Cum se înțelege Ada cu Ricky (sau Ricky cu Ada)
Copleșită de hormoni, dar și de teama cauzată de crizele epileptice ale lui Ricky, când eram gravidă scriam asta.
Unul dintre lucrurile pe care le doresc pentru Ada e să îi pot transmite cumva, prin cordonul ombilical, prin sentimentele mele, prin orice se poate să-i transmit, toată dragostea asta pe care o simt pentru Ricky. Nu știu dacă vor mai apuca să se cunoască și să se împrietenească – Doamne, cât îmi doresc asta – dar aș vrea să pot să-i transmit felul ăsta de-a simți și de a iubi animalele.
Se pare că dorința mi s-a îndeplinit, pentru că Ada e foarte interesată de câine și ne distrăm în fiecare zi când îi vedem interacționând. Dar până să ajungem cu povestea în zilele noastre, inspirată de un articol scris de o cititoare a Ioanei, să vă povestesc cum am procedat noi cu Ricky și cu bebelușul.
Autoarea articolului scrie că s-a pregătit temeinic înainte de venirea pe lume a bebelușului și că a pregătit și câinele pentru întâmpinarea noului membru. Într-o anumită măsură, mi s-a părut puțin exagerat să citești cărți și să te documentezi atât de serios pentru acest moment. Dar dup-aia mi-am adus aminte de cei care resping animalul imediat cum vine bebelușul și am admirat-o pentru efort. Exact asta-i și întrebarea pe care i-au pus-o familia și prietenii înainte să nască: „Și cu câinele ce faci?” Doamne…
Eu am citit fix un articol pe tema asta, și ăla întâmplător nu intenționat, și-am reținut o singură idee pe care am aplicat-o. Când unul dintre părinți drăgălește copilul, celălalt drăgălește câinele. Sau îl mângâie sau îi vorbește, ca să nu-l facă să se simtă respins.
După ce-am născut, o lună Ricky n-a avut voie în pat sau lângă Ada. Era totuși proaspăt ieșită într-o lume plină de bacterii, viruși și amenințări, fără imunitate, iar Ricky e bătrân, cu microbi, cu paradontoză, bolnav, etc. L-am vaccinat și l-am îngrijit medical cât de bine s-a putut, dar microbi și bacterii e clar că avea. Norocul a fost și că era vară și oricum nu dormea în pat, dar tot suferea că e dat la o parte când voia să îl luăm pe canapea. A fost puțin trist și am încercat să îi mai alin suferința drăgălindu-l dimineața când Ada dormea. Poate n-a fost suficient, dar treptat a avut voie să se apropie de ea, să o miroase și să stea lângă ea. N-a fost niciodată înnebunit după ea, dar a acceptat-o și s-a așezat lângă ea sau pe ea din când în când. Acum, de când Ada e mobilă și se deplasează prin casă, mai fuge din calea ei.
Pe de altă parte, atitudinea Adei față de el e exact ce mi-am dorit pentru ea. Bineînțeles că nu se pune încă problema de iubire, însă îl acceptă, e interesată de el, îl atinge, râde la el, îl urmărește cu privirea, se bucură când el intră în cameră. Când pune mâna pe el, e ca orice bebeluș fără simțuri bine dezvoltate, așa că, de multe ori îl prinde de blană și trage. L-a prins o dată de coamă că s-a uitat ăsta disperat la mine de zici că-l luau hingherii. M-am activat și i-am desprins mânuța din chica lui, după care l-am mângâiat și l-am luat în brațe să nu cumva să înțeleagă câinele că râd de el sau o las să-l chinuie. Îl mai prinde de coadă sau de labe, dar Ricky se ridică și pleacă. Ah, și ce-i foarte amuzant e că Ada râde în hohote când iau câinele în brațe și-l pup zgomotos pe cap, de mai multe ori. Cade în extaz, de-a dreptul. Ceea ce nu se poate spune și despre Ricky, care se satură de atâta pupat după primele 4-5 ture. Fiind bătrân, nu mai e zglobiu cum era în tinerețe, are nevoie mai mult de liniște decât de distracție. Așa că, de multe ori când Ada doarme după amiază, el doarme cu ea. Uneori lângă ea, alteori pe perina Sotzului, în timp ce ea doarme pe partea mea.
Mor de dragul lor și-mi place să-i văd cum interacționează, să văd cum Ada crește împreună cu el și învață să nu-i fie frică de câini. Dovada fiind o întâlnire, în parc, cu un câine mare și negru, foarte prietenos și iubitor care având capul la nivelul ei, a mirosit-o și era cât pe ce s-o spele pe față cu salivă dacă nu l-ar fi tras stăpâna de lesă. Reacția ei? Mirare și zâmbete. N-a plâns, n-a scâncit, nu s-a strâmbat. Dimpotrivă. Iar eu sunt leșinată de bucurie pentru că exact așa mi-am dorit să fie. Și o să am grijă să o împrietenesc și cu alte animale, să le iubească și să le respecte, să le protejeze și să se joace cu ele.
Mi-e groază de despărțirea de Ricky și mă gândesc cum să-i explic că mie nu-mi mai trebuie alt câine, cu toată dragostea mea pentru animale. Și nu pentru că n-aș putea iubi un alt câine după Ricky, ci pentru că de-a lungul ultimilor ani, mi-am dat seama cât de chinuitor poate fi să ai unul. Cum te leagă de casă, dar mai ales, cât te face să suferi când e bolnav. Am avut coșmaruri când Ricky avea crize de epilepsie, nu dormeam nopțile de grija lui, îi vegheam somnul în timp ce el dormea dus și eu mă perpeleam de gânduri negre. Nu mai vreau, am și-așa destule gânduri.
sursa foto: fetiță și câine < Shutterstock
21 Comments
Alina S
Felicitari pentru articol, multe si frumoase clipe langa toti ai tai iti doresc.
Cand vad caini si copii impreuna mi se declanseaza nenumarate amintiri si simtiri, unele placute altele neplacute.
Diana
Tare frumosi sunt amandoi
Descurajezi oamenii care au caine in plan ? noi deocamdata nu, pt ca motivele mentionate, dar la un moment dat o sa vreau. Dar daca imi gasesc asemenea confirmari ale fricilor mele. .Zau ca mi-l scot din cap pt cativa ani buni
Tomata
nu e vrerea mea sa descurajez 🙁
si nu toti cainii sunt bolnaviciosi sau au tumori cum are Ricky. 🙂
si oricum, nu stiu cum e sa ai bebe inainte de caine, ca tre’ sa recunosc, dupa ce a venit Ada, grijile pentru Ricky s-au mai redus, ea preluand primul loc. asa ca nu te descuraja.
A.
Doamne, ce frumosi sunt! Chiar se plac!O prietenie frumoasa!
d
sunt de minunea pamantului impreuna! <3
Greta
Mă uit la imagini și zâmbesc. Sunt minunați, pozele transmit o frumusețe și o gingășie copleșitoare. Dacă o exista o altă viață, sper să am și eu parte de așa ceva 🙂
Tomata
of, Greta 🙁 >:D<
Maya
e asa fain sa ai un animal ca depaseste grijile. In ultima vreme nu am avut unul cum ne-am tot mutat dar abia astept sa am. O sa incep cu 1 2 matze.
Tomata
nu esti departe de adevar, dar eu am avut partea mea de griji ca nu-mi mai doresc sa-mi adaug altele 😛
dojo
Dupa multe luni de suferinta unul dintre cainii nostri a murit. Apoi celalalt, la exact 5 saptamani. Am fost devastati.
Si totusi, la 2 zile dupa ce a ‘plecat’ Junior, cainele pe care l-am crescut de la 2 luni si a dormit cu mine in pat, la ai mei a rasarit Junior 2. Care acum are la vreo 30 de kile si e mare cat un retriever. Tot potaie luata de pe drumuri, dar frumos si bland.
nadia e absolut innebunita dupa el si Junior o adora.
Iti dai seama cat e namila pe langa ea, dar se adora unul pe altul.
Io zic ca vei mai avea un caine. Nimeni nu-ti va inlocui cainii disparuti din viata ta, dar macar nu mai suferi ca un .. caine.
Ai mei sunt acum mult mai veseli si chiar si-au revenit repede dupa cele 2 decese. Si ei spun ca Juni 2 nu le va sterge dorul de ceilalti caini, dar macar nu este casa goala. Si el este un caine absolut senzational, de o blandete si un calm absolut minunate.
Tomata
daaaa, probabil voi mai avea un caine.
dar o sa incerc sa aman mult momentul ala 😛
Mirela
Superb articol, Andreea! Acasă la părinții mei avem și noi un bichon și toată copilăria mea am avut cățel (nu neapărat de rasă), pisici și alte animale. Te înțeleg perfect, ori de câte ori am pierdut câte unul dintre ei, luam câte o pauză zicând că nu mai vrem cățel căci e prea dureros să-i pierdem. Iubitori de animale fiind, când se mai atenua durerea, aduceam în sânul familiei un alt cățeluș pe care să-l facem fericit. Evident că fericirea pe care ne-o aducea el nouă era de zeci de ori mai mare! 🙂 Visez ca atunci când voi avea un copil să-l cresc alături de un cățeluș! Iubirea de animale e o lecție de viață în sine.:)
Tomata
uf, stiu cat de mult mi-am dorit eu un caine cand am fost mica si cat m-au amanat parintii mei.
stiu si cat a evitat tatal meu sa il luam pe Ricky, avandu-l deja pe Benny, si cat am insistat si-am plans sa il induplec.
nu o sa-i rapesc Adei bucuria de a creste cu un caine, dar totusi nu cred ca altul va veni asa repede dupa el.
si ma mai gandesc ca as vrea sa adopt unul cand va veni vremea.
Alina
M am topit! Asa frumoasa mi s a parut foto unde Ricky o vegheaza pe Ada <3 Cum sa nu fii innebunita dupa asa o imagine! Noi avem un ham-ham din plus, iar bebe Luca e foarte atasat de el. Ca sa nu mai spus cum i se lumineaza fatuca de fiecare data cand vedem un catel pe afara. Cliseu sau nu, dar relatia caine-om chiar e una deosebita.
Tomata
oh si cate imagini mai sunt. mai ales acuma de cand ea misuna peste tot, el e mereu dupa ea.
si o miroase, o linge pe cap, i se pune in cale :)) sunt foarte simpatici impreuna.
Livia
Superbe poze nu ma mai satur sa le privesc
livia
Andeea_Ada
Din pacate se intampla si tragedii. Chiar zilele trecute un caine a ucis un copilas de doar 3 zile dupa ce s-a speriat cand mamica a tusit. Ei se aflau toti trei in pat (ceea ce nu este bine in cazul unui bebitza atat de mic) si de la acea nefericita intamplare un sufletel a fost trimis in Rai din vina parintilor.
Tomata
uhm, cum l-a ucis? ce i-a facut cainele copilului?
si, de unde ai citit sau aflat de chestia asta ca mie mi se pare atat de… greu de crezut si “senzational”.
Mara
Foarte frumos! Cred ca va fi groaznic momentul in care va trebui sa te desparti de Ricky, insa pentru el tu ai fost toata viata lui (eu cel putin asta cred, momentan al meu are doar 3 ani). Cand voi avea un copil voi incerca exact ceea ce incerci si tu cu Ada! Copiii care cresc alaturi de un catel se dezvolta mult mai bine emotional si intelectual, conform studiilor! Inca nu pot intelege parintii care isi educa altfel odraslele (exceptie facand cei care au alergii sau sufera de diferite afectiuni)!
Tomata
si eu am citit ca un caine la casa omului face bine unui bebelus.
nu ii inteleg defel pe cei care isi abandoneaza cainele dupa ce vine bebele sau care se comporta cu el ca si cand brusc n-ar mai avea suflet.
Pingback: