Am devenit mamă de fetiță
Zilele astea numai despre Ada și sarcină îmi vine să scriu. Ce să fac dacă nu mai părăsesc incinta decât pentru treburi de rezolvat și, credeți-mă, n-ați vrea să mă apuc să descriu în detaliu cum i-aș schingiui pe cei de la Registrul Comerțului și cum m-am săturat de lehamitea de lucru din țara asta. Nu, că numai m-aș enerva încă o dată și ce rost ar avea? TOȚI știm cum stau treburile, dar unii se complac și acceptă că asta e. Eu nu. Nici Sotzu, drept pentru care abia așteptăm să ne obișnuim cu fata și cu statutul de părinți și ne punem din nou pe căutat joburi prin alte țări. Ne-a cam ajuns.
OK, după o introducere deloc pozitivă, să revenim totuși la lucruri mai blânde. Citeam într-o seară articolul Cristinei despre cum a învățat să-i placă să fie mamă de băiat, când de fapt își dorea fetiță. Mi-a plăcut articolul ei și m-am gândit la mine cea de acum câteva luni. Cea care nu concepea că embrionul din burtă se va dovedi a fi fetiță. Cea care visa cu ochii deschiși și închiși la Tudor și Vlad și care nu înțelegea cum se poate să n-ai o preferință când vine vorba de copilul tău.
Au trecut lunile și lucrurile s-au schimbat în capul și în sufletul meu. Am acceptat-o pe Ada atât de întru totul, încât acum nici nu-mi mai aduc aminte cât de mult îmi doream un băiat. Iubesc ideea de a avea o fetiță cum nu mă așteptam pe atunci și cum nu-mi închipuiam că se va întâmpla. Da, normal că m-am așteptat s-o iubesc că doar e copilul meu, dar simțeam cumva o retincență. Sună absurd și poate și prostesc, dar sentimentele nu-s raționale mereu și nici nu poți încerca să le înțelegi sau să le explici.
Într-o seară, o vecină mi-a spus că am burtă de băiețel. După câteva zile când am fost la control, i-am spus doctoriței și mi-a confirmat pentru a multa oară că e tot fetiță, nu s-a schimbat în băiat în ultima vreme.
Scriu postul ăsta pentru că mă mir de cum se schimbă sufletul, părerile și sentimentele într-un timp atât de scurt. Cum mi-a schimbat mie percepțiile și concepțiile atât de vehemente și categorice. Nu, nu cred că-i vorba de zodie, cred pur și simplu că e puterea unei iubiri pe care n-am cunoscut-o până acum și a unei ființe care nici măcar nu există în afara corpului tau și cum te face să înțelegi, să accepți și să îmbrățisezi anumite lucruri. N-am fost mamă de fetiță, am devenit una.
Și pot înțelege acum și cum e să nu îți dorești un anumit sex pentru copilul tău, să-ți fie indiferent și să nu vrei musai o pereche (fetiță și băiat) și să te bucuri sincer la ideea de a avea două fete – ceea ce pentru mine era de neconceput până acum câteva luni. Cred că-i unul din primele lucruri pentru care trebuie să-i mulțumesc Adei și aștept cu nerăbdare și interes viitoarele lecții de viață pe care mi le va da.
11 Comments
Alina
Piticii astia chiar ne invata multe, pe cat de mititei sunt, pe atat de intelepti mi se par…abia astept sa vina Ada pe lume, o sa vezi ca o sa ti mai schimbi din perceptii, pareri. Tot cam asa am trait si eu momentele astea frumoase 🙂
Irina Radu - Donighevici
Foarte adevarat, copiii ne invata lectii incredibile 🙂
Diana
Te inteleg perfect…. am trecut fix prin aceleasi stari, cred ca de-asta am si inceput sa te citesc( eu trebuie sa nasc pe 15 August) si am zis: uite dom’le, nu sunt singura care gandeste asa…si acum te inteleg, simt fix la fel. sanatate multa si sarcina usoara!
Tomata
hei, si eu tot pe atunci 🙂 mai un pic 😛 tu tot fetita ai?
Diana
da, tot fetita 🙂 mi-a luat ceva timp sa ma obisnuiesc cu ideea. timp de cateva luni intrebam la ecograf: tot fata? ……toata viata m-am vazut mama de baiat…
Tomata
same here :)) asa-i ca nu te mai gandesti cum ar fi sa ai un baietel? eu ma minunez de schimbarea asta.
Diana
Nu ma mai gandesc de mult 😀 Si mie mi se pare ciudat cum mi s-au schimbat sentimentele.. cand mi-a zis prima data ca e fata, am inceput sa plang si am mintit ca de emotie…
De-asta spun ca m-a uns pe suflet articolul tau…cat de frumos scrii, m-am regasit in el 100%…
Tomata
>:D< multumesc. sarcina usoara in continuare si nastere asa cum iti doresti 🙂
Mancu
Acum, sa fim sinceri: cand n-ai de ales te impaci mai usor cu soarta, oricum nu poti schimba nimic. Regretul inca se simte, cred ca e ceva normal. In timp probabil se va atenua, dar nu cred ca va disparea vreodata complet (doar daca vei avea si un baietel). Sanatate!
Tomata
cred ca ti se pare ca regretul se simte. n-as fi scris articolul asta daca inca regretam ca nu e baiat. asa cum nu m-am sfiit sa recunosc ca imi doream un baiat si ca nu concepeam sa am fetita, asa recunosc acum ca m-am razgandit. in fine, poti crede ce vrei, dar te asigur ca nu e nici o urma de regret si chiar nu-mi mai doresc un baiat cu aceeasi ardoare ca inainte. daca e sa vina si un baiat bine, daca vine inca o fetita, e la fel de bine.
lala
Eu fetita imi doresc, nu ma vad mama de baiat. Dar, mai stii?