Am fost atât de fericită că mi-am petrecut duminca în pat că am simțit nevoia să notez ziua în calendar, scriind despre ea pe blog. Aș fi avut o grămadă de lucruri de făcut ieri: să merg la schimb de cărți pentru că Dunia își lansa o carte și mi-ar fi plăcut să fiu acolo; să o vizitez pe vară-mea; să mă întâlnesc cu o prietenă; să mă întâlnesc cu cineva pentru a primi o revistă în care era un articol despre blog. Daaar, dorința de a lenevi a fost atât de puternică încât nici măcar nu m-am dat jos din pat. Doar pentru a-l plimba pe Ricky de dimineață…

În toată învălmășeala asta de sentimente creată de alegerile de duminică, a mai dat buzna încă unul, așa ca să simt că trăiesc. Și dau pe dinafară de bucurie pentru că încep să se miște lucrurile. Recunosc că plănuiam și bănuiam că voi scrie un articol de-ăsta peste mult mai mult timp, dar uite că se pare că am un picuț de noroc. Am spus deja de câteva ori că vreau să emigrez, să trăiesc experiența traiului într-o altă țară, unde lucrurile se întâmplă normal. N-am făcut nimic până de curând, nu mi-am pus CV-ul la punct, nu m-am interesat foarte riguros. Probabil nu-mi doream suficient de mult și așteptam…

Azi împlinesc 31 de ani și mă bucur. Și cu ocazia asta o să vă țin o mică predică. Dacă la 25 de ani am trecut-o printr-o criză existențială și m-am trezit dimineața efectiv plângând – dracu știe de ce – la 31 îmbrățișez numărul ăsta cu toată inima. Nu mă plâng că am îmbătrânit și nici nu mă lamentez în toate zările că mi-a mai trecut un an din viață. Dimpotrivă. Mă bucur că am mai trăit un an, că am adăugat amintiri frumoase în cununa anilor și că suntem sănătoși amândoi. Aud de multe ori în jurul meu persoane tinere, de 25, 27 de ani, care se plâng…

Susțin copiii afaceriști în primul rând pentru că am fost și eu unul, în al doilea rând pentru că sunt convinsă că astfel de porniri sunt benefice pentru ei. Sunt sigură că sunteți la curent cu isteria brățărilor din cauciucuri colorate ce le acaparează timpul liber cât mai multor copii. Chiar nu cred că mai există cineva în România care n-a intrat în contact cu brățările astea. Săptămâna trecută am cumpărat și eu două, mai mult pentru a-i face o bucurie și pentru a o încuraja pe Maia, fetița unui coleg de-al meu. Mă bucur de parcă ar fi vorba de copiii mei când ne povestește cum fetița și băiatul…