Cum mi-aş semna moartea socială
Pe zi ce trece, Timișoara pare că se mărește. Satele de la periferia ei aproape că nu se mai delimitează de „granițele” orașului. Moșnița, Dumbrăvița, Utvin sunt câteva sate care s-au prelungit atât de mult cu zone rezidențiale noi că nici nu mai știi când ieși din oraș și intri în sat. Cel puțin cu Dumbravița așa e, nu mai există nici o delimitare, casele au invadat tot spațiul care o separa de Timișoara, iar plăcuța cu numele orașului e aproape inutilă. E redundant să menționez și faptul că e vorba de case cu etaj, care mai de care mai mari, frumoase, nu zic nu.
O grămadă dintre prietenii noștri care s-au căsătorit și care își pun bazele unei familii fie stau la casă, fie își fac una pe undeva prin apropierea orașului, că nu prea încape vorbă să-ți permiți ceva de genul in inima lui. Au case frumoase, spațioase, cu curți minunate, viața pare de vis. Știu că e, că doar și eu am o căsuță modestă la sat și mă bucur de fiecare dată când merg acolo.
DAR.
Pentru mine, a mă muta la sat, din Timișoara, într-un cartier nou care n-are nici nume la străzi sau numere, ar însemna moarte socială. Acolo m-ar uita Dumnezeu, în casa mea mare și-n curtea mea cu pomi și flori. Și-așa sunt sălbatică de la o vreme încoace și mi-e lene să mă deplasez de acasă până în centru, darămite dacă aș sta la casă. Cred că aș uita să mă mai orientez în oraș la cât de rar aș veni. Și asta mai ales acuma că mă așteaptă doi ani de stat acasă. Să nu mai zic că, fiind puțin ipohondră, mă înnebunește gândul că aș putea muri până mă găsește ambulanța. Aș mai adăuga și faptul că de multe ori, când sunt singură, mă apucă te miri ce spaime; într-o căsoaie cu etaj și pod… gândurile și ideile s-ar înmulți semnificativ.
De fiecare dată când ne vizităm prietenii care s-au mutat la sat, îi invidiez puțin pentru livingul spațios, pentru camerele suficient de mari, dar mai ales pentru terase, balcoane și curți verzi. Dar îmi trece repede când mă gândesc la piticii mei de mai sus. Dacă nu m-ar vizita prietenii, eu acolo, în satul meu m-aș ofili. Și-apoi, ce farmec ar mai avea casa pe care o am deja, dacă m-aș duce acolo plecând dintr-o altă casă. Aș fi sătulă de atâtea case.
Nu plănuim să rămânem în România. Faptul că Ada ne-a stricat planurile nu înseamnă că am uitat de ele sau că s-au anulat. Înseamnă doar că amânăm puțin plecarea. Și nu văd rostul de a ne muta de unde stăm acum, mai ales că stăm destul de bine.
21 Comments
Oana
Esti foaaaaaaaaaaaaaarte dramatica. :))
Tomata
Dramatica sau nu, cred ca e lesne de inteles din postul asta ca nu m-as muta la casa cu una cu doua. ca sa o fac, multe conditii ar trebui indeplinite. in primul rand sa fie ori in oras ori foarte, foarte aproape de el si la o strada principala, sa ma gaseasca oricine 😛
bloodie
La cum te știu eu, la tine „foarte aproape de oraș” înseamnă, probabil, în fața Operei 😀
larisa
Foarte bine zici, Andreea. Sunt si eu putin individioasa pe prietenii nostrii care au case mari si frumoasa, insa eu nu as da locuitul in oras pentru nimic.
Irina Radu
Gandeste-te numai cata munca este cand stai la casa unde mereu este ceva de facut: gardul, interfonul, acoperisul, de strans frunzele, de dat zapada, de udat florile, de alungat ganganii…ca sa nu mai vorbesti cat iti ia sa faci curatenie in ditamai casoiul…si nu-ti va mai parea rau ca nu stai intr-o casa mare 😀
Tomata
m-am gandit si la asta, dar imi plac si gradinaritul si curatenia, asa ca nu de asta sunt descurajata. dar sunt destule alte motive ca sa fiu induplecata mai greu 😀
Teodora
Eu stau la casa undeva in oras, ma rog la periferie. Sunt zile in care nu pot ajunge cu masina la facultate pentru ca nu-i a mea si depind de programul alor mei. Mai mereu cand vin acasa din oras imi doresc moartea, pentru ca am impresia ca efectiv nu mai ajung acasa. Pe de alta parte, insa, imi place zona mea pentru ca e linistita. Dar daca e sa am casa mea, as opta pentru un apartament nici mare, nici mic, nici in centrul orasului, dar nici departe. Macar cat as fi singura, fara familie. Apoi mai vedem.
Ioana
Da, la fel zic și eu. Adică mi-ar plăcea să am o casă cu o curte mare dar să fie în mijlocul orașului. De preferință o casă veche boierească proaspăt renovată. Păi nu ? e similar cu ”mai bine sănătos și bogat decât bolnav și sărac” 🙂
rhea
Fata nasei mele s-a casatorit si s-au mutat in Mosnita si ma apuca durerea de cap cand ma gandesc ca trebuie sa traversez TOT orasul, eu fiind in zona Mehala, ca sa ajung la ei, dar parca dupa ce ajung acolo si le vad curtea aia asa draguta si cainele alergand liber prin ea imi trece:)) E frumos la casa dar trebuie sa fi constient de ce te asteapta.
Gabi
Suna bine cand zici ca stai la casa, ai o curticica in care copiii tai se joaca si in care te poti relaxa. Si nu poti compara traiul la casa cu ce la apartament. Dar cand te gandesti ca acei copii vor creste si vor trebui dusi la scoala(si cand ii mai inveti sa fie independenti daca ii duci tu cu masina in fiecare zi?). Si dupa te gandesti ca la 12-13 ani vor vrea sa mearga cu prietenii in parc, sau la un film, si mai tarziu(14-15 ani) o sa iasa seara la o bere/concert/intalnire, o sa fii soferul copilului tau o viata? Stiu, e poate un pic exagerat ce zic, daca ai o fata oricum nu o lasi sa se intoarca singura acasa la 12 noaptea, dar eu imi aduc aminte ca in liceu cand ieseam stateam pana la 8-9 in oras si ma intorceam acasa singura, fara probleme ori daca nu as fi stat in oras nu as mai fi putut face asta.
Ingrid
Spre ce tara v-ati orientat? Noi tocmai ce ne intorcem din Anglia dupa ce am stat un an. Nu e asa bine in afara cum pare…
Tomata
Germania sau Anglia, mai vedem.
Ingrid
Desi nu stiu cum e Germania o recomand in favoarea Angliei. Macar este pe tot pe mainland si se poate conduce pana in tara cand vreti sa vizitati. Anglia m-a dezamagit sau poate aveam eu(noi) asteptari prea mari de la ei.
Tomata
Si eu tot pentru ca poti merge cu masina as vrea in Germania, dar sotul priveste mai cu incredere spre Anglia. Om vedea, ca pana la anul nu putem lua nici o decizie 🙂
Ingrid
Daca aveti nevoie de info sau vreti o parere despre Anglia scrie-mi un email.
Ana Q.
Da, fix asa sunt si eu.
Numai ca El Hombre e innebunit sa stea la casa undeva langa Bucuresti.
Anul trecut am mers cu el si cu socrul sa vedem niste case si efectiv m-a apucat panica. Eu nici nu conduc, am permis, dar n-am masina si deci nu am mai condus de ani buni, asa ca numai gandul ca poate nici taxiurile nu ma vor aduce pana acolo, m-a inspaimantat teribil. And honestly, I am more like an downtown girl. So, nu cred ca m-as obisnui la sat desi, paradoxal, pana la 12 ani am stat la “tzara”.
Dumitru Mihu
Sentimentul asta, apropierea dintre sate si oras cred ca se simte in toate orasele.
Eu ma gandesc ca sunt orase ce sunt distantate 10-20 km, ma intreb cum v-a arata in 20 de ani toata treaba asta vor deveni 2 orese vor deveni unul singur?
Ioana Stanca
Te inteleg perfect. Si eu sint o creatura urbana. Nu as da apartamentul din buricul orasului pe o vila cu piscina izolata intr-un cartier rezidential. Cum mai ajung la un club, concert,teatru, cina cu prietenii intr-un restaurant? Pe linga lipsa socializarii mai apar si problemele legate de intretinerea unei case- cheltuieli si timp consumat.Mai bine cheltui banii aceia in vacante iar timpul pe care l-as petrece cautind mesteri si materiale il dedic lecturii, filmelor si… socializarii.
Tomata
hehe, da, ai atins un punct sensibil cu calatoriile. si eu zic la fel 🙂
Pingback:
Tea
Asa-i si pe langa Bucuresti. Avantajul meu ca am crescut intr-un orasel din Sectorul Agricol Ilfov, acum judet :)) care chiar avea ceva elita intelectuala, ca-i orasel de fizica cu institut si facultate il el. Au ramas mai mult aerele si nostalgia. Asta se intampla in Sudul Buc.
No, si bunica a venit acum 30 de ani de la Arad intr-un alt sat, de data asta in Nord. Mai cunoscut de cativa ani – Corbeanca – drept pentru care e inca boom imobiliar in zona (si mult mai mult praf). Si-asa, cu burta la gura (AMR 2- luni), m-am lovit de dilema existentiala: stam in chirie toata viata, vindem bucata de pamant pentru un avans la un apt, emigram..?!?! Dupa ce am scos terenul la vanzare am inceput sa plang si mi-am dat seama ca nu, nu pot vinde. Si daca il las in paragina si il plivesc de 3x/an cu odorul la piept tot o sa ma umple de bucurie. Eu inca sper la niste renovari ale casei batranesti in stilul shabby chic.. am zis ca il las pe Domnul Sot cu presiunea vietii urbane, fie ea chirie, prima casa, etc.
Eu tot ce pot face e sa visez la gradina mea de weekend, provizorie si cu bataturi, cu investitii masive dar macar asumate. Acolo ma simt in viata. Orasul ma sufoca de numa, desi ne-am mutat de cateva luni intr-un cartier periferic de batranei si familii tinere, linistit si chiar verde, cu metrou in capat, nu ma pot plange.
Oricum, urmatorii doi ani presupun ca voi face la naveta la tara cat sa ma hotarasc definitiv incotro. Deocamdata sade bine acolo, asteptandu-ma sa vin in vizita. I <3 Corbi!