“Noroc” cu o întâmplare recentă și cu ultimele episoade din Desperate Housewives, vizionate în weekendul petrecut în pat, ca altfel nu știu când scriam despre asta. și tot am vrut în câteva rânduri. N-o să reușesc niciodată să înțeleg și să accept unele lucruri și știu și din ce cauză: pentru că eu nu sunt așa și nu fac așa. Cu postul ăsta s-ar putea să supăr cel puțin două persoane, dar nu e prima oară când le-o spun și nici n-o să le dau nume, pentru că se vor simți ele și singure. Una dintre ele chiar știe că am scris postul despre ea. În fine…

Cred că nu e prima oară când scriu pe blog că Iubi știe să facă cele mai mișto cadouri din lume. Nu știu cum face, dacă e ceva înnascut sau e foarte atent la toate dorințele mele, cert e că de fiecare dată reușește să mă surprindă. Chiar după atâtea surprize, el încă mai are resurse.

Ar trebui să ştiţi că nu-i lucru uşor. Testat aseara la One Move. Noroc că am o prietenă binevoitoare care îmi propune tot felul de chestii ca să mă scoată din letargie şi din noua mea zonă de confort (că tot e la modă să foloseşti expresia asta). Deci ne-am luat noi două şi Richie de mânuţe şi ne-am dus la căţărat pe pereţi. Într-o sală special amenajată pentru bouldering sau escaladă bloc. La prima privire: „ah… ce simplu pare, cât de greu poa’ să fie să te ţii de formaţiunile prizele alea, să urci şi să cobori.” Am gândit acelaşi lucru când am urcat şi-am coborat de capul meu.…

Primul post de pe acest blog scris în colaborare cu Iubi. Așa că enjoy it while it lasts, că n-o să se mai întâmple prea curând. 😛 Pornind de la un post al Cameliei, care mi-a plăcut tare mult, am zis că v-ați putea distra puțin pe seama noastră și a diferențelor dintre noi. O să vedeți că suntem exemplul perfect pentru zicala „extremele se atrag”.