Idei de părințenie II
Vă spuneam data trecută că o să-mi fac un obicei din a nota pe propriu-mi blog ideile de părințenie pe care le găsesc la alții și cu care sunt de acord. Sau, nu doar cele cu care sunt de acord, ci și cele care mă inspiră să nu fac așa cum citesc. Nu critic pe nimeni, nu mă duc în casa (a se citi blogul) nimănui să-l trag de urechi sau să-i spun vreo două, pur și simplu voi nota aici ce am învățat din ce-am citit. Și pentru că data trecută am avut o discuție civilizată, voi pune și în articolul de azi, un disclaimer. Pentru că nișa de parenting și blogurile de mame sunt aprig atacate, iar limbajul nu e din cel mai simpatic, pe blogul meu țin foarte mult la o comunicare civilizată și educată. Și vă rog din nou să nu uitați că:
Păreri despre a fi părinte are toată lumea, chiar și cei care nu sunt părinți. Le-am avut și eu înainte să fiu gravidă și continui să le am deși încă n-am născut. E normal, fiecare trece ceea ce citește (articole de specialitate, știri, bloguri) prin filtrul propriei copilării și familii, prin cel al principiilor și ideilor dobândite de-a lungul timpului. Nu trebuie să fiți de acord cu mine, nici cu cele pe care le citez. Nu-mi dați sfaturi, nu-mi spuneți „lasă că o să vezi tu” (da, o să văd și așa cum mi-am mai făcut mea culpa pe blog și cum m-am contrazis singură, n-o să mă sfiesc s-o fac și în cazul ăsta) și altele de genul, pentru că nu deține nimeni un adevăr absolut. Fiecare știe cum e mai bine pentru ea și copilul ei, nu pentru mine și al meu. Povestiți-mi despre experiențele voastre, fără să mi le impuneți, voi ști singură să iau din ele ce am nevoie.
Și-acum să vorbim despre alte idei de părințenie adunate de pe diverse bloguri.
Despre metoda CIO (crying it out, sau pe românește, a lăsa copilul să plângă până se calmează singur) am auzit încă dinainte să știu că îi spune așa. Am auzit-o de la persoane mai în vârstă pentru că așa se proceda înainte. Dar timpurile au evoluat și lumea a devenit mai umană. În articolul ăsta, pe care l-am găsit share-uit pe Facebook, autoarea vorbește despre un alt articol citit în revista Mami. Eu am reținut următorul citat, cu care am empatizat:
Nu știu cum este mai bine, co-sleeping sau dormit separat, dar știu sigur că metoda prin care bebelușul plânge singur în întuneric, departe de persoana pe care o iubește cel mai mult pe lume, nu este o alegere pe care ar trebui să o facem vreodată.
Eu mă trezesc la cea mai mică tresărire a lui Ricky, să nu mai vorbesc că mă apucă durerile de stomac când pare că-l doare ceva. Nu-mi pot închipui că mi-aș putea lăsa copilul să plângă până la extenuare, doar ca să-l învăț eu minte să nu mai plângă. Am mai auzit varianta că e o metodă de șantaj când vede că primește atenție de la mamă. Serios, șantaj la 5-8-13 luni?? Și dacă e șantaj, prefer să mă las șantajată, dar nu vreau să-mi văd copilul suferind. Punct.
Pe blogul Anei Maria Caia, am dat de una dintre cele mai mari stupizenii care mi-au fost date să citesc, pentru că de văzut în viața reală n-am văzut și nici n-am auzit. Cineva i-a spus Anei Maria că:
Cineva (doamnă) chiar mi-a zis “fraieră ești că n-ai avut nicio poftă, eu chiar dacă nu aveam, de drag și tot îl trimiteam la 2 noaptea pe soțul meu să-mi cumpere cutare”.
De ce??? De ce i-ai face asta soțului tău? De ce l-ai trezi în miez de noapte să îți bați joc de el în felul ăsta? Pentru că mi se pare o bătaie de joc. Nu înțeleg gestul nici dacă crăpi de poftă, darămite dacă nu ai niciuna. Bine, eu nici n-am avut pofte de-astea devastatoare, dar dacă mi-ar trebui ceva, numai de mi-ar fi interzis doctorul să mă ridic din pat, numai atunci l-aș trezi pe el.
În rest, articolul vorbește despre cum sunt tratate gravidele: ca niște bolnave sau bombe cu ceas. Eu n-am trecut încă prin asta, nu mă menajează nimeni foarte tare și nici n-am nevoie să fiu menajată.
Apoi, pe blogul Ioanei am citit mai multe articole care mi-au fost pe plac, dar o să mă leg de o idee găsită într-unul cu care nu că nu-s de acord, dar care m-a pus pe gânduri și m-a ajutat să îmi clarfic direcția în care vreau să merg cu Ada. La fel ca și Ioana, aș vrea ca fiica mea să știe că:
E frumoasă pentru că E pur şi simplu, că dacă poartă o haină fără sclipici şi dacă nu are timp să se pieptene, tot frumoasă va fi. Vreau să aibă încredere în ea, să nu aştepte validări şi aplauze de la alții, să nu aibă nevoie de haine deosebite, farduri şi coafuri complicate pentru a-şi zîmbi în oglindă.
Însă ce NU voi face cu Ada va fi să îi spun într-una cât e de frumoasă și de perfectă. Îi voi lăuda orice realizare pe care o va avea prin propriile-i puteri, îi voi spune de fiecare dată cât de mândră sunt de ea, dar nu voi pune niciodată accent pe felul în care va arăta. Pentru mine și tatăl ei va fi cea mai frumoasă ființă din univers, va fi sclipitoare, va răspândi lumină în jurul ei, dar nu vreau, sub nici un chip, să crească cu impresia că viața ei ar putea fi mai ușoară doar pentru că e frumoasă. Sau să creadă, dimpotrivă, că e mai grea că nu-i destul de frumoasă. Prefer să pun accentul pe abilitațile ei decât pe însușirile ei fizice.
M-am lungit, dar vă mai las cu un articol nostalgic scris de Lavinia despre grădinița de odinioară. La câte aud și despre grădinițe și metode noi de predare… sunt în asentimentul ei când îi e dor de vremurile care s-au dus.
Revin cu alte idei, că n-am terminat.
18 Comments
Anca
Ca si tine, si eu tot citesc despre parinteala, analizez cu El cum am fost crescuti noi si ce putem aplica si cu ce nu suntem de acord si ce metode noi rezoneaza cu felul nostru de a fi. Chestia cu santajul nu este corect spusa. Copilul nu poate comunica altfel decat prin plans. Il deranjeaza ceva, plange. Problema se rezolva, va sti data viitoare ca plansul rezolva probleme. Sa ne reamintim ca ei sunt niste bureti si ca invata cu o viteza care ne-ar face super-genii daca ar continua toata viata.
Cu lasatul sa planga nici eu nu sunt de acord, dar pentru motive evidente: mancat, schimbat, colici, dinti. Nu vreau sa invat copilul in brate sau adormit leganat, oricat de greu mi-ar fi sa nu fac asta. Urmaresc un blog de parenting si acum vreo 4-5 luni mama-bloggerita a scris un articol in care sfida sfaturile contrarii si spunea ca pentru ea nu e fericire mai mare, decat sa aiba tot timpul copilul in Manduca sau in sling, sa il poarte asa in timp ce isi face treburile si sa il tina pe piept in timp ce doarme. Recent, mama a scris un nou articol, plangandu-se ce greseala mare a facut, pentru ca bebelusul acum atarna greu si i-a rupt spatele, incat doctorul i-a interzis sa il mai poarte dupa ea. Numai ca acum copilul nu mai vrea altfel decat in brate si nu adoarme decat tinut pe piept, iar parintii sunt pe cale sa clacheze de nesomn, plansete si dureri de spate. Asa ca eu am foarte mari emotii, pentru ca vreau pe cat posibil sa evit astfel de lucruri care ne vor traumatiza si pe noi, dar si pe bebelus.
Uf, numai daca ar veni cu manual de instructiuni ce bine ar fi 🙂
Tomata
si eu cu sotul dezbatem tot ce citim. orice link gasesc, i-l dau si lui sa citeasca si in fiecare seara ne trezim discutand despre ce si cum o sa facem cu fata. pana acum sunte de acord in toate, sper sa fie asa si pe viitor.
stiu ce zici cu luatul in brate si n-as vrea nici eu sa o invat sa caute mereu bratele, sa nu stea singura deloc. nu vreau sa-i creez nici o dependenta, dar o sa vad mai incolo cum.
dojo
Stiu si eu mame care poarta copilul non-stop si le admir pentru daruire. Eu nu am carat fata peste tot prin casa, pur si simplu pentru ca nu am simtit ca doreste asta (chiar are si fazele ei de ‘independenta’, plus ca nu sunt prea indemanatica, deci se pot intampla accidente si nu consider ca de la o anumita varsta mai are de castigat din faza asta. Am scris si un articol pe tema asta …
Ideea mea a fost sa NU o las sa planga neconsolata, pentru ca nu mi se pare OK. Poate incerc sa ‘compensez’ copilaria mea mica, abandonata fiind intr-un orfelinat (unde clar e ca am plans pana m-a luat gaia), poate merg pur si simplu pe ideea ca asa comunica bebele cu noi. Si fii-mea nu a plans exagerat si, zic eu, niciodata fara motiv (dureri de burtica, oboseala, caldura etc.)
Deci CIO cade clar din orice ecuatie. Acum facem si co-bedding, pentru ca, de la 4 luni nu prea mai adormea OK la ea in patut (eu dormeam in alt pat, in aceeasi camera). Nu zic cat de prost am dormit eu lunile alea, ca ma trezeam la fiecare suflare, nu cumva sa pateasca ceva. Am luat-o cateva nopti la mine in pat (la hranirea de la 3-4 noaptea, ca atunci se ‘activa’ probabil stresul ei mai mult) si am dormit OK. Asa ca am decis sa dorm cu ea, desi barbatu-miu ma tot ‘ameninta’ ca nu mai scap de ea. Asta este…
Dormim de acus’ un an impreuna, cand o pun la culcare ma intind langa ea in patul mare, o mangai, povestesc cu ea .. si adoarme. Noaptea, cand vine ora mea de somn, ma culc langa ea. Dorm foarte OK, pentru ca simt ca e in siguranta si ma trezesc doar sa o hranesc si gata.
Sunt copii care dorm excelent la ei in pat, a mea nu s-a odihnit ca lumea. Eu nici atat. DEcat sa fiu toata ziua torpilata dupa 10 treziri din 10 in zece minute, mai bine dorm si eu cate 3-4 ore legat, pe care chiar le dorm.
Zic deci ca a mai buna idee este sa asculti de copil, ca stie el mai bine. Daca vezi ca merge odihna in patutul lui, foarte bine. Daca nu, dormi cu el si gata. Nu se intampla nimic, doar dormiti mai OK. Atentie sa nu ai perne/plapume care sa-l sufoce (eu dorm fara perna, la fel si ea) si e totul in ordine, zic eu.
Daca simti nevoia sa il porti mai mult, asta e deja iar problema voastra. Sunt copii care se simt mai OK asa, sunt copii ca fii-mea care, desi sunt inca legati ombilical de mama, nu vor toata ziua in brate.
