Ia-mă în brațe
Ada nu este un copil care să cerșească atenție, care să vrea doar în brațe sau care să plângă imediat cum plec de lângă ea. Cu toate acestea, când e luată în brațe e destul de drăgăstoasă, ne mângâie pe față cu mânuțele ei pline de salivă, râde cu toate gingiile pe afară și ne apucă de obraji ca și când acum-acum ne trage un pusi. Doar că nu știe încă să facă asta, dar noi așteptăm momentul cu mare emoție. De fapt, dacă ne-ar auzi cineva ce pretenții are fiecare de la ea, ar zice că suferim de lipsă de afecțiune și eu și Sotzu’. El îi cere aproape în fiecare zi să-l pupe, eu mă rog de ea să mă îmbrățișeze. Să mă strângă în brațe pe după gât cu mânuțele alea dodoloațe ale ei, dar nici asta nu știe încă să facă. În afară de faptul că mă apucă de obraji, uneori cam tare, nu prea dă alte dovezi de afecțiune.
Întotdeauna mi-au plăcut îmbrățișările și le-am preferat altor manifestări afective. Transmit tot ce cuvintele nu pot transmite și de fiecare dată când nu știu ce să spun în fața unor emoții puternice, prefer să îmbrățisez omul. Să-l sprijin cumva, să-l liniștesc. Și sunt convinsă că îmbrățișările vor fi cea mai eficientă metodă de comunicare între mine și Ada. Am simțit asta de la prima atingere, când după ce-am născut-o, asistenta mi-a adus-o și mi-a lipit-o de față să mă simtă. S-a oprit din plâns pe loc, deși n-am stat piele pe piele decât vreo 15 secunde. A început să plângă din nou după ce-au luat-o de lângă mine. Iar prima îmbrățisare adevărată îmi e atât de proaspătă în minte încât, dacă închid ochii, vizualizez momentul în cel mai mic detaliu. Patul de spital, cămașa mea tucoaz închis, căciulița ei albă cu bordură roz, pe Sotz gravitând în jurul nostru să ne facă poze, lumina puternică a soarelui, mirosul de detergent pentru podele, căldura din salon și frigul din mine, mânuțele Adei cu unghii lungi și brațele mele înfășurate în jurul unui trupușor incredibil de mic. Am simțit atunci că îmbrățișarea copilului meu va fi activitatea mea preferată pentru restul vieții mele. Abia așteptam să mai crească un pic și să fie mai puternică să pot s-o strâng în brațe și mai tare, fără să-mi fie teamă că o rup. Să trec din sufletul meu în al ei, prin îmbrățișare, tot ce conține el, toată dragostea și grija pe care le simt pentru ea. Sper să înțeleagă metoda asta de comunicare non-verbală, să înțeleagă că nici o altă îmbrățișare nu-i mai sinceră și mai caldă și mai liniștitoare decât a mea. Să înțeleagă că ăla-i locul ei și că orice s-ar întâmpla pe lumea asta, acolo, în brațele mele va găsi răspunsuri și înțelegere. Promit!
Am scris cu emoție în suflet despre primele noastre atingeri la provocarea celor de la Huggies, scutecele care îmbrățișează. Îmi place mult analogia dintre numele brandului și scopul produselor. La fel ca și îmbrățișarea mamei și scutecele au rolul de a proteja copilul și de a-i oferi confort fizic. Mulțumesc, Huggies pentru că m-ați făcut să-mi reamintesc cât de importantă e îmbrățișarea mamei pentru copilul ei.
Și pentru că în această perioadă, Huggies se lansează pe piață și la noi, vă invit la un concurs să le testați și voi. Pentru a câștiga scutece și șervețele umede Huggies pentru o lună trebuie să-mi povestiți despre prima dată când v-ați îmbrățișat bebelușul, despre emoție, despre simțuri, despre conexiunea dintre voi. Concursul durează două săptămâni. Abia aștept să vă citesc poveștile despre primele îmbrățișari.
UPDATE:
Castigatoarea concursului Huggies este Ivona, participanta care mi-a lasat in comentarii la acest articol urmatorul mesaj:
“Otilia e doar cu o luna mai mica decat Ada, iar remarca ta mai sus legata de apucatul de obraji m-a facut sa zambesc, eu m-am trezit ieri cu o zgarietura pe fata in urma unei sesiuni de dragaleala cu fetita. La prima noastra imbratisare eram deasupra celor lumesti, mult prea fericita ca totul a decurs foarte bine. Ea era intr-o paturica galbena, atat de mica, dar puternica. Am pus-o la san si am stat asa cu ea mai bine de o ora si jumatate, timp in care o admiram si ii multumeam cerului ca e a mea si ii promiteam ei ca voi face tot ce imi sta in putinta sa o protejez, sa fie fericita. Am asteptat acel moment atat de mult, iti multumesc ca mi-ai amintit de el!”
Ivona, te rog sa lasi un mesaj privat pe pagina de Facebook Huggies Romania cu numele tau complet, adresa de e-mail, adresa de domiciliu si greutatea fetitei tale, pentru a primi scutece potrivite pentru Otilia.
28 Comments
Monica Galea
Nu o sa uit în veci prima atingere a Annei. Țin minte ca i-am auzit glasciorul și am început sa plâng în hohote, tot întrebăm dacă e bine, îmi repetam în minte ca e bine, e vie, tipa, am reusit. Câteva minute Mai târziu mi-a adus-o o asistenta și i-a așezat capsorul în palma mea, încăpea în căușul palmei mele și eu am început sa plâng iar, și ea la fel și i-am spus ” nh mai plânge, iubita lu’ mama”. Se amuzau cei din sala ca bocim cot la cot.
A doua zi, după ce m-am ridicat din pat, am mers tinandu-mq de pereți la neonato și știu ca mă gândeam cu groaza ca nu mă Mai pot ridica de pe scaun de dureri și ca sper sa nu se prindă medicul, sa o pot lua.
M-q strigat și îmi amintesc pas cu pas cum am mers spre patutul ei, îmi ardeau obrajii de emoție și tremuram, știam ca o sa îmi iau copilul în brațe pentru prima oară. Am luat-o și acolo am incremenit. Am lipit-o de obrazul meu, am pupat-o, am pus-o la san și îi tot șopteam la ureche ca eu sunt mama ei, ca o iubesc mult mult de tot și ca e perfecta.
De atunci , Anna e oaza mea, nici ea nu știe sa dea încă pupici, mai degrabă mă trage de par sau mă musca re degete, dar rasul ei galgait și felul în care ne apuca de obraji atunci când o pupam e cel mai frumos lucru de pe pământ.
Alex Ciocan
si eu ador imbratisarile, mai ales pe cele ale copiilor, sunt atat de naive si de sincere 🙂
Diana
Mi-am dorit enorm sa il pot imbratisa din prima clipa. Tin minte cand l-am nascut ca am intinsu bratele spre el cu jind. Era al meu…asa negrut si plin de vernix si alte chestii normale la o nastere naturala. Dar, sistemul fiind asa cum este, l-au luat pe sus si l-au dus repede la neonato. Nu l-am auzit plangand decat din camera de alaturi si mi s-a rupt sufletul de dorul lui deja. Au trecut trei ore pana ne-am reintalnit. Trei ore in care l-am privit in poza in timp ce asteptam sa ma mute in salon, cu el in camera de alaturi si eu incapabila sa ma ridic sau macar sa-l cer. Cand am ajuns in camera mi l-au adus in sfarsit. Era infasat sarmaluta, cu fata rotunda si dormind dus. Nu l-am recunoscut asa, i se vedea doar fata mica intr-un cocon de scutece albe si tepene, dar nici nu am avut curaj sa-l desfas. Era atat de mic. L-am imbratisat din priviri ca o nesatula. Nu mai exista nimic in jurul nostru. Mai tarziu, am reusit sa imi fac curaj sa-l scot din scutece. M-a atins cu manutele lui mici si cu gurita lui calduta si nu ne-am mai despartit de atunci. Doua luni de imbratisare aproape permanenta care sa vindece cele trei ore in care am murit putin de dorul lui. Doua luni de mirare, dependenta, caldura si dragoste mica dar mare. 🙂
Iuliana
Sper ca nu sunt descalificata din concurs daca povestesc nu prima imbratisare (care a fost dupa ce am nascut-o si care a fost mai putin emotionanta de cat imi imaginam – probabil ca imi reveneam din socul nasterii), ci prima imbratisare care m-a facut sa constientizez ca e A MEA si ca o iubesc mai mult decat orice.
Invatasem de curand sa alaptez (cu greu) si fetita plangea in patutul ei si incercam sa o linistesc. Colega de rezerva mi-a sugerat sa ii dau sa manance ca poate ii e foame. Si am luat-o la piept, si cu capul ei minuscul si cu gura ei la fel de mica a inceput sa manance, calm. Si mi-am dat seama ca da, are nevoie de mine, si da, se simte bine langa mine. Si fiecare “imbratisare”, de atunci, e speciala. La piept cand nu are chef sa manance si prefera sa se holbeze la mine si sa imi zambeasca (si ma exaspereaza pt ca face greva foamei), cand stam amandoua in pat si ii place sa imi cerceteze fata cu mainile. In brate ii place oricum, la oricine. Deci nu se pune :))
PS: nu are legatura cu concursul, dar are legatura cu Huggies. Poate citeste cineva aici. Au o distributie care lasa de dorit. Nu gasesc nici la Carrefour, nici la Mega, desi am inceput sa ma uit dupa ele de cand am vazut prima oara spotul TV. Ma refer la alea premium, mai ales. Pe degeaba fac atata promovare, daca nu le gasim in magazine 🙁
Huggies Romania
Draga mamica,
Apreciem foarte mult feedback-ul tau si dorim sa fim cat mai aproape de cei care doresc sa foloseasca produsele noastre.
Produsele Huggies pot fi gasite in urmatoarele locatii: Carrefour, Real, 29 magazine Mega Image, eMAG.ro, magazinele BebeTei si bebetei.ro.
In acest moment produsele pe care Huggies le ofera sunt: scutecele Elite Soft pentru nou nascuti (marimile 1 si 2), scutecele Ultra Comfort pentru fetite si baieti (marimile 3, 4, 4+ si 5) si servetele umede pentru bebelusi Pure, Natural Care si Soft Skin.
Multumim 🙂
Iuliana Nechifor
Multumesc pentru raspuns! Ma gandeam ca aveti varianta premium si pentru marimea 3. Pentru a fi o alternativa la scutecele premium Pampers, care de la marimea 3 incep sa miroasa a chemicale…
Huggies Romania
Iuliana, pentru greutatea de peste 7 kilograme, poti incerca gama Huggies Ultra Comfort, care se gaseste in variantele pentru fetite si baietei. Acestea beneficiaza de stratul DryTouch care pastreaza murdaria in interiorul scutecului, absoarbe umezeala in doar cateva secunde si o blocheaza pentru a nu face contact cu pielea celui mic. Suprafata scutecului este aceeasi si pentru fetite si pentru baieti, ceea ce difera este design-ul scutecului (personajele Disney). Multumim 🙂
KidsPoint
Foarte frumos descris momentul! Huggies mai au produsele pentru piscina?
Ioana
Momentul nostru a fost cu adevarat unic. In tot timpul sarcinii nu am vrut sa stiu ce am in burtica, raspunsul meu era mereu “o surpiza”. Si surpriza a fost, o surpriza care s-a lasat asteptata exact ca o “diva” cum glumeau prietenii. A venit pe lume la aproape 42 de saptamani,iar primele “imbratisari” au fost cand era inca in burta, dupa saptamana 40 cand “imbratisam” burta si rugam minunea sa iasa afara, sa o iubeasca mami.
In momentul in care am nascut-o si mi-a spus moasa ca e fetita am inceput sa plang si am tot cerut-o in brate. Mi-au dat-o dupa ce au sters-o si infasat-o. Desi nu a fost “skin to skin” prima noasta imbratisare adevarata, a fost minunat,am uitat de orice durere, am uitat travaliul lung oboseala. Imi imbratisam minunea, fetita pe care mi-o dorisem asa mult.
Prima noapte a fost doar in bratele mele, o strangeam cu grija sa nu-i frang oscioarele si imi afundam nasul in mirosul ei proaspat de bebelus…Exact azi sunt 5 luni de cand sunt mama, 5 luni de cand ne imbratisam zilnic: dimineata cand ne trezim si chicoteste de bucurie, de fiecare data cand o pun la piept si o alaptez, cand iesim la plimbare pentru ca o scot intr-un wrap, seara cand ne pregatim de nani.
