
Ce ar trebui să scoți din priză pentru a te deconecta?
În ultima vreme, inspirația îmi vine din ce scriu alții. Aș lăsa comentarii, dar am prea multe de spus, așa că aduc subiectele la mine pe blog. Că aș avea tendința să vorbesc prea mult despre mine și câteodată un comentariu nu-i musai despre tine, ci despre cel care scrie. Și cu ocazia asta mă mai autoanalizez și eu.
Am citit articolul Amei (care prin subiectele abordate mă inspiră și am multe de învățat de la ea) și evident că mă mănâncă degetele să scriu și eu despre deconectare, pentru că tocmai trec printr-o perioadă în care mă simt ușor frustrată.
Ama vorbește despre deconectarea de la lumea virtuală și despre lupta cu nevoia de a răspunde unei notificări atunci când pâlpâie telefonul sau când apare bulina roșie pe globul pământesc.
La fel ca și cu serialele, și cu Facebook-ul, blogul sau alte activități online, știu când să mă opresc. Mă rog, nu simt deloc că aș fi dependentă de ceva anume pur și simplu pentru că mă plictisesc foarte repede de activități efectuate în mod repetat.
Scriam în articolul despre dependența de seriale că eram într-un binge watching de Devious Maids. L-am terminat și am terminat și cu serialele. Mă rog, cu binge watching-ul că seara tot mă uit la câte un episod împreună cu Sotzu’. Însă, deși sunt alte seriale de care aș vrea să mă apuc, n-am chef de ele.
De Facebook sunt curioasă doar când primesc notificări. Petrec foarte puțin timp pe timeline-ul cu statusurile altora pentru că-s o narcisistă și-o self-centered și mă interesează doar ce se întâmplă pe paginile mele, pe grupurile mele și pe profilul meu. Și nu prea am timpi morți ca să îi irosesc pe Facebook.
Ama pomenea că a înlocuit statul pe Facebook cu cititul unei cărți. Nu trece zi în care să nu mă uit cu jind la biblioteca mea, să nu mă apuce dorul de cărți și cheful de citit te miri ce carte când intru pe grupul de ebooks. Acuș sunt două luni de când mă chinui cu Fructele mâniei. Vă întrebați de ce n-o abandonez? Păi nu-i de abandonat, dar jur că nu am nici o tragere de inimă să pun mâna pe Kindle să o termin. Mă pedepsesc singură și nu înțeleg de ce. Așa că nu citesc decât seara înainte să mă culc și eventual noaptea dacă nu mai pot adormi. Și doar dacă nu mai am baterie la telefon. Probabil când o voi termina, dacă dau de o carte bună, mă opresc din tot ce fac și citesc până termin cartea, că timp am.
Și că am ajuns la „tot ce fac” iaca și frustrarea. „Tot ce fac” e să cos. Zilnic, câte 6 ore. Am luat în serios treaba cu fustele, am investit într-o mașină de surfilat și-o masă de croit și mă văd obligată cumva să cos. Frustrarea nu vine din asta, ci din faptul că n-am rezultate. Încerc prea multe chestii noi pentru prima dată (să surfilez, să cos după tipar, să fac fuste din tul, să fac rochii) și toate încercările astea se soldează cu nervi și cu dezamăgiri. Știu că omul nu s-a născut învățat și nici n-am profesor care să-mi arate, dar tot mă supără când nu-mi iese ce vreau să fac. Învățând de toate singură am numai eșecuri, nu și succese. Și mă trezesc la ora 18 cu durere de spate și de picioare, cu materiale stricate și cu moralul distrus. De la asta trebuie să mă deconectez eu. Mi-ar trebui o zi pauză între încercări, poate așa aș mai scăpa de starea asta de neputință și de ofticarea că nu m-am născut învățată. Așa că eu ar trebui să scot din priză mașinile de cusut și surfilat.
Articolul Amei e strâns legat de ce le iese copiilor din deconectarea parinților. Eu deocamdată n-am problema asta, deși Ada nu mai doarme atât de mult în timpul zilei. De asta îmi și ia mai mult timp să termin o fustă. Dar are dreptate când spune că micuții învață din exemplul părinților. Toți copiii copiază și cei mai la îndemână sunt părinții. Ce fac ei automat devine un interes pe care vor să-l adopte. Intenționez să nu scap asta din vedere și să o implic pe Ada în toate activitățile mele, iar ce cred că îi va dăuna să reduc sau să nu mai fac de față cu ea.


4 Comments
Laura C.
Traim in epoca tehnologiei, ne usureaza viata, dar creeaza si dependenta. Pentru mine deconectarea inseamna plimbare in aer liber, rasfoitul unei carti, tricotatul, gatitul, intalniri cu prietenii…
Corina
Iti inteleg frustrarea cu rochitele. Asa patesc si eu cand petrec mult timp lucrand/ incercand sa fac ceva si eventual si esuand. Am observat insa ca, de mult ori e bine sa faci o pauza, sa iei o gura de aer curat si apoi sa te intorci la treaba :).
diana
De cind mi-am dezactivat facebookul, adica din martie nu numai ca am mai mult timp liber dar am scapat si de avalansa de informatii obositoare si nefolositoare. Facebookul poate fi un instrument folositor daca nu abuzezi de el, in caz contrar este o sursa de nervi rezultati din eventualele gilceve cu necunoscutii, de informatii repetitive si amanunte inutile. In schimb, si o spun fara nici un exces de politete, imi face mare placere sa-ti citesc blogul. De citeva luni esti prezenta la aproape toate cafelele mele de dimineata 🙂
Loriana
Am citit si eu articolul Amei, si ma regasesc in ce spune ea- si in ce spui tu. Am si eu momente bune, cand nu ma simt dependenta de “a fi plugged”, dar, de multe ori, surprind in mine un ghem in stomac :”Dar daca se intampla ceva important si eu nu stiu?” Cu ghemul asta ma lupt, incerc sa-l domin si sa nu ma las impinsa de el spre calculator, laptop, tableta, FB, Twitter & Co.
Dar e greu :). Cel mai usor imi e sa ies afara, la plimbare, cu Timeea. Abia dupa primele 3 guri de aer proaspat imi dau seama cat de incordata eram, si incep sa revin la “a fi eu insami”.
Si mi-e ciuda ca ceea ce spui tu e corect, copiii ne imita, si ne iau drept exemplu. Si asta ma obliga sa ma lupt zilnic cu mine, desi, uneori, sunt tare obosita, mi-ar placea sa cedez lupta, dar fara ca asta sa-mi afectee negativ copiii – si asta nu se poate:)