Idei de părințenie cu care sunt de acord
Păreri despre a fi părinte are toată lumea, chiar și cei care nu sunt părinți. Le-am avut și eu înainte să fiu gravidă și continui să le am deși încă n-am ținut nici un bebeluș (al meu sau al altora) în brațe. E normal, fiecare trece ceea ce citește (articole de specialitate, știri, bloguri) prin filtrul propriei copilării și familii, prin cel al principiilor și ideilor dobândite de-a lungul timpului. „Câte bordeie, atâtea obiceie” este zicala care va descrie întotdeauna comportamentul ăsta cel mai exact.
Citeam bloguri de mame cu mult înainte ca Ada să fie măcar o idee, așa că am mai ciupit de pe ici, de pe colo, sfaturi și practici din experiența altora. Nu sunt de acord cu tot ce citesc, n-am de gând să aplic sau să încerc tot ce scriu celelalte mame și nici nu voi fi o mamă care va vorbi despre copilul ei cu apelative de genul „scumpetea mea”, „lumina ochilor mei din cap”, „comoara mea” sau „cel mai de preț lucru pe care îl am”, chiar dacă toate astea vor fi adevărate. Dacă e să mă compar cu vreuna dintre mămicile pe care le citesc, cel mai bine aș spune că semăn cu Mara. Aș vrea să fiu la fel de independentă de copil ca Loredana, să nu renunț la a mai fi eu pentru a fi definită doar de statutul de mamă. Chiar nu cred că femeile ar trebui să fie definite numai în funcție de asta.
Contrar așteptărilor, sarcina nu m-a făcut mai empatică, mai sensibilă, mai emoțională, mai hormonală sau mai plângăcioasă. Dimpotrivă, sunt mai bitchy, mai rea, mai nervoasă, mai pusă pe scandal (am ajuns să mă cert cu cineva pe pagina lui Iohannis, for f*ck’s sake) și nu mă sensibilizează alte gravide. Poate și ăsta e un efect secundar al hormonilor. Nu simt nevoia să mă mângâi pe burtă sau să mă țin de ea, să n-o scap, nu simt încă dragoste pentru Ada (deși mă topesc de emoție când o văd la eco de pe patul ginecoloagei), însă sunt sigură că asta se va schimba când burta va începe să crească (abia se urnește, Sotzu’ zice că o să fie o pișpirică ambulantă ca mine) și mai ales când o să înceapă să lovească. Atunci o să simt și eu că sunt gravidă, că până acuma, mai ales de când au încetat grețurile, parcă nici nu sunt, mă simt super bine.
Și-acum, după ce am mărturisit ce gravidă care nu merită să fie gravidă sunt (asta în concepția mamelor care consideră că a fi femeie realizată înseamnă să fi născut un copil), să revin la ideea din titlu și să vă dau două linkuri care m-au uns la suflet prin procentul ridicat de coincidență cu propriile-mi păreri.
Despre ajutorul în lăuzie a scris Ama prin ianuarie. Cu ce sunt cel mai de acord?
Pentru că am vrut să învățăm noi, eu și soțul meu, să avem grija de ea. Să ne dam noi cu capul de greutăți, să le descurcăm noi, să ne intrăm cât de curând în ritmul nostru, ca familie, cu tabieturile noastre. Am vrut să ne bucurăm singuri de toate acele prime dăți: primul scutec schimbat la ieșirea din spital, stângaci, cu doi părinți emotionați deasupra unui prunculeț răbdător; prima băiță; primele nopți lungi. Și apoi să învățăm să ne descurcăm în momentele dificile: să îi înțelegem plânsul sau să ne descurcăm cu colicii.
Și în paralel cu toate acestea, a fost nevoie de acest timp pentru ca noi să ne învățăm să lucrăm împreună. Să ne susținem, să ne ajutăm, să ne înțelegem.
Despre necălcarea hainelor bebelușilor a scris Ioana acum câteva zile. Ce mi-a surâs cu gura până la urechi?
Înțeleg să le calci înainte de prima utilizare, pentru că nu ştii ce li s-a întîmplat hainelor înainte să ajungă la tine: poate a făcut pipi pe ele un şoricel bolnav, poate a strănutat pe ele un domn de la aprovizionare suferind de gripă. Le cumperi, le speli şi le calci, apoi bebe începe să le poarte şi gata, hainele sînt expuse aceloraşi bacterii ca şi el. Nu are sens să le dezinfectezi doar pe ele cîtă vreme mediul în care trăieşte bebe nu e steril. Te dezinfectezi pe mîini, pe haine şi pe față înainte de a-l lua în brațe?
Deocamdată doar două idei, că sigur or să mai fie posturi despre asta. De fapt, or să fie tot mai multe posturi despre părințenie și mămicie. Nu trebuie să fiți de acord cu mine, nici cu cele pe care le citez. Am spus de la început că înțeleg asta și că e normal.
Dar vă rog atâta: nu-mi dați sfaturi, nu-mi spuneți „lasă că o să vezi tu” (da, o să văd și așa cum mi-am mai făcut mea culpa pe blog și cum m-am contrazis singură, n-o să mă sfiesc s-o fac și în cazul ăsta) și altele de genul, pentru că nu deține nimeni un adevăr absolut. Fiecare știe cum e mai bine pentru ea și copilul ei, nu pentru mine și al meu. Povestiți-mi despre experiențele voastre, fără să mi le impuneți, voi ști singură să iau din ele ce am nevoie. Știu că blogosfera de parenting e necruțătoare și n-am de gând să intru în polemicile care se iscă în ea.
28 Comments
Raluca M
Idei, idei de parinteala. Eu am multe, dar la fel ca tine nu ma simt schimbata iremediabil de sufletelul de fetita ce creste in mine si cred ca asa si trebuie sa fie.
Salut ideea de necalcat lucruri pentru bebelina si in rest decid ca sunt doar idei si o sa ma adaptez la fata locului.
Btw, a mea se va naste la inceput de iulie…
Zi frumoasa…
Tomata
hehe, cu o luna mai repede. sarcina usoara pana la capat si nastere si mai usoara. si evident, o fetita sanatoasa tun 🙂
Diana
eu m-am informat si am citit f mult in sarcina si aveam destule idei destul de fixe si dinainte de. eh, si din momentul nasterii totul a fost o improvizatie
a ajutat mult ca mi-am facut o idee, cumva s-a format in mintea mea si a noastra cum vrem sa fim ca parinti, cum sa ne crestem copilul. in linii mari, alea importante, am reusit, in detalii ne-am mai incurcat 😀
o idee fixa pe care o aveam eu era ca nu se poate sa dormi cu copilul, ce e asta, copilul doarme in patul lui 😀 well, sunt multe variabile si ca mama o sa simti cand ceva nu merge aplicat la copilul tau, pur si simplu, poate sa zica toata lumea ce vrea
si eu si o prietena draga eram impotriva datului de mancare la desene, ea mai acerba decat mine. al meu mananca fara probleme fara desene, stim amandoua ca nu e sanatos, insa fata ei daca nu e distrasa e in stare sa stea flamanda cu zilele… asa ca o hraneste la desene, na…
Tomata
eu am mixed feelings cu dormitul cu copilul, dar stiu sigur ca o sa vad la fata locului ce se va intampla. cu desenele inca nu m-am gandit. dar exact cum zici: ce se aplica copilului tau iti va arata el, nu alte mame.
addicted
Doamne, cat am sa urasc si eu unele replici, sfaturi de mamici care ” stiu mai bine ” etc.
Nu le putem opri din a ne da sfaturi dar ar trebui sa inteleaga ca nu tot ce li se aplica lor, sau bebelusilor lor, se aplica in genere!
Irina
eu un singur sfat iti dau: citeste cat poti de mult despre alaptare. Nasterea ca nasterea, dar sa stii ce e bine pt puiul tau si sa nu te sperii cand dai de mici hopuri e mare lucru! Si pune si barbatul sa citeasca, o sa ai nevoie si de o minte (mai) limpede.
Tomata
el intotdeauna are minte limpede si ma tempereaza cand o iau pe aratura. :))
Daniela
🙂 ma faci sa zambesc. Ca idee de parinteala…acum dupa 8 luni as zice sa nu spui “nu” la nimic. Eu am avut o lista imeeeensa de nuuuuu-ri si le-am bifat pe toate :). Si sa-ti spun ceva despre burta ta: o sa te mangai pe ea :),o sa te tii de ea, o sa urmărești cu sufletul la gura tot ce tine de ea, o sa fii paranoica in autobuz, mașina sau la serviciu mai mult sau mai putin evident. Acum cateva zile soțul meu cu fi-miu in Manduca imi spunea ca acum ma înțelege de ce o mangaiam mereu ( burta ) . Dar… 🙂 nu nu spun ce ziceai sa nu ti se spună. Sarcina frumoasa sa ai
Tomata
da, exact genul asta de lucruri nu vreau sa le aud. presupuneri despre cum o sa fiu. stiu ca nu esti rau intentionata, dar prefer sa fiu eu cea care la urma rade de mine si isi da cu firma in cap. si promit solemn, jur chiar ca o sa fac pe blog un post (sau poate mai multe) cu toate parerile mele ante-nastere si-o sa dau dreptate tuturor celor care m-au avertizat sau la care am citit despre cum s-au schimbat.
ma mangai pe burta, nu obsesiv, dar cel putin in ziua cand vin de la eco, toata-s numai miere si zahar si frec burta aia de zici ca o sa iasa Aladin din ea. :)) dar imi trece a doua zi. mi se mai intampla, destul de rar, seara cand stau cu cainele in brate si-l mangai, sa-mi aduc aminte ca am si un bebe in mine si ca ar fi dragut sa-l managai si pe el.
multumesc de urari si sper ca nu te-am suparat cu comentariul asta 🙂
Mihaela Damaceanu
Toate avem idei şi păreri, venite din propria copilărie şi din ce am văzut/citit ulterior. Înainte de a vea copilul meu, după ascultarea discuţiilor interminabile şi zilnice ale temelor copiilor colegelor mele, asta mi-am propus şi eu: să nu asfixiez nici rudele, nici colegii, cu poveşti despre copilul meu. Şi în ciuda faptului că blogul pe care îl scriu are numele băiatului, căci scopul lui iniţial a fost de a-i posta desenele şi că numele blogului este ales de el, la vârsta de 7 ani, ceea ce se şi vede, restul mi-a reuşit. Una care nu mi-a reuşit integral este controlul timpului pe care-l petrece la TV/computer. Eram profesoară încă fără copii, când i-am spus unei mame din clasa la care eram dirigintă, că nu trebuie să permită copilului să stea cu orele la TV. Mi se plânsese femeia de asta şi alt răspuns nu am ştiut a-i da. Nu am uitat acele cuvinte, dar îmi amintesc f. des de ele, la fiecare luptă aproape zilnică, de vreo doi ani, legată de timpul petrecut la calculator.
Hai că m-am pornit azi, vreau doar să îţi mai spun că pe Mara am descoperit-o recent, prin blogroll-ul tău şi îmi place mult.
Iar ieri am încercat să scriu o chestie despre mămiceală, oarecum haioasă. Asta după ce mi-au trecut nervii iniţiali, care mă copleşiseră în seara cu pricina. Gata, o salut pe Ada şi pe mami a ei şi am plecat!
Tomata
Tu, Mihaela, de ce nu lasi linkul pe nume cand comentezi? 🙂
Mihaela Damaceanu
Auch, păi nu știu, că eu credeam că îl las. Stai să văd ce iese acum.
Monica
da’ să nu pui tu un diminutivaș aici, o graviduță o burtică, să nu pui sufixe gravidei să iasă o gravidenie/gravidie? ntz ntz ntz
mă gândesc la niște sfaturi și revin 😛
Tomata
:)) ioi, da. tre’ sa scriu si despre diminutivase si despre pluralul in care mama e incadrata la “facem caca”, “ne doare burta” si alte cele.
Monica
Mai ai timp! ”las’ că o să vezi tu” :))))
Ana Q.
Pe mine inca ma sperie ca in curand implinesc 30 de ani. (ma simt ca la 16 totusi :D) si cand aud/vad in jurul meu tot mai multe femei care sunt insarcinate sau au deja un copil…oh, well..ma sperie si mai tare. Am ramas cumva cu ideea ca mai e timp, si eu si el, desi ne-am casatorit la 24 de ani inca nu ne-am facut curaj sa mai adaugam un membru in plus familiei.
Tomata
nu stiu daca e un moment potrivit pentru asta. nu stiu daca trebuie sa ai curaj. cred ca atunci cand vine e important sa fie binevenit si iubit. restul se invata.
Cristina P
Tu nu vrei sa auzi ca esti gravida si ai timp sa citesti / investi…dar cele mai naspa sunt fazele de la amicele gravide / cu copii care iti zic “las ca o sa vezi mai incolo ca o sa vrei si tu copil. Dar sa nu fie prea tarziu…” . Nu, nu vreau. Am 34 de ani si nu am simtit niciodata ca imi dorec un copil. Nici eu, nici sotul. Nu toate femeile doresc sa fie mame si e cat de poate de OK. ok end of rant :))
Sarcina usoara si fa exact cum vrei tu! Pentru ca TU stii ce e bine pentru tine si bebe tau.
Tomata
vaaaai, ce fel de femeie esti? cum sa nu-ti doresti copil? asta-i rolul primordial si unic al femeii…
Nu, stai linistita, nu te judec eu, dar sigur asta-i reactia alora de le stiu pe toate. eu pot intelege ca nu vrei si accept asta. in definitiv… fiecare alege pentru el, nu e treaba altora s-o faca. nu trebuie sa multumesti pe nimeni. doar pe tine.
Cristina P
Oh da, si stii ce e mai naspa in toata chestia asta? Ca ajungi tu sa te simiti aiurea cand le raspunzi ca nu cumva sa ii ofensezi (crede-ma, nu o data am avut pe limba niste cuvinte nu prea dragute…dar nah).
Si tot la capitolul asta intra fazele cu “pai de ce nu mananci carne? si de unde iei proteine?”
Greu la noi sa inteleaga lumea ca poti fi diferit/a. Foarte greu sa treaca multi de mentalitatea ca o femeie trebuie sa faca copii si , eventual, sa nu se miste de la cratita.
Nu am nici o problema cu prietenele care au decis sa fie mame. 🙂 Dar da-ti-mi pace in nebunia mea :)))))
Tomata
mda… ca ele au voie sa-ti raneasca sentimentele. eu as incheia orice discutie cu “nu vreau sa vorbesc despre asta”. macar asa poate le faci sa se gandeasca ca poate ti s-a intamplat ceva nasol si e sensibil subiectul pentru tine. si poate te lasa in pace. 😛
lala
Cristina, asta aud si eu aproape zilnic. Numai ca eu imi doresc.
Loredana
Ahhh, câte critici îmi iau eu în freză, Andreea, ahhh!!! Că ce mamă-s că am o viață (și) separat de el, că plec în călătorii, că am proiecte, că ies cu fetele… în timp ce îl duc pe el la tenis, la șah, plimbări cu bicicleta, în parc, joacă, citit, etc… serios? CHiar mi-a fost musai să scriu articolul ăsta – http://loredanaionescu.ro/ce-fel-de-mama-sunt/ – sper să nu te superi că pun linkul aici… că prea multă lume consideră că e ceva greșit, nefiresc…
Până la urmă, din punctul meu de vedere, cel mai corect, cel mai firesc, e ca fiecare mamă, tată… să facă exact așa cum simt, desigur, în limita a ceea ce înseamnă neîncălcarea binelui copilului. Nu condamn femeile care consideră că pruncii lor sunt împlinirea lor, cea mai mare realizare, scopul în viață. Nu condamn nici femeile care aleg să nu facă copii. Suntem diferiți, asta e esența și punctul de la care pornim. Avem libertatea să facem lucrurile în felul nostru personal. Dar… dar fără să încercăm să impunem altora felul nostru de-a fi, de-a face lucrurile, considerând că noi facem bine și alții greșesc… Cât timp eu pot să îmi văd de modul meu de a-l crește pe Puști și văd că lui îi e ok așa, asta e…
Și tu ai să îți formezi propriile obiceiuri pas cu pas, ai să înveți alături de piticuța ta șmecheriile meseriei de mamă și ai să le faci pe toate așa cum vei simți. Și așa va fi bine. 🙂
lala
Si mie tot de Lordana si de Mara imi place.
Gabi
Mai, eu sunt la al 3-lea copil si habar n-am ce tot vrea lumea cu parentingul asta. Eu nu fac decat sa traiesc in continuare, daca se poate cat mai linistit, cat mai frumos si vesel si putin imi pasa de toate teoriile si trendurile. Sigur ca am capatat experienta si informatie mai multa si unele chestii o sa le fac diferit si – sper eu – mai bine. Dar viata si implicit viata cu copii nu functioneaza dupa retete.
dojo
Las’ ca vezi tu 🙂
Eu nu m-am mangaiat pe burta obsesiv, dar am mangaiat-o in ultimele luni, pentru ca o simteam pe fata si ea MA SIMTEA pe mine. Era deci niscaiva dragaleala intre noi doua. Am fost protectoare cu ‘ghiozdanul’, pentru ca o lovitura nasoala poate face chestii naspa. Si, cand tii in tine ce ai mai de pret, esti FOARTE atenta. Nu acum, cat e burtica inca foarte mica si copilul nici cat o nuca, dar, cand este deja mare, devii mai atenta, pentru ca ai de pierdut … totul, in caz de ceva.
Eu am citit-o pe Ioana inainte sa fiu gravida si mi-au prins bine unele idei de acolo. Rezonez cu foarte multe chestii pe care le scrie si mi-am luat si eu multe idei de acolo.
Cel mai important este sa te informezi, sa incerci sa faci o treaba buna si sa iti asculti copilul. Suna ciudat, dar, daca ai o legatura buna cu buburuza, vei rezolva multe chestii, pentru ca pruncul comunica, doar ca noi uneori nu intelegem.
Si sa nu te lasi influentata sau calcata in picioare de NIMENI.
Decide TU cum sa nasti, incearca, daca poti, sa alaptezi. Daca nu se poate, nu e capat de tara, nu te simtit vinovata, ca nu ai de ce. Bucura-te de fiecare clipa, nu pentru ca, dupa ce se naste a mica, se schimba totul, pentru ca deja s-a schimbat. Savureaza-ti perioada de sarcina, ca e misto. Eu am ras nemasurat in lunile alea. Si apoi savureza-ti viata de mama, este absolut incredibila. Nu neaparat ca te-ai ‘realizat’ (desi iti spun ca NIMIC din ce am facut pana acum si am vazut nu se compara cu gogoasa mea atomica), ci pentru ca un copil este ceva absolut senzational. Da, e obositor, da, e alta pesoana, cu temperamentul si ideile personale, dar este un intreg univers pe care-l descoperi zi de zi. 🙂
Amalia
Urasc si uram sa mi se spună “las’ ca vezi tu…” sau dupa ce mi se povestea/mi se povestește ceva, replica “o sa vezi cand ajungi tu acolo”…
Puisorul mic are aproape 5 luni si am facut totul in deplina concordanta cu convingerile pe care mi le-am format citind si rascitind, studiind si comparand diverse idei si curente. In continuare mă informez non-stop, citesc ce mi se pare ca merita si aplic o parte din “teorii”, insa mai mult aplic ceea ce simt cu inima…
Alexandra
Pispirica :)) imi place apelativul asta, mai ales ca am avut o prietena in copilarie poreclita asa 😛