteai achita de ea in conditiile in care se achita niste profesionisti, plus ca iti transformai viata in calvar.
Drept pentru care nu te gandi la vinovatii, ci felicita-te ca ai reusit pentru mama ta performanta de a te lupta cu morile de vant si de a le invinge.
Nu e timp sa te mai uiti inapoi, uita-te inainte, uita-te la noua ta viata si realizeaza efortul depus pentru castigarea ei.
Esti un om de admirat, nu de condamnat, vei descoperi asta si din parerile celor de aici sau din jurul tau.
Ma bucur pentru tine Tomatino!
Ruxxandra
Cu totii trecem prin momente mai mult sau mai putin dificile in viata. Important e cum actionam si cred ca ai luat cea mai buna decizie – si pentru tine si pentru mama ta.
Acum e normal sa te intristezi cand te gandesti la ea, dar, desi nu am cunoscut-o, imi permit sa spun ca daca ea ar fi constienta de ce se intampla ar fi de acord cu intreaga situatie.
crossthelimit
Documentandu-ma pentru un articol am dat de treaba asta, nu stiu in ce masura te poate ajuta dar poate te intereseaza.
http://www.guardian.co.uk/society/2012/feb/18/fasting-protect-brain-diseases-scientists
Criss
Tomata, ma bucur mult pentru tine, dar sunt si trista! Ma bucur pentru ca mama ta o sa aiba parte de o ingrijire asa cum trebuie, ma bucur pentru ca tu ti-ai recapatat libertatea, dar sunt trista pentru ca mama ta nu mai e asa cum ar fi trebuit sa fie, sunt trista pentru ca sentimentele tale de vinovatie sunt si ale mele cand ma gandesc la povestea ta.
Pentru ca te citesc de atata timp, problema asta parca a devenit problema mea, frustrarea si sentimentul de vinovatie il simt si eu cand ma bucur ca acum esti libera. Nu ai idee cat de mult te apreciez ca ai reusit sa faci pasul asta. Stau si ma gandesc ca poate, pe mine sentimentul de vinovatie si mustrarile de constiinta nu m-ar fi lasat sa o fac. M-am straduit mult sa inteleg de ce toate lucrurile astea au devenit asa complicate incat centrul de ingrijire a fost ultima solutie (sa nu ma intelegi gresit, sunt sigura ca ai facut cea mai buna alegere). Am incercat doar sa imi inchuipui cat de greu poate sa iti fie, mi-am inchipuit, din tot ce ai povestit tu, cate sentimente te incearca si cred ca am reusit sa inteleg.
iti doresc sa te linistesti, iti doresc ca mama ta sa fie bine si mai linistita si ea, iar tu sa iti recuperezi viata ta normala 🙂 Curand cred ca voi ajunge la Timisoara, poate o sa ai chef sa iesim la un suc si sa ne cunoastem 🙂
Moldoveanca
Tomato, sunt intr-o situatie asemanatoare cu a ta, desi clar nu se compara ca dificultate, pentru ca ruda mea bolnavioara sta pe picioarele ei, e destul de constienta, poate sa se ingrijeasca singura. Dar iti spun, nu ai de ce sa te simti vinovata, nu ai de ce sa ai remuscari! Acum mama ta beneficiaza de ingrijire profesionista, chestie pe care tu oricat de mult ai iubi-o, efectiv nu ai putea sa i-o oferi! Mie asta mi se pare dovada de dragoste, ca ai stiut cand sa recunosti ca nu mai faci fata si ai avut curajul sa iei o decizie buna pentru mama ta! Sa o luam asa: mama ta, daca ar fi constienta si sanatoasa, ti-ar spune sa faci acelasi lucru! Eu personal i-as spune copilului meu sa faca acelasi lucru!!! In nici un caz, nici cu pretul vietii mele, nu as jertfi fericirea si sanatatea copilului meu, doar pentru minimul confort de a ma sti in casa mea!
Ruda mea de care iti spuneam de fapt sufera de alcoolism, din ala grav, de ascunde sticlele prin cotloane, se jura ca nu mai bea, dar profita de orice moment de neatentie. Cum ti-am spus, nu se compara cu Alzheimerul, dar la un moment dat ajunsese sa fie un pericol pentru cei din jur si pentru propria persoana. As interna-o intr-o clipa intr-un centru special care sa o ajute sa-si revina. Problema e 2: nu vrea (si nu poti sa o obligi, nici legal nici fizic) si nu exista centre din astea in zona noastra. Singura solutie pe care am gasit-o a fost sa ma indepartez, pentru ca, dupa cum ai spus si tu, eu sunt datoare sa traiesc, sa imi mentin relatia cu iubitul, pentru ca asta ar vrea si acea persoana daca ar judeca cu creierul ei si nu cu sticla.
