Nu sunt doar mamă, dar sunt mamă în primul rând
Pare puțin contradictoriu titlul meu, dar de asta scriu un articol, că să detaliez. 🙂
M-a inspirat Madalina când a scris asta:
i remember talking to a friend when i was pregnant and i was saying, i want my child to know i’m more than a mother. that i’m a researcher, that i do all these other things that i’m passionate about, that i have hobbies. …. there’s a person behind it, that does her own things, her job annoys and fulfills her…
Ada știe, pentru că i se repetă des, că e cel mai important om din viața mea și a tatălui ei. Că nimeni și nimic nu e mai presus de ea. Când am început să îi spun, în glumă, citând poveștile romanești, că e “iubirea vieții mele și lumina ochilor mei din cap” a început să râdă (pentru că are un simț al umorului perfect). Acum când e de o mie de ori pe zi cu “te iubesc”-ul în gură, din când în când cere să îi confirm că încă mai e lumina ochilor mei și iubirea vieții mele. Știe că îi dedic majoritatea timpului meu și că mereu caut chestii pe care să le facem împreună, fie că e cinema, mers într-un loc special, la micul dejun de duminică sau să experimentam ceva ce n-am mai făcut.
Însă știe și că am nevoie de timp departe de ei, doar pentru mine, și asta nu înseamnă că m-am săturat de a fi în familie, ci am nevoie să fiu doar cu mine. Să îmi aud gândurile, să fac altceva decât rutina zilnică, să ies cu prietene și să vorbim despre altceva decât școală, planuri de renovare etc. Sau pur și simplu să mă uit la un film singură, să fac curățenie sau orice altceva mă relaxează. I-am explicat că pentru a fi sănătos la cap, ai nevoie de momentele astea. Să ți se facă liniște în cap și să pui lucrurile în ordine. Așa că ei ori merg la cumpărături, ori altundeva împreună, ori ies eu. Vreau să știe că sunt și Andreea, nu doar Mami. Am nevoi și pasiuni și vreau să le cultiv: merg la evenimente literare, la dans cu prietenele, la sală, la musical-uri, concerte, spectacole la care nu pot să o iau cu mine. Însă dacă ei i-ar fi greu sau rău, toate astea s-ar anula, oricâtă nevoie de me time aș avea. Sunt lucruri la care renunț într-o clipită dacă știu că i-ar provoca disconfort psihic, de exemplu să plec cu prietenele 2-3 zile într-o excursie. Mi-ar placea să o fac? Da. Aș vrea? Nu cu prețul lacrimilor Adei.
O iau cu mine la birou când e vacanță să vadă unde lucrez, ce fac și cum interacționez cu colegii. Să vadă că trebuie să muncim că să avem tot ce avem. Îi explic de ce jobul pe care îl am acum e ideal și de ce nu vreau mai mult.
Nu îmi ascund sentimentele, greșelile și reacțiile față de ea. Dacă am avut o zi grea, îi explic de ce, dacă am avut o zi bună, îi povestesc despre ea. Vreau să mă cunoască și în afara interacțiunii cu ea, cu familia, îi povestesc despre ieșirile mele, îi arat poze, îi vorbesc despre prietenele mele. Ba mai mult, o iau uneori cu mine la întâlnirile cu ele, cum a fost când a venit Elena la Berlin. Știe de blog și îi și citesc când scriu despre ea sau despre ce știu că ar interesa-o cum ar fi despre Benny și Ricky, despre Hapciu sau despre părinții mei, să știe cum am fost și când ea nu era nici măcar o idee.
Și nu doar despre mine știe că nu sunt doar mami ci și despre Sotz că nu e doar tati. Și el are program fară noi, cu amicii lui, sau la toate meciurile de fotbal, handbal, hockey, basket etc la care se duce, știe că și el, ca și mine, își urmează pasiunile sportive, ba mai mult le și practică. Am fost amândouă să îl încurajăm la două maratoane și îl însoțește uneori și când se antrenează, ea cu bicicleta, el alergând.
Deși viețile noastre gravitează în jurul ei (ca centru al universului nostru), e important să înțeleagă nevoia de individualitate. De a nu te pierde pe tine în dedicarea pentru alții.
Meditez puțin și la cum i-am văzut eu pe părinții mei și, din cauza vremurilor sau a lipsei intereselor, nu erau mai mult decât mami și tati. Adică scopul principal era munca, ‘pentru a avea ce pune pe masă’, foarte rar un mers la cinema (în special cu tatăl meu), destul de des mers în concediu cu cortul sau în grupuri mari, dar și asta s-a oprit când eram la școală, iar mai târziu când concediile în Grecia au devenit un must, am fost o dată toți împreună. Știam că tatăl meu iubea muzica și filmul, iar mama mea se refugia în romane de dragoste. Și asta era tot. Erau mereu acasă sau pe lângă ea, mereu accesibili, fară timp pentru ei. Ce păcat!
2 Comments
Mada
❤️
Pingback: