N-o sa inteleg niciodata secretele in prietenie
“Noroc” cu o întâmplare recentă și cu ultimele episoade din Desperate Housewives, vizionate în weekendul petrecut în pat, ca altfel nu știu când scriam despre asta. și tot am vrut în câteva rânduri.
N-o să reușesc niciodată să înțeleg și să accept unele lucruri și știu și din ce cauză: pentru că eu nu sunt așa și nu fac așa.
Cu postul ăsta s-ar putea să supăr cel puțin două persoane, dar nu e prima oară când le-o spun și nici n-o să le dau nume, pentru că se vor simți ele și singure. Una dintre ele chiar știe că am scris postul despre ea. În fine…
Uitându-mă la 7 sezoane din Desperate Housewives și la alte seriale cu și despre femei, am tot adunat exemple, însă cel mai recent e (atenție spoiler): femeile alea 4 sunt complice la o crimă, dar au secrete mărunte, din viața de familie, de care țin cu dinții și pe care nu le discută între ele. Adică minți în instanță pentru prietena ta, îi ajuti soțul să iasă basma curată, da’ nu ești în stare să-i spui că te-ai despărțit de soțul tău sau că nu ai bani și iți câștigi banii din sex chat. Pf… cât de sucit e înțeleasă prietenia? Adică ești dispusă să faci lucruri ilegale pentru cealaltă, da’ nu ești în stare să-i spui niste chichițe…
Exact la fel mi se întâmplă și mie cu anumite prietene. Facem chestii super importante și vorbim despre lucruri serioase, dar, din când în când, în viața lor apare ceva despre care nu pot să vorbească. /:) Adică suntem prietene cu intermitențe, nu se discută despre orice pentru că sunt chestii prea intime. Cât de intim mai poate să fie ceva când ați discutat tot, de la sex în sus, trecând prin religie, probleme de familie și alte chestii intime? Când v-ați văzut în cele mai proaste stări și în cele mai vesele ipostaze?
Cum ziceam, nu pot întelege asta pentru că eu nu sunt așa. Sunt 100% prietenă cu cineva și nu am lucruri pe care i le pot spune sau nu i le pot spune. Cu prietenele mele vorbesc despre absolut orice, de-asta le am, de-asta le numesc prietene. Numai că nu întotdeauna mi se răspunde cu aceeași monedă și-atunci mă supar. Mai mult, sufăr. Pentru că mă simt neimportantă pentru ele, nedemnă de a le ști secretele, inoportună.
Da, știu teoria conform căreia fiecare are dreptul la intimitatea lui, la secretele sale… dar nu înseamnă că o și accept sau că o și îmbrățișez. Eu inteleg altfel prietenia, înțeleg 100% încredere, 100% reciprocitate.
și dacă prietenele mele m-ar cunoaște cât de cât, ar ști că nu-i cel mai simpatic lucru din partea lor să arunce bomba și să fugă. Măcar taci, dacă tot nu vrei să-mi spui până la capăt, că mă ucide curiozitatea și mai ales mă supără lipsa de încredere de care dai dovadă.
Desi nu stiu despre ce e vorba, cumva tind sa nu fiu de acord cu tine. Tocmai pentru ca sunt prieteni, trebuie sa le accepti tacerea, secretele. Asta daca nu cumva e vital sa le scoti cu clestele. Exista motive pentru care NU vrem ca altii sa stie despre lucru X sau aspectul Y, poate e din cauza ca e pe cale sa se rezolve, sau ca nu are rezolvare, sau care pur si simplu nu merita niciun fel de atentie din partea altora, sau care pur si simplu e treaba noastra. Acum poate incerc sa-mi gasesc mie scuze, ca si eu am “secretele mele”, dar cred ca asta nu ma face mai putin prietena fata de oamenii pe care-i consider Prieteni. Pe care pot sa-i numar pe degetele de la o mana, maxim.
am auzit toate motivele pe care le-ai insiruit si de fiecare data au avut acelasi efect: m-au intrista. Sunt genul de om pentru care nu conteaza ca nu poti veni la 3 noaptea sa ma scoti din bucluc (pot sa o inteleg, ca nu poti, ca n-ai cum, ca nu vrei), dar pentru care conteaza increderea acordata. Cand cineva imi destainuie ceva, pentru mine, e (cred) cea mai puternica dovada de prietenie. Sau cand cineva imi cere ajutorul sau sfatul… nu am nevoie de alte dovezi, e suficient sa-ti descarci sufletul inaintea mea si sa imi ceri sa te ajut. Si ma dau peste cap sa o fac. Atat.
nu sunt total de acord cu tine!si eu am secretele mele, lucrurile pe care doar eu le stiu si le tin pt mine.nu pot sa spun chiar totul prietenelor mele si nu pentru ca nu am incredere in ele.consider ca unele chestii trebuie sa le stiu doar eu.
Deşi sunt genul de persoană deschisă şi care, cel puţin în relaţiile cu prietenii apropiaţi, nu mă feresc să spun orice, ca şi principiu, au fost situaţii în care am preferat să nu spun ceva, de cele mai multe ori temporar, pentru a explica ulterior ce şi cum, iar în acele momente, am fost clară şi am spus : nu mă simt încă ok să vorbesc despre asta, iar prietenii au ştiut că am nevoie de tăcere în momentul ăla, am nevoie să înţeleg, poate, ceva, să diger şi că, dacă va fi cazul, le voi spune ulterior. Mi s-a întâmplat şi invers, evident, şi am înţeles perfect.
Asta nu schimbă cu nimic prietenia, din contră, demonstrează suficienta încredere în a şti că eşti înţeles pentru o anume stare şi că nu e nevoie ca cel de lângă să ştie toate detaliile, să-şi formeze, inevitabil, o părere pentru a fi alături de tine. Uneori, atunci când povestim ceva la cald, nu vom avea niciodată o reacţie din exterior “curată”, pentru că va fi foarte influenţată de starea în care povestim, de căderea pe care o dăm noi unor anumite detalii, de exemplu…mie mi s-a întâmplat asta şi, şi din acest motiv, prefer uneori să diger, să mă detaşez puţin de situaţie şi apoi să o discut cu persoanele apropiate.
Părerea mea e că prietenia înseamnă şi libertate, de la a putea spune sincer că nu vrei să vorbeşti despre ceva anume până la a refuza, de exemplu, o întâlnire fără să ai un motiv obiectiv, ci poate pentru că nu ai starea necesară…
Se poate ca prietenele tale sa nu fie complet deschise tocmai pt ca nu se simt bine, sau le este rusine de acel ceva nespus. Toate astea mai tin si de firea lor, sunt oameni foarte deschisi (cum esti tu) si sunt oameni care nu-si pot pune toata viata pe tava si asta nu pt ca nu ar fi adevarati prieteni. Nu putem pretinde ca toti sa fie ca noi, trebuie sa le respectam deciziile. Si eu sunt ca tine, toata lumea imi stie viata, dar nu astept acelasi lucru de la cei de langa mine, ii inteleg si-i las sa vorbeasca cand sunt pregatiti. Sa stii ca tindem sa judecam oamenii dupa propriul caracter si este gresit, pt ca de aici vin dezamagirile, cum este cazul tau acum. Trebuie sa ne largim modul de gandire.
cand o sa pot accepta anumite lucruri, o sa pot si intelege. Da’ pana atunci ma perpelesc…:(
Si eu eram cam inchisa pana am observat o chestie: eu o numesc exorcizarea demonilor. Am observat ca daca articulezi cu voce tare o problema, nu mai pare atat de infricosatoare si de nedepasit. Cu cat o spui mai des cu atat pare mai mica. Drept pentru care incerc sa fac asta de cate ori am ocazia – bine, nu la modul sa-i incarc pe altii, nu sunt adepta vaicarelilor. La asta ajuta si faptul ca mi se rupe de cum ma judeca cei din jur…
Tomata, eu zic sa nici nu iti bati capul cu asa ceva…si la chestiile de prietenii, eu de-a lungul timpului m-am convins de un lucru trist: in aceleasi situatii oamenii nu vor proceda la fel ca tine…keep the distance…..oricat de urat ti-ar suna asta
Prietenii aia buni au stiut intotdeauna totul. Si mi-au spus totul. N-are rost sa te ascunzi, atat timp cat acel om chiar ti-e aproape.
putine lucruri sunt care nu vreau sa le spun prietenilor, dar da sunt.
Si eu sunt uneori deranjata de treaba asta. Pe de o parte ii inteleg, dar fiind si o fire curioasa ma enerveaza cand mi se arata un os dar nu mi se da. Adica daca spui o chestie doar pe jumate, prefer sa nu o mai stiu. In multe lucruri sunt genul de om totul sau nimic. De ce? Pentru ca atunci cand mi se spune doar pe jumate ceva, ma termina curiozitatea si cu greu ma abtin sa nu insist aiurea sa aflu continuarea.
Cel mai mult am suferit in ultima perioada cu un bun amic. Am facut si liceul si facultatea impreuna, deci 7 ani de stat impreuna cateva ore pe zi. Si ne-am inteles mereu foarte bine. Totul bine si perfect pana in momentul cand a intrat si el intr-o relatie serioasa, moment in care a inceput sa se comporte dubios, nu mai spunea nimic (detalii banale nu chestii picante) si mentiona ca e treaba lor, nu mai ne cauta (pe mine si pe prietenul meu) decat atunci cand avea nevoie de ceva. Am zis la inceput ca poate e doar faza de inceput si e super indragostit si ca va trece, dar deja e 1 an si ceva de cand simt ca secretele ne-au indepartat si zidul dintre noi e ca Zidul Berlinului. Cel mai urat a fost sa aflu de la altii ce probleme are el, desi inca ne mai vedem la facultate (master) de 2-3 ori pe saptamana. Asa ca tind sa cred ca secretele distrug.
Superbly illumnitaing data here, thanks!
Been there, done that. Ori le accepti asa cum sunt ori mergi mai departe. Depinde de cat poti tu suporta. Eu una am mers mai departe. Doare prea tare stiind ca tu dai totul, iar ele nu. Nu am preferat niciodata prieteniile superficiale.