Irina Radu
Si eu am empatizat cu ideea ca nu trebuie sa-ti inveti fata ca este suficient sa fii frumoasa si atat. Da, mi se pare ok sa o lauzi atunci cand face niste alegeri vestimentare ok, acum vorbesc de adolecenta :), atunci cand chiar radiaza, cand simte nevoia unui compliment etc…dar fara exagerari si fara sa o faci sa se bazeze pe acest aspect
Mihaela Damaceanu
Nici eu nu am auzit pe nimeni sa-si trezeasca sotul in noapte, ca sa il trimita sa cumpere ceva la care poftea, daramite cand nici nu ai vreo pofta. Total aiurea, chiar bataie de joc.
Diana
aoleu, asta cu trezitul si trimisul dupa pofte e chiar bataie de joc…
CIO mie personal mi se pare infioratoare, dar nici n-am avut un bebelus din cale-afara de epuizant ca sa zic ca am ajuns la limita oboselii si trebuia sa fac ceva. eu reactionam la plansul lui ca la alarma, ceea ce si probabil era, nu tin minte sa fi plans omuletul ‘fara motiv’, in majoritatea situatiilor identificam cauza…
asta cu frumusetea, pff, fetele si femeile-s complicate. eu am scapat, ca am baiat, in privinta asta. copiii simt si inteleg mai multe decat credem, am o verisoara care a fost considerata de parintii ei uratica si copil fiind auzeam discutii intre adulti despre ce uratica e ea, geez. ei nu i s-a spus niciodata ca e frumoasa si a suferit, le-a reprosat mai tarziu ca ar fi trebuit macar sa-i spuna ca pt ei e cea mai frumoasa…
Tomata
aaaa, nu, stai. sa nu cadem in extrema cealalta. nu i-as spune niciodata copilului meu ca-i uratel. sigur vor fi momente cand nu-mi voi putea stapani admiratia pentru ea si atunci ii voi spune si ca-i frumoasa. dar nu vreau sa-mi fac un obicei din asta.
Diana
pai ei nu i-au zis ca e uratica, dar cum am auzit eu printre usi o fi auzit si ea. si nu e urata, nu stiu ce asteptari neimplinite or fi avand parintii aia, dar nu e nici mai urata nici mai frumoasa decat mine, care-s draguta, dar parintii mei mi-au zis si inca imi zic de muuuulte ori cat de cea mai frumoasa, mai desteapta si mai devreme acasa sunt 😀 din experienta mea de copil laudat si adult laudat, si barbatul imi spune ca-s frumoasa (nu-s genul de frumusete de pe revista, dar el asa ma vede si mi-e de-ajuns), eu am conchis ca e buna lauda. cred ca daca n-as avea laudatorii mei constanti as fi tentata sa am comportamente de cerut atentie, mai vad la cunostinte 🙂 evident, exagerarile nu-s bune, cred ca moderatia si discernamantul conteaza cel mai mult
Tomata
:)) normal ca e buna lauda, dar sa nu ti se urce la cap.
oricum, imi pare rau de fata aia.
Vlad
Generatia noastra de parinti (eu sunt tata de vreo 3 saptamani) are marele avantaj de a putea citi mult inainte si dupa nasterea copilului. Exista tone de informatii si absolut orice ai citi, vei gasi si parerea contrara. Asta poate fi si un mare dezavantaj pentru cine nu stie sa filtreze si doar acumuleaza, esential e sa asculti vocea din tine. Facand asta nu prea cred ca ai cum sa mergi pe ideea ‘lasa-l sa planga, ca e mai bine’. Eu am citit doua carti de parenting (suna bizar parentaj…), sunt la a treia acum si am cules cate ceva din fiecare, dar validarea vine cand ma uit in ochii fetitei mele. Asa stiu daca fac bine sau nu.
Tomata
mai, eu nu prea sunt genul care citeste carti de parenting, din acelasi motiv pentru care nu citesc carti de self help sau motivationale. prefer sa-mi iau informatia din experienta altora sau din ce-mi spune ratiunea. si mai mult, din ce-mi va transmite copilul si din relatia mea cu ea. asa cum spui, exista atata informatie, dar uneori chiar e prea multa si te cam confuzeaza uneori.
Monica
Eu nu intentionez sa fac copii prea curand, dar facand formare in terapia cccopilului si adolesncetului iti pot spune ca din primiii ani de viata pleaca totul. Si cred ca roice copil are limbajul lui special cu parintii si parintii pot simti ce anume comunica copilul lor, chiar daca ei au citit in 10 carti contrariul!
Tomata
stai ca nu ma prind la care dintre articole se refera comentariul tau 🙂 la cel cu CIO sau?
dojo
1. NU am avut pofte in sarcina si nici nu l-am terorizat pe barbatu-miu. Mi se pare amboulea sa-ti bati joc de el in halul asta. Oricum era super-atent la nevoile mele, imi lua chestii care stia ca-mi plac etc.
2. CIO mi se pare o tampenie, dar, la ce idei se vehiculau acu niste ani (si ce idei mai au unii), nu ma mira. Exista opinia asta ca aia micii sunt ai dracului de cand se nasc, ca doresc sa ne ‘subjuge’ etc. Chiar la maternitate, neonatoloaga care m-a asistat la nastere, cand a venit dimineata cu puradeii la noi, mi-a zis sa nu o tin in brate ca se invata. I-am replicat ca am facut copil pentru ca l-am dorit si ca oricum nu-mi sta in brate pana pleaca la facultate.
Culmea, fii-mea NU este dependenta de tinut in brate, dar am luat-o oricand a fost nevoie. Nu pot manca, nu pot exista in alta parte, daca o aud plangand. In primele ei saptamani de viata mancam o data pe zi de cele mai multe ori, pentru ca simtea daca nu sunt langa ea si miorlaia. Nu am crapat, mai ciuguleam cum puteam, dar nu am lasat-o singura. Chiar nu pot inghiti mancare, daca plange.
Imi permit sa fac un shameless self-promotion, ca am scris de treaba asta: http://dojoblog.ro/2015/02/13/nicio-lacrima-neconsolata/
3. Stii ca sunt departe de a fi frumoasa, dar fii-mea e frumoasa de pica (Normal, e fii-mea, e perfecta :)). NU doresc sa ii bag in cap ca frumusetea e importanta, ca nu este, dar nu ma pot abtine. Ma mir toata ziua cat e de frumoasa si-i zic si ei. Acu’ e drept ca inca nu intelege multe, poate ma mai abtin in viitor. Ii spun insa in fiecare seara, cand o culc, ca este un copil minunat, ca o iubim foarte mult etc.
Mihaela
Cred ca Ioana se referea mai mult ca ii spune cat de frumoasa e nu legat neaparat de fizic ci ca persoana 🙂 Asta sigur ii voi spune zilnic copilului meu, urmand ca atunci cand o sa fie mare sa inteleaga ca frumusetea e un pachet si nu doar aspectul fizic.
Tomata
ma indoiesc ca un copil stie ca-i vorba despre frumusetea interioara cand mama ii spune mereu ca e frumoasa.
lala
Ce femeie dusa, cum sa il trezeste pe bietul om numai asa de-a lela??
ERL
ha-ha .. barbatul meu sigur s-ar fi simtit un ‘erou’ daca ar fi putut sa faca asa o fapta mareata – sa-mi multumeasca poftele in miezul noptii – culinare care presupun iesiri din casa 🙂 bine, daca l-as fi trimis de o suta de ori, s-ar fi plictisit si obosit sa faca atata pe eroul, dar sigur-sigur la primele cerinte s-ar fi simit ca cel mai grozav barbat care se trezeste in mijlocul noptii pentru nevasta lui… si se duce dupa niste covrigi la non-stopul din colt 😀 😀