Teo
O sa fie bine… doar rabdare sa ai! 🙂
bogdana
Offf, bravo! Sincer, mi s-a luat inclusiv mie o piatra mare de pe inima, nu stiu daca ma crezi. Pentru ca am suferit alaturi de tine, chiar asa de la distanta si fara sa o arat. Ma bucur enorm de mult pentru voi, ma bucur pentru ea ca este bine acolo unde este. Enjoy life, o meritati din plin!!!
<3<3<3<3<3<3<3
lala
of, Doamne!!!iti doresc multa liniste si sunt convinsa ca impreuna cu Iubi o sa resuseti sa mergi mai departe!
cu lacrimi in ochi am citit pana la final si ma bucur pentru tine, pentru voi, stiu ca de mult timp iti doreai sa se rezolve situatia!!
te pup si te imbratisez!
Ciupercutza
Sincer, m-am intrebat de multe ori cum rezisti. Mai ales ca mi-ai povestit atatea lucruri despre mama ta si despre cum e viata alaturi de un bolnav. Nu stiu cum m-as fi descurcat eu intr-o asemenea situatie si sper sa nu fiu nevoita sa stiu niciodata. Pentru ca nu cred ca as avea puterea ta.
Nu prea stiu ce sa-ti spun, am evitat sa comentez la ultimele posturi pentru ca aveam senzatia ca insir cuvinte goale, care nu te pot ajuta. Si acum am aceeasi senzatie, dar nu vreau sa crezi ca nu-mi pasa de tine si de problemele tale …
Ma bucur ca ai gasit o rezolvare, ma bucur ca poate vei fi mai linistita. Ai facut ce trebuia.
Bibi
Ma bucur sincer ca ai mai “subtiat tencul de probleme”. Sentimentele controversate din tine sunt absolut normale, insa timpul rezolva totul, pentru ca orice s-ar intampla in viata noastra nu putem trai in trecut. Mama ta se simte acum in lumea ei si tu oricum o vei vizita. Iti doresc sa faci de acum incolo tot ce aveai restant. Te imbratisez cu drag si ai grija de tine.
Moldoveanca
Nu imi apare comenta-ha-ha-ha-riuuuuuuuul 🙁
My Rain in November
Din afara, e foarte usor sa judeci si sa iti dai cu parerea. Numai cine traieste pe propria piele stie ce inseamna asa o boala si o asemenea suferinta. Iti urez in continuare sa ai curaj si sa treci peste acest moment. Cuvantul anti-spam ce imi apare este “soare” asa ca, in sfarsit, sper ca a rasarit soarele si pe strada ta. Te-mbratisez!
Alina
Va fi bine, va fi bine, va fi bine!
Oana
Tomata draga, is sigura ca va fi ok mama ta, stiu ca aveai emotii cu dusul ei in centru. Cat despre tine, in cateva zile te vei obisnui cu libertatea ta. Bucura-te ca e intr-un loc frumos unde e bine ingrijita.
Kono
Timp si rabdare, o sa fie mai bine!
crissa_kitty
Sa fie sanatoasa mama ta si tu sa fii sanatoasa , linistita si impacata !
diana
Doamne ajuta! Ma bucur mult pentru tine. Sper din suflet sa-ti treaca repede sentimentul de vinovatie pentru ca ai facut ceea ce trebuia. Enjoy life mai ales ca ai atatea de oferit!!!!
frmshk
Detașează-te un pic și privește lucrurile din alt unghi. Se zice că, de obicei, așa se face diferența…
Cred că hotărârea pe care ai luat-o e, în primul rând, cea bună pentru mama ta. Nu pentru tine că o să îți fie mai ușor – și pentru asta chiar nu ai de ce să te simți vinovată, n-o să-ți fie decât mai spre normal. Dar, pentru ea, cu un asemenea diagnostic, e, clar, mult mai bine să fie într-un mediu în care oamenii care se ocupă de ea știu ce au de făcut, un mediu în care poate fi totul ținut sub control. Dacă locul ăsta e unul pe măsura așteptărilor, cu atât mai bine. Cred că dovada e chiar faptul că mama ta deja se simte în largul său alături de oameni de acolo… Sper să fie toate bine. Și pentru ea, și pentru tine.
Jos pălăria în fața ta, ești o femeie puternică!
dojo
Tomata, AI FACUT BINE!
Nu ai specializarea necesara sa tii un asemenea bolnav in casa, ai vazut si tu ca pana la urma erati cu totii stresati, pentru ca e imposibil sa nu fi cand ai o asemenea situatie. Acolo sunt oameni care STIU cum sa o ingrijeasca, banuiesc ca are aer curat, oameni cu care sa povesteasca etc.
E normal sentimentul de vinovatie, pentru ca esti un OM, nu un jeg, dar cred sincer ca toti veti fi mai OK. Si, daca ti-e dor, fa-ti timp in weekend si viziteaz-o. Ai masina, iti ia cateva ore sa ajungi acolo. E o plimbare misto, iesiti si voi din casa si cu prilejul asta vezi ce face si ea.
