io, io şi iarăşi io
-
Date night după aproape 9 ani
Unele cupluri suportă venirea primului copil ca pe o schimbare grea a vieții lor. Cu bucurie, sunt sigură, însă și cu mult regret după viața în doi, după libertatea de mișcare și după controlul asupra programului lor. Unii apelează la bunici sau la dadacă pentru a se reconecta la viața de cuplu ieșind în oraș. Alții pur și simplu lasă noul statut de părinte să le acapareze existența și uită de pereche, ceea ce în unele cazuri creează tensiuni, uneori și despărțire. Pentru noi, totul a venit natural de la început. Am inclus copilul în rutina noastră, am avut noroc ca în primul ei an să fie foarte tăcută și…
-
Cumpăna dezechilibrată
Odată cu Învierea Domnului a picat și ziua blogului, așa că i-am acordat lui importanța pe care, din păcate, nu o mai are Paștele demult. Și tot ca să îi dau blogului șansa să strălucească fară să treacă neobservat, public articolul ăsta la două zile după ce s-a terminat. Am avut mereu o relație complicată cu sărbătoarea asta și am spus-o în câteva rânduri și pe blog (aici și aici). Nu mai repet nici ce am povestit despre cum se simte pe alte meleaguri, dar anul ăsta mi-am dat seama că totuși îmi lipsește. Îmi lipsește toaca, înconjurarea bisericii, tradițiile sătești, atmosfera de sărbătoare. Nu-s bisericoasă, dar nu pot să…
-
Viața cu calendarul sub nas
Era Ada la grădiniță când trebuia ceva organizat și una dintre mame scoate telefonul și zice că trebuie să își verifice calendarul. Am crezut inițial că e o glumă și am și pufnit puțin în ras, bine că nu s-a prins nimeni. Începe Ada școala, ghici cine trăiește de atunci cu calendarul în buzunar? Era simplu la grădiniță și programul meu flexibil de liberă profesionistă cu Home Office inclus. S-au dus vremurile alea din 2020 când m-am angajat pentru prima oară în Berlin. De atunci și până ies la pensie, probabil tot după calendar voi trăi. Și eu și Sotzu’ folosim calendarul Google, ni l-am share-uit unul altuia și pe…
-
Cititul în timpul mersului – exercițiul meu împotriva Alzheimerului
De multe ori lumea mă întreabă când am timp să citesc “atâta”. Ce înseamnă “atâta” e relativ pentru că unora 50 de cărți pe an li se pare astronomic, altora le vine să râdă. Am timp să citesc doar pe drum: în tren sau pe jos. Iar dacă conduc ascult audiobook-uri. Seara înainte de culcare, dacă apuc să citesc 10 minute sunt bucuroasă. Iar acasă, pe terasă sau lungită pe canapea… se întâmplă atât de rar că numai mă întristez când mă gândesc că nu am timpul ăsta. Dar ieri, în timp ce mergeam și citeam mi-a venit o idee și o bănuială, așa că m-am pus pe căutat dacă…
-
Fără muzică nu e sport
Dacă mă întreba cineva cu 6 luni în urmă dacă fac ceva mișcare, îi răspundeam că mă identific cu un couch potato. Însă în octombrie am cerut cadou de ziua mea de la Sotz un Apple Watch. Și ce să vezi? Numai couch poatato nu eram pentru că deși lucrez 6h pe zi, atâta umblu prin birou că la finalul zilei se adună cel puțin 6.000 de pași, uneori chiar și 10.000. Și pentru că s-a demostrat că pentru a se considera exercițiu fizic e nevoie doar de vreo 3.000 de pași, mi-am schimbat drastic părerea despre mine. În bine. Lăsând pașii ăștia la o parte, de la începutul…