Ador sa o simt in bratele mele.
fetic bianca
Fara doar si poate, toate mamele simt ca, odata cu prima imbratisare a puiului pe care l-au purtat in pantece atatea luni, se intampla o minune, se naste sentimentul matern. Nu-mi pot explica cum poate o mama sa-si paraseasca puiul, cum nu stie ca isi va parasi “sufletul”. Argumentul pe care l-am nascocit este ca nu a apucat sa-si tina in brate pruncul si minunea nu s-a infaptuit.
Mamele care nu au avut bucuria de a da nastere propriului copil, tot printr-o minune, dobandesc sentimentul. Si este acelasi.
Si, daca ma intrebati pe mine ce inseamna sentimentul matern, pot spune ca este acel sentiment a carui nastere se datoreaza minunii de a fi imbratisat o parte din mine. Stiu ca nu poate fi atasat un termen de comparatie superlativului, insa momentul in care mi-am imbratisat pentru prima data puiul a fost “cel mai minunat”, “cel mai foarte emotionant”. Este ceea ce am simtit eu.
Sentimentul matern a prins, pentru inceput, forma unei emotii, o emotie atat de profunda ca, pur si simplu, a reusit sa-mi blocheze cuvintele. O BUCURIE fara margini. Si rosteam, de fapt, credeam ca rostesc, cuvinte care sa explice ceea ce simteam. Persoana care mi-a pus pentru prima data bebelusul in brate, se pare, nu a auzit nimic. Nu avea ce sa auda, nu vorbeam.
Desi eu puteam sa jur ca imi ies cuvintele pe care pe care le alcatuiam in mintea mea, chiar le si legam in propozitii, mai toate cu semnul exclamarii. Pentru prima data in viata, eram atat de coplesita, ca nu puteam articula. Am realizat nepotrivirea dintre gandire si verbalizare abia cand asistenta a facut remarca: “Mamica e atat de emotionata, ca nu poate spune nimic?!”. Si am reusit sa spun cu voce tare: “Nu-mi vine sa cred!”
Nu-mi venea sa cred ca este copilul meu, ca sunt mama, ca este exact asa cum mi l-am imaginat, ca este exact asa cum mi l-am dorit, ca are infatisarea leita sotului meu, ca a incaput in pantecele meu mititel, ca respira … Nu stiu altor mame ce GRIJA le-a tinut drept companie in prima noapte cu bebelusul, insa eu nu am dormit, l-am privit indelung si nu puteam sa ma controlez sa nu il verific constant daca respira.
Apoi, incepea sa se instaleze TEAMA. Ma rugam sa nu inceapa sa planga. Ce aveam sa fac?! Citisem despre, am o sora cu 9 ani mai mica decat mine, eram convinsa ca o sa stiu, dar, in fata minunii, eram ca un copil, nu stiam nimic! Cand a inceput sa se foiasca, am luat telefonul in mana, pregatita sa o sun pe mama. Insa m-am oprit, erau orele 3 dimineata, cum sa o sun, s-ar speria. Si, apoi, ce sa o intreb: “Mama, ce trebuie sa faca o mama?!”
Dar nu s-a trezit decat spre dimineata. In prima noapte. Iar eu am avut ragaz sa ma minunez. As fi vrut sa dorm, asa ma sfatuisera si asistentele, dar nu puteam pune capul pe perna, nu il puteam vedea la fel de bine. Era minunat, adorabil, deja mai important decat oricine pe lumea aceasta. O faptura atat de mica reusise sa ma faca sa simt trairi care nici macar nu banuiam ca exista.
Dupa emotia intalnirii si a intrebarilor retorice adresate mie insami, si-a facut loc ATASAMENTUL. Mi-era greu sa ma dezlipesc de el chiar si pentru putin timp.
beatrice lupu
iarta.ma ca nu am apucat sa citesc postarea, voi avea mai multa vreme la sf. februarie, dar pana atunci te rog sa citesti despre adrian ghenie, care locuieste tot in berlin, un artist exceptional, care s-a realizat in strainatate, asa cum ii sta bine unui roman.
http://www.ziarulmetropolis.ro/o-pictura-de-adrian-ghenie-vanduta-in-licitatie-cu-pretul-record-de-3-117-000-de-lire-sterline/
toate bune si in special sanatate, beatrice lupu
lauracandea
Am asteptat cu nerabdare dusa pana la nebunie prima imbratisare a puiului meu inca de cand era in burtica. Dupa ce am crezut ca in sufletul meu nu poate incapea mai multa iubire si mai multe imbratisari, dupa 10 ani am vrut sa o iau de la inceput cu bebeluseala si cu imbratisarile pline de saliva si lapte. Asa a venit pe lume si Antonia, iar dupa inca un an am avut cea mai frumoasa surpriza cand am aflat ca o sa vina pe lune si Ana. Asa acum am parte de sute de imbratisari pe zi de la cei 3 copilasi sinceri si plini de iubire. Alex 12 ani, Antonia 2,6 ani si Ana 7 luni.
Nuti Ungureanu
Cu multa emotie imi amintesc de acest moment unic in viata unei mame. Imi amintesc cum am ajuns la spital in plina iarna, afara se circula greu si in travaliu fiind, cu dureri, dupa cateva ore bune de chin mi-am tinut copila mica si fragila in brate. Nu se poate descrie acel sentiment, pur si simplu stai incremenit si privesti si te minunezi cum o faptura asa mica sta in brate tale si casca si din cand in cand deschide si ochi si se uita la tine intr-un fel asigurandu-te ca totul va fi bine. Si acele zile si nopti care urmeaza in care somnul nu mai e somn si nici ziua parca nu mai e ziua si in care stai si privesti minute uneori ore in sir sa te asiguri ca este bine, ca nu doarme cu fata in sus, ca nu amorteste pe-o parte, ca a mancat suficient, ca a luat conform graficului in greutate, ca dupa vaccin se simte bine, toate aceste griji iti amintesc mereu de faptul ca nimic nu este mai important decat copilul si ca totul graviteaza in jurul lui. Pe masura ce timpul trece te obisnuiesti ptr ca intervine rutina insa atasamentul copilului fata de mama creste si mai mult asa se face ca unii copii plang imediat ce sunt lasati din brate (asta e si cazul meu). Nimic nu compenseaza atingerea firava a puiutului in incercarea de a-si gasi confortul la sanul mamei. E un sentiment unic pe care il doresc ca toate femeile care isi doresc sa devina mame sa-l traiasca!
Ana
Cand a iesit nu mi-au dat-o… mi-au aratat-o dar aveam mainile prinse in perfuzii si legate de masa si tin minte ca am jinduit sa o pot atinge… Apoi m-au mutat la terapie intensiva si pe ea la neonato (sistemul again) si nu am mai vazut-o…. Dupa amiaza a venit sotul si a mituit vreo 2 asistente sa se strecoare cu ea pana la mine… Mi-am intins mainile si am infascat-o pur si simplu de la ele din brate, am lipit-o de pieptul meu si nu am mai vrut sa ii dau drumul niciodata… am bocit apoi ca un copil cand au luat-o sa o duca inapoi…
Suzana
Prima îmbrățișare a fost de fapt prima atingere pe care nu o voi uita niciodată, doar o mamă poate simți acele emoții, am născut prin cezariana, aveam emoții cu carul, nu stiam ce mă așteaptă, stiam doar ca la sfârșit îmi voi întâlni copilașul, minunea mea pentru prima dată… De când m-au urcat pe masa de operații, la 10 minute am auzit un plânset de copil, nu-mi venea să cred ca era al meu, stăteam întinsă cu nu știu câți oameni în jurul meu și așteptam să văd ce se întâmpla când deodată am simțit un trup cald apropiindu-se de fața mea, și plângeaaaa și în câteva secunde se liniștise… M-au cuprins toate emoțiile și din acel moment am știut ca am devenit mamă, cel mai mare vis al meu devenise realitate 🙂 Aceea a fost prima îmbrățișare, de atunci au urmat nenumărate, în cele 7 lunite care au trecut până acum 🙂 îl iubesc de nu mai pot. E minunea mea și așa va fi mereu :*
Osiac camelia roxana
Buna, nu stiu daca poți definii sentimentele,trăirile pe care le ai in momentul in care îți vezi copilul. O sa incerc sa le descriu. Am doi copii, mi- am dorit din tot sufletul sa simnt tot cea ce înseamnă o sarcina așa ca am ales sa nasc natural ambii copii. Fata, Isabela are 2 ani si 3 luni, a fost un moment unic, dimineața m- am dus la control, era totul ok, m- am întors acasă si ma sminteam obosita așa ca am adormit, m- am trezit direct in contracții la 3 Min, la ora 15 eram internată iar la 18- 20 venea pe lume,fara anestezie. Abea așteptam sa o simnt la piept, au curatat- o si cum mi- a pus- o in brațe s- a liniștit A fost un amalgam de sentimente simntind tot, cum împingea si ea odată cu mine cum m- a atins ușor. Baiatul are acum aproape 5 luni, la ek a fost un pic diferit deoarece a fost provocata nașterea cu calciu. Insa emoțiile au fost mai puternice si mai intense deoarece nu mai aveam răbdare. Am dus fata la creșă, i- am făcut cumpărături lui tati, am luat fiolele de calciu si am plecat la spital. Au început contracțiile pe la 15.00 iar pe la 22.00 sminteam cum vrea sa iasă insa nu eram suficient de dilatata, a fost f diferit, durerile aubfost uriașe insa când a venit pe lume si mi la pus imediat in brațe ne-am liniștit amândoi. Sunt sentimente unice si deosebite nu se pot descrie in cuvinte. Va pup.
Bianca Alexandra
Cat de frumos ai spus… “Am simțit atunci că îmbrățișarea copilului meu va fi activitatea mea preferată pentru restul vieții mele.” Extraordinar de frumos!
Ivona
Otilia e doar cu o luna mai mica decat Ada, iar remarca ta mai sus legata de apucatul de obraji m-a facut sa zambesc, eu m-am trezit ieri cu o zgarietura pe fata in urma unei sesiuni de dragaleala cu fetita. La prima noastra imbratisare eram deasupra celor lumesti, mult prea fericita ca totul a decurs foarte bine. Ea era intr-o paturica galbena, atat de mica, dar puternica. Am pus-o la san si am stat asa cu ea mai bine de o ora si jumatate, timp in care o admiram si ii multumeam cerului ca e a mea si ii promiteam ei ca voi face tot ce imi sta in putinta sa o protejez, sa fie fericita. Am asteptat acel moment atat de mult, iti multumesc ca mi-ai amintit de el!
ianca violeta
Prima mare emotie a fost cand am aflat ca sunt insarcinata, apoi au tot urmat pe parcursul sarcinii; insa, momentul nasterii, cand il auzi cum plange, cand il aseaza dr pe pieptul tau si incearca sa-i bage sanul in gurita…nu am cuvinte sa descriu…magic cred ca e putin spus; doar o mama poate intelege aceste sentimente smile emoticon Si eu tot de doua ori am trait aceste emotii; am doi baietei minunati, nu-mi pot inchipui viata fara ei, oricat de greu este din cauza ca sunt amandoi micuti, iar timpul pentru mine, ca femeie, este aproape de zero. Simt ca ei au dat curs vietii mele, iar impreuna cu tati, ma implinesc! Nu-mi doresc decat sanatate, sa pot sa-i cresc mari si, cine stie, poate o sa ma bucur si de nepotei
Anton Sandita
Prima imbratisare pentru noi chiar a fost divina. Sofia s-a nascut natural si a venit putin mai greu pe lume, cateva ore nu am vazut-o, iar cand am ajuns la ea plangea, era sub supraveghere la terapie intensiva, nu era intubata, insa sub atentie. Cand am ajuns langa ea, i-am pus mana pe burtica…moment in care s-a oprit din plans, abia am putut ramane in picioare.Imi amintesc si acum momentul, care mi-a ramas intiparit in minte si in inima,cred ca toata viata o sa am fiori cand ma gandesc la acele secunde de liniste si impacare !!!! Acum aveam toata viata inainte sa ne imbratisam , de drag, de dor, de teama. Orice fel de imbratisare va fi unica si cu scopul de a o incuraja, sustine si dovedi ca o iubesc nespus !
Lili
Sa iti imbratisezi copilul sanatos are aceiasi emotie si in prima zi, dar si zi de zi: in brate, in inima, in gand. Imbratisarile mama-copil, mi se par cele mai frumoase imbratisari din lume..
BURLACU CRISTINA
Prima imbratisare noi nu o vom uita niciodata. A fost un moment special, plin de emotie, de bucurie, de implinire si de o importanta covirsitoare pentru toate trei. Un moment unic, in care timpul s-a oprit pentru citeva clipe. Pur si simplu nu puteam sa-mi ridic ochii de la ele, le priveam cu mult drag, si nu imi venea sa cred ca sunt eu – mama lor, mama a doua fetite gemene superbe… Asa ne-am cunoscut noi, acea prima imbratisare la fel ca prima mingaiere ori primul sarut in fiecare dimineata nasc sentimente materne greu de definit, starnesc iubire imensa, si capata de fiecare data valente noi.
fetic constantin marian
Vreau sa subliniez un fapt simplu, dar de multe ori trecut cu vederea. Timp de 9 luni suntem purtati in pantecele cald si moale de mama noastra, iar singura companie ne sunt bataile inimii fiintei dragi. Bataia inimii este prima impresie pe care am primit-o de la mamica noastra. De indata ce ne-am nascut, dupa ce am fost curatati si asezati intr-o paturica moale suntem dati in bratele parintilor nostrii. In esenta, experienta de viata incepe cu o imbartisare calda si astfel se formeaza o legatura puternica intre bebelus si parinte.
La un nou-nascut, de exemplu, chiar daca a fost alaptat, scutecul este proaspat schimbat si acesta tot plange, singurul lucru care-l va face sa inceteze este imbratisarea mamei, deoarece atunci se simte protejat.
Observa atunci cand bebelusul tau este de luat in brate de o persoana straina, cum incepe sa ii tremure buzitele. Acest lucru se intampla deoarece, micutul tau simte ca nu se afla in bratele corecte, ca este preluat de un strain, deci nu se simte in siguranta.
comanescu angela cristina
Am avut privilegiul divin de a da nastere a 3 copii minunati Bianca David si bebe Ianis….emotiile nasterii nu pot fi descrise in cuvinte imi venea sa rad,sa plang si sa urlu de fericire in acelasi timp…îi sarut si îi îmbratisez de zeci de ori intr o zi dimineata cand merg la scoala,la pranz cand se intorc acasa,seara inainte de culcare ,noaptea cand ei dorm..iar bebe Ianis este rasfatatul familiei el este imbratisat de catre toata familia
Talaba Georgiana
Am avut o naștere cu probleme, băiețelul meu a avut cordonul ombilical in jurul gatului si m-am speriat foarte tare, l-au luat asistentele foarte repede si nici nu mi l-au arătat, deabia după câteva ore l-au adus să-l vad. Întâlnirea a fost magica, avea niste obrăjori roz si calzi , ochișorii albăstri ma priveau fix si mișca întruna bluzițele , ii era foame dar eu eram prea slăbită sa il pot tine. L-a ținut mama mea lipit de fata mea câteva minute apoi l-au luat asistentele, dar când mi-am revenit nu i-am mai dat drumul din brațe. Un copil da un alt sens vieții, este o minune.
Mihaela
Eu am un băiețel de 1 an si 9luni,care sa grabit sa vină cu 2 saptamani mai devreme,eu avand programată cezariana datorita problemelor mele la ochi,cand a veni momentul si l-am nascut asistenta la adus si l-am pupat,atunci am uitat de toate durerile si am inceput sa plâng de emoții de fericire. Cand m-i la adus in salon si a trebuit să îl alaptez am avut emotii ca nu stiam cum sa il tin sa il alaptez corect,dar odata luat in brate instinctul matern a facut totul asa cum trebuie. Este un sentiment unit atunci când iti copilul la piept si acum când vine si ma pupă ma topesc . Este lumina ochilor mei.
Grigore Iuliana
Prima imbratisare cu minunea mea a fost magica. Crina s-a nascut la 10:10 prin cezariana la data de 8 iunie 2015. Nu am putut pe moment sa o tin in brate dar la 11:35 am putut sa o imbratisez. I-am simtit pielea atat de catifelata si am vazut cea mai frumoasa fetita. Era toata a mea. Tot din primele clipe am si alaptat-o. Nu exista cuvinte care sa redea caldura si dragostea pe care am simtit-o cand fetita mea statea la pieptul meu imbratisandu-ma cu toata fiinta ei.
O ador si o iubesc inca de cand am aflat ca o port in pantec. Am stat impreunate 9 luni de zile si imbratisate stam de mai bine de 8 luni caci niciuna din noi nu poate trai fara cealalta.
Stanciucu
Imi amintesc cu emotie clipa cea mare.Maya s-a nascut la ora01:10,in data de 18-06-2014,am nascut natural,am avut o nastere usoara,iar in momentul cand am vazut-o am inceput instant sa plang,de atunci ea este copila mea pe care o ador.