-
O șansă pentru Ricky?
Pentru că Ricky n-avea nevoie de asigurare medicală, doar de înregistrare la primărie, cu el am fost la veterinar mai repede decât cu Ada la pediatru. Însă, spre deosebire de Ada (pentru care aproape totul e gratis sau ieftin), totul pentru Ricky costă cam mult. Începând cu impozitul pe an, care e 120€, și continuând cu vizite la veterinar, tratamente, medicamente. Cu el, cea mai mare problemă era Fenobarbitalul, pe care nu știam dacă îl pot primi aici, dacă are încredere să mi-l prescrie pentru câine sau dacă va trebui să-mi pun prietenele pe drumuri și să-l procur din România. Această ultimă variantă, pe lângă că e mai obositoare, nici…
-
La pediatru in Berlin
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuia să le rezolv în Germania era vizita la un pediatru și asta cât mai urgent, pentru că 6 luni e o vârstă cu multe praguri. Doar că pentru a ajunge la pediatru trebuia să așteptăm după cardurile de sănătate pe care asiguratorul ni le trimitea prin poștă. Sâmbăta trecută a venit doar al Sotzului, al meu nu era gata pentru că nu le dădusem poză și nici nu le trimisesem una. N-am înțeles însă de ce nu ni l-au trimis pe al Adei mai repede sau cel puțin odată cu al tatălui, pentru că al ei nu avea nevoie de poză.…
-
Primul dinte, primul Nobel
Era sâmbătă dimineața și eram la cumpărături la Primark. Îmi trebuia o poșetă mai încăpătoare și unde să găsesc ceva ieftin și bun, dacă nu la Primark? Eram la raionul de bebeluși când Sotzu începe să se agite cu mâinile prin aer să-mi atragă atenția, eu fiind mai departe de el și de Ada. Avea pe față o expresie amuzată și nerăbdătoare. M-am dus la el și abia l-am înțeles când mi-a spus că Adei i-a ieșit primul dinte. Nu l-am crezut, evident, că doar ieșirea dinților, știam eu, se lasă cu plânsete, dureri, chiar și febră. Am început să o trag de bărbie pe biata fată, să încerc să…
-
Ia-mă în brațe
Ada nu este un copil care să cerșească atenție, care să vrea doar în brațe sau care să plângă imediat cum plec de lângă ea. Cu toate acestea, când e luată în brațe e destul de drăgăstoasă, ne mângâie pe față cu mânuțele ei pline de salivă, râde cu toate gingiile pe afară și ne apucă de obraji ca și când acum-acum ne trage un pusi. Doar că nu știe încă să facă asta, dar noi așteptăm momentul cu mare emoție. De fapt, dacă ne-ar auzi cineva ce pretenții are fiecare de la ea, ar zice că suferim de lipsă de afecțiune și eu și Sotzu’. El îi cere aproape…
-
Statul german în vizită la Ada
Așa-i ca titlul vă duce cu gândul la ceva negativ? Pe mine, cel puțin, m-a dus. Când am primit o scrisoare în care mi se comunica vizita acasă a unui asistent social în data de 8 februarie între orele 12-14 am alertat pe toată lumea, de la Sotz, care era la birou, până la mătușa mea din România, să mă lămurească de ce, Doamne feri, vrea cineva de la Asistență Socială să vină s-o vadă pe Ada, la numai 3 săptămâni de când am devenit locuitori ai Berlinului. Sotzu, căruia i-a tradus un coleg scrisoarea pe care i-am trimis-o pozată, mi-a spus să stau liniștită că nu e ce cred…
