Dacă aș sta să numar pe degete de câte ori am pierdut sau am spart lucruri, cred ca mi-ar fi suficiente cele două mâini ale mele. În afara de o cheie pe care trebuia să o port la gât când eram mică, dar pe care o țineam în mână, de o pereche de mănuși, care mi-a căzut din poală când m-am dat jos dintr-o mașină și de agrafe de păr… nu prea îmi amintesc să fi pierdut obiecte importante.

Nici n-am ajuns bine ieri la lucru, că durerea a și pus stăpânire pe mine. Deși plecasem de-acasă bine dispusă și pregătită pentru o nouă săptămână, până la ora 11 eram din nou în pat. Dureri chinuitoare, transpirații reci, frisoane, amețeală, tot tacâmul. Dar nu vă alarmați, a trecut lăsând în urmă o durere suportabilă, care până azi s-a risipit de tot.

Înainte să merg la #bizsmscamp și pe drumul de întoarcere am vorbit cu două persoane despre același lucru: despre cum voi fi percepută acolo și despre ce mi-aș dori eu să primesc de la toți. Având în vedere că nu-s o prezență constantă nici pe blogurile mai marilor A-listeri, nici un nume răsunător în blogosferă, nici măcar o față obișnuită pe la conferințe, mă așteptam ca majoritatea oamenilor de acolo să nu știe cine sunt și nici să nu mă bage în seamă prea mult. M-am dus hotărâtă să nu mă dezlipesc de cele 5 partenere de #obiceiurisanatoase, că doar pe ele le știam cel mai bine.

Pentru că nu-mi mai aduc aminte cu exactitate când am dat și când am luat examenul pentru permisul de conducere, nu pot scrie postul ăsta chiar în ziua sărbătoririi celor 10 ani. Dar s-a întâmplat cândva între noiembrie și decembrie 2001. De fapt îmi aduc aminte că a fost cândva în noiembrie, dar permisul expiră pe 12 decembrie, care clar nu e data la care l-am luat.