Va doresc sincer tuturor numai bine si sper ca mama ta sa se simta bine in locul respectiv. Daca vei gasi alte oportunitati mai aproape de casa, o poti muta dupa aia, daca nu, atat timp cat are un personal bun si este ingrijita, se va simti minunat 🙂
Monica
Doamne, ce ma bucur …:) Mi-au dat lacrmile.
Tata si acum mai are remuscari, dupa 12 de cand ea s-a dus … o sa fie bine. O sa vezi ca atunci cand te vei duce la ea, daca e ingrijita bine, va fi asa fericita si “altfel” incat te vei intreba de ce acasa era atat de greu cu ea.
Te imbratisez cu mult drag si sa fie toate bune …mereu:)
Simone
Cata putere imi dai, Tomata draga! Serios, ma inspiri, ma emotionezi, ma faci sa vad problemele de zi cu zi cu alti ochi. Te imbratisez cu mare drag si iti doresc tot ce e mai bun!
mOntecOre
hugs.
Corina Săftescu
E firesc să ai inima îndoită, dar e foarte important să ai mereu în minte faptul că decizia pe care ai luat-o e una bună mai întâi pentru mama ta și abia apoi, ca și consecințe, pentru tine, pentru voi.
Bucură-te de libertate, o meriți din plin! Iar pe mama ta, așa cum spunea și Dojo, o să o poți vizita oricând. Ea o să fie bine, și tu la fel. Sunt sigură de asta. >:D<
Tomata
Va multumesc tuturor pentru tot. Pentru cuvintele voastre, pentru emotiile pe care mi le-ati transmis, pentru grija voastra. Am mai spus si o repet: sunteti cei mai tari cititori si ma simt onorata ca imi cititi povestile. 🙂
Adamutza
M-ai emotionat…. Andreea, sa dea Doamne Doamne sa te bucuri complet de viata ta noua si mama ta sa fie la fel de linistita la casa ei de acuma!
Te imbratisez si te felicit ca ai razbit!
De abia astept povesti cu gust de libertate 🙂
roberts
esti un om foarte puternic! eu nu te citesc de mult timp dar dincolo de cuvinte n-as fi banuit ce viata complicata ai. nu e usor sa ai grija de cineva pe care-l iubesti, sa-i vezi semnele degradarii, sa devii tu mama-infirmiera si cate si mai cate…dincolo de efortul fizic, complicatiile emotionale sunt cele mai greu de indurat. cred c-ai luat cea mai buna hotarare in conditiile date, mama ta va fi bine iar tu trebuie sa-ti traiesti viata independenta si frumos.
Roșcata
Acum te vei putea bucura si tu de timpul tau liber, sa iti traiesti viata, fara regrete si suparari. Poate ca de acum incolo vei fi mai putin stresata, mai relaxata… cred ca ai facut un bine pentru amandoua :).
Roxana
Ma bucur sincer ca lucrurile s-au asezat si poti sa-ti vezi de ale tale. 🙂
Cred ca a fost cea mai buna solutie!
adizzy
sper sa fie ok si vizita de duminica si sa o ai mai aproape de tine sa o poti vizita. Ma bucur pentru tine, pentru voi 🙂
Ana Q.
Ma bucur din suflet pentru tine, Tommy! >:D<
R.
Draga Tomata,
Este inspirant cat de puternica, sincera si de caracter esti! Nu multi dintre noi sunt capabili sa isi priveasca cu atat de multa luciditate si demnitate ipostazele mai putin luminoase in care uneori se afla. Bravo ! Te imbratisez cu drag!
R.
Draga Tomata,
Este inspirant cat de puternica, sincera si de caracter esti! Nu multi dintre noi sunt capabili sa isi priveasca cu atat de multa luciditate si demnitate ipostazele mai putin luminoase in care uneori se afla. Bravo !
Raisa
am citit ….nimeni nu te poate intelege mai bine decat tu insuti…asa este mai bine pentru voi amandoua…totusi eu cred ca regreti enorm ca nu ai putut,poti sau vei putea sa o ingrijesti toata viata ta asa cum ai vrea tu. m-am emotionat si gandul a ajuns si la mama mea…Pentru ea mi-as da sufletul din mine, pentru dragostea ei si tot ce a facut pentru mine…
Marius
Se pare ca ai “renascut” cumva. Nu te cunosc personal, recent am gasit blogul tau pe net dar sincer sa iti spun m-am simtit eu usurat dupa ce am citit post-ul tau.
Lavi
Buna, nu te cunosc dar ti-am citit povestea. Cateva cuvinte vreau sa iti transmit, daca mama ta ar fi constienta si ar intelege alegerea ta in niciun caz nu te-ar condamna cum o faci tu ci te-ar intelege si ar fi de acord cu decizia ta pt ca esti copilul ei si ca mama ea te vrea fericita si linistita. Imapaca-te cu ideea ca ai facut alegerea corecta atat pentru tine cat si pentru ea. Faptul ca statea cu tine si tu acumulai frustrari si nefericire nu era pozitiv nici pentru starea ta psihica nici pentru a ei. Multa sanatate amandurora.
Pingback: