Mă uitam ieri dimineață la Ricky cum se cuibărise cu capul pe perina mea și îmi sufla în ceafă până să mă întorc cu fața la el. Deschisese ochii. Ochii lui mici și rotunzi care licăresc iarăși de-acolo din adâncul sufletului lui, ochii ăia cu care îmi vorbește și cu care îmi transmite ce vrea de la mine. Și m-a cuprins, pentru a nu știu câta oară, o dragoste imensă, una de-aia pe care o simți, de care îți dai seama și pentru care ai face orice să o păstrezi vie, să nu plece, să nu se termine, să nu fie dată uitării după moartea lui. Mulți nu înțeleg felul…

Pe zi ce trece, Timișoara pare că se mărește. Satele de la periferia ei aproape că nu se mai delimitează de „granițele” orașului. Moșnița, Dumbrăvița, Utvin sunt câteva sate care s-au prelungit atât de mult cu zone rezidențiale noi că nici nu mai știi când ieși din oraș și intri în sat. Cel puțin cu Dumbravița așa e, nu mai există nici o delimitare, casele au invadat tot spațiul care o separa de Timișoara, iar plăcuța cu numele orașului e aproape inutilă. E redundant să menționez și faptul că e vorba de case cu etaj, care mai de care mai mari, frumoase, nu zic nu. O grămadă dintre prietenii noștri…

Am visat ieri noapte că voi avea o fetiță pe care o voi naște pe 8 august. Nu am vise premonitorii și nici nu cred că în viață se întâmplă exact contrariul a ceea ce-ți apare în vise. Nu cred nici că-n subconștient îmi doresc, de fapt, o fetiță în timp ce înnebunesc pe toată lumea cu preferința mea pentru un băiat. Totuși, visul ăla a schimbat ceva în mine. Nu radical, dar suficient cât să mă bucur puțin mai mult, dacă little alien e fetiță. Oricum sexul e deja stabilit din momentul în care ovulul a fost fecundat, așa că toate astea sunt discuții, lucrurile au fost deja decise.…