Cutia cu trei iubiți
Pivnița mea e plină ochi cu cutii. Mici, mari, goale, pline, închise, deschise. Unele au lucruri de care nu mai am nevoie și cărora nu le simt lipsa, dar rămân acolo că „poate-mi trebuie”. Altele au lucruri de care am nevoie, dar nu le găsesc din cauza celorlalte lucruri inutile. Iar altele, mici, prăfuite, dosite, păstrează amintiri fizice ale unor momente care au devenit lecții de viață.
Scormonind printre zecile de cutii de carton pe care le-am strâns de-a lungul timpului ca un hoarder care sunt, am ajuns la cutiile în care îmi păstrez foștii iubiți. Îi păstrez și-n amintire, dar cutiile lor adăpostesc cadouri, parfumuri, pietre, bilete, scrisori. Am adus una cu mine în casă, pentru că dimensiunea cutiei era potrivită pentru ce aveam eu nevoie. În ea i-am găsit pe F., A. și A.
Șoriceii ăstia doi i-am primit de la F. de Valentine’s Day. Eram în clasa a X-a și îndrăgostită de el până peste urechi. Îi cumpărasem doar o felicitare, pentru că relația noastră începuse doar de o săptămână, deci nu mă așteptam la cadouri și nici nu știam ce să-i iau. M-a scos în oraș și când m-a condus acasă, a scos din geacă jucăria asta. Să leșin de fericire, nu alta. Am dormit cu șoarecii ăstia o săptămână pentru că miroseau a parfumul lui. Din relația cu F. am aflat cât de tare doare o despărțire pe care am provocat-o eu. Ah, și m-am potolit cu înșelatul, că asta mi-a adus una dintre cele mai mai dureri ale adolescenței. 😀
Pomișorul cu safire (așa scrie sub piatră) e un cadou, pare-mi-se de ziua mea din partea primului A. Din păcate, în privința lui (a pomișorului), amintirile îmi sunt cam blurrate. Cred că îl primisem înainte să fim împreună, poate de-aia.
Foarte practic, tot primul A s-a gândit că un stativ de telefon de 8 martie (?) sau ziua mea (?) ar fi numai bun. Acuma chiar e numai bun, așa că o să-l las ceva timp pe biroul meu.
Așa cum scrie pe piatra asta, e adusă de la Văliug, în vara lui 2002, după examenul de admitere la facultate. Acolo începuse idila cu primul A, așa că am luat o piatră cu mine. Relația cu primul A. m-a adus cel mai aproape de moarte. Moartea lui, care era să se întâmple într-un accident de mașină. Mi-am petrecut semestrul al doilea din primul an de facultate între sălile de curs și camera lui de spital. După care, când și-a revenit, ne-am despărțit pentru că era convins că am rămas alături de el din milă. Evident că nu era așa, dar i-am respectat dorința și-am plecat, după ce am încercat să-l înduplec cu toate argumentele din lume. Cam încăpățânat pentru o Balanță…
Ăsta era parfumul meu pe vremea când a intrat în peisaj al doilea A. L-am păstrat, pentru că parfumurile sunt cel mai puternic stimul al memoriei. L-am mirosit acum și într-adevăr îmi e cunoscut, dar n-aș fi putut să-l identific dacă cineva mi l-ar fi pus sub nas.
Ăsta era after shave-ul celui de-al doilea A. Nu mai miroase nicicum, dar de fiecare dată când aud de Old Spice, gândul meu fuge către el.
Din categoria hârtiilor pe care le-am păstrat cu religiozitate, se numără asigurările de sănătate pe care mi le-am făcut când am fost la cel de-al doilea A. în Austria. Al doilea A. era croat, dar locuia de câțiva ani în Austria. Cu el am văzut prima dată Viena, deși mai mult ne-am plimbat prin magazine.
Și pentru că eram o obsedată și nu voiam să pierd nimic, acestea sunt TOATE mesajele pe care mi le-a trimis în cele câteva luni de relație până să mă înșele. Mai am și câteva scrisori care erau traduse în engleză și transformate în mailuri. Eh, cum sună „bad angel”? :))
Mda… cam cu atâta intensitate iubeam când eram mai tânără. Și stați că n-ați văzut celelalte cutii…
Am terminat de citit articolul și încă mai râd de exprimarea „cutiile în care îmi păstrez foștii iubiți”. :)) Creepy as hell.
🙂 Am savurat ce-am citit…stiam eu ca nu sunt singura care pastreaza astfel de lucruri…dar acum am si dovada ! 🙂 Eu, Andreea, pastrez in afara de aceste cutii si vreo 15 jurnale, plus maldare de foi si foite…Nu le citesc, nu le deschid, decat, sa zicem o data la 5-7 ani, dar nici nu ma pot indura sa ma despart de ele…Sunt convinsa ca intr-o zi, cineva, altcineva decat mine, se va gasi sa le arunce, fara macar sa se uite pe ele…dar eu nu gasesc in mine aceasta putere…e ca si cum mi-as arunca la gunoi o parte din viata…:(
si eu mai am jurnalele din generala si liceu. am si scris unul sau doua articole cu fragmente din ele. 😛
de asta nu arunc nici eu amintirile astea.
am avut si eu o agenda in care notasem toate mesajele, mailurile, o citeam ca pe o carte de suflet. Dar a durut atat de tare cand am aflat ca ma insela si cand a disparut ca magaru’ in ceata (pardon my french), ca am rupt agenda bucatica cu bucatica. Nu regret, cred ca m-a ajutat sa inchei acel capitol.
pe mine ma ajuta sa tai orice legatura cu respectivul. fara contact pana nu-mi trecea supararea sau pana cand nu mai durea atat de tare.
Ursuleti imbratisati ca cei din poza ta am primit si eu in clasa a X-a si au generat aceeasi bucurie nemarginita. Cred ca inca mai sunt pe undeva prin casa parintilor mei. Acasa la mine tin doar o cutie in care pun biletele la teatru, hartile oraselor pe care le vizitez, toate lucrurile de hartie care devin inutile dar care stiu ca vor starni o amintire frumoasa candva.
eu am incetat sa pastrez amintiri. Sotul meu n-are cutia lui pentru ca atunci cand incepeam sa strang cadouri sau obiecte care sa-mi aduca aminte de el, i-am si spus: poate n-o sa am nevoie sa-mi aduc aminte de tine. poate o sa ramai langa mine. 🙂
Cadourile, înțeleg, jurnalele, la fel, dar recipientul de after shave???? :))) Amuzant, oricum, să te întorci așa, în trecut. Am și eu o cutie, cu toate adunate-n ele, doar că, tot mai mult, nu-i văd rostul. Nu mai văd rostul chestiilor strânse ca amintire.
pai mi l-a lasat amintire :))
Pe mine m-ai facut melancolica cu postarea asta! :)) Totodata, am realizat ca eu chiar nu am prea primit cadouri de la fostii mei, deci, nu am prea avut ce pastra! :))
Ah, da. Încă o chestie, îţi citesc cumva blogul cei trei? Ai vreo informaţie despre asta?
habar n-am de F., primul A. citea la un moment dat pentru a vedea ce mai fac (s-a mutat in Germania), iar al doilea A. sigur nu. Nu stie romana si nici nu am pastrat legatura. 🙂
Am si eu in balcon doua cutii mari cu… oameni. :))
Si tu ai in pivnita si cutia mare de la Kindle-ul meu, pe care mi-ai luat-o inapoi dupa ce mi-am desfacut cadoul. :))
o sa le fac o poza tuturor cutiilor si-o sa ti-o trimit. :)) si daca iti poti inchipui, azi abia am gasit 3 cutii de aceeasi dimensiune…
Fain, fain de tot!
Am si bine puse la pastrare atat la ai mei cat si la mine, din toate perioadele! Dar la ai mei am plusurile, pufoseniile, zdranghi-zdranghi, desene si cam atat. Totusi chestiile pe hartie le tin eu (cumva sotului ii dau voie sa le vada, dar anumite chestii n-as indrazni sa le las pe mana parintilor)!
Am oracolele din 1990 si 91, cu primele declaratii subtile de dragoste, apoi albume intregi dedicate lui MJackson si DepecheMode, apoi din perioada liceului (cele mai frumoase jurnale, unul cel putin e scris un capitol de mine unul de el si tot asa pret de 100 de pagini), tot felul de servetele (le colectionam din cofetariile in care ieseam), vederi si carti postale, pietre de tot felul, un inelus, un set aiurea de margele (nu-mi placea deloc dar mama ma forta sa-l port sa vada baiatu’ ca-i apreciez efortul), desene si schite de portret facut reciproc, pamglici si alte carpe.
Si eu ca tine legat de sot, n-are cutia lui, dar, pt ca n-are cutia lui am facut eu cutia noastra (am adunat de-a lungul anilor foarte multe prostii de la nunti, botezuri, petreceri, cum ar fi marturiile, invitatiile, petice de carpa lucitoare cu cadouri primite, vederi, tichete).
Nu le-as arunca pr nimic in lume, revin foarte rar asupra lor, dar stiu ca ele sunt acolo si ma amuz gandindu-ma la fiorii din trecut.
A, sa nu uit de versuri si poezii !
nu am cutie cu amintiri, in schimb am cateva haine care mi-au fost dragi in studentie, nu le mai port dar o sa le pastrez toata viata caci imi sunt foarte dragi.
Mama ce urasc eu Old Spice-ul ala. E amar si nu pot sa pup consortul dupa ce-l foloseste. Ma enerveaza maxim. :))
Vai, ce tare esti! Eu n-am pastrat absolut nimic. Dupa fiecare despartire am aruncat tot ce tinea de fostul, chiar daca de obicei am ramas prietena cu fiecare. Mai greu a fost sa scap de amintirile fizice ramase de la fostul sot, adica mobila, tablouri, chestii prin casa si alte alea, dar in timp de cativa ani, cumva, pe cale naturala au plecat si astea din viata mea.
Și eu am păstrat o cutie mare în care îmi țin iubiții. Acum, după ce am citit articolul tău, mă duc să răscolesc prin ea. Mi s-a făcut dor să-i regăsesc printre obiecte vechi și (aparent) inutile.
:)) esti amuzanta. eu nu cred ca pastrez. adica cu cat durerea era mai mare, cu atat aruncam totul mai repede :)) acum mi se pare ciudat ca am poze multe cu fostii :)) si ma enerveaza si ca eu am poze dragute din perioada x sau y :)) sunt o ciudata.
Legat de old spice ala, eu cred ca e cel mai groaznic after shave, S-a dat Cristi acum vreo trei ani pe fata si mi-a venit instat sa vomit si mi s-a facut rau tare de tot. si acum numai cand vad sticla mi se face rau :))
Ce simpatic. SI eu am cutiuta mea de amintiri. Si nu neaparat o tin pentru ca ar putea pleca persoanele respective de mine, ci pt ca anumite lucruri imi amintesc de niste clipe deosebite. E fain sa iti amintesti peste ani.