La pediatru in Berlin

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuia să le rezolv în Germania era vizita la un pediatru și asta cât mai urgent, pentru că 6 luni e o vârstă cu multe praguri.

Doar că pentru a ajunge la pediatru trebuia să așteptăm după cardurile de sănătate pe care asiguratorul ni le trimitea prin poștă. Sâmbăta trecută a venit doar al Sotzului, al meu nu era gata pentru că nu le dădusem poză și nici nu le trimisesem una. N-am înțeles însă de ce nu ni l-au trimis pe al Adei mai repede sau cel puțin odată cu al tatălui, pentru că al ei nu avea nevoie de poză.

După vizita asistentului social, aveam deja o listă cu pediatri, adresele lor și numerele de telefon și confirmarea că mă pot duce la ei cu hârtia pe care scria că și Ada și eu suntem asigurate pe asigurarea Sotzului. Așa că a doua zi după vizită m-am dus la doi pediatri să văd cum facem cu Ada, vaccinurile ei și cu luarea în evidență. La primul n-am stat prea mult pentru că nu era nici o recepție unde să pot vorbi cu o asistentă și să pun întrebări și, în plus, erau o grămadă de copii răciți în sala de așteptare și n-am vrut să risc. M-am dus la al doilea unde am avut mai mult noroc și am reușit să vorbesc cu o asistentă, cu care m-am înțeles cât de cât în germană, si care mi-a spus să vin a doua zi cu o păturică, un prosop, carnetul de vaccinuri (primit de la asistentul social) și cardul de sănătate al tatălui.

A doua zi, la ora 9 eram cu Ada acolo. În fața cabinetului, parcare de cărucioare 😛 La recepție, altă asistență mi-a spus să o dezbrac pe Ada, să o țin în scutec și să aștept până sunt chemată. Am așteptat o oră, timp în care asta mică a adormit, m-am conversat cu niște părinți care aveau o fetiță de o săptămână și-am zâmbit la toată lumea care se uita la Ada. Când m-au chemat, prin difuzor, nu ne-au chemat ca pe toți cu „Familie X, Y,Z”, ci cu „kleine Ada-Maria”. :)) Sunt simpatici nemții când se chinuie să pronunțe Lișteveanu. Silabisesc și sună cam așa: Lis-te-fian-u. Iar pe mine mă mai numesc și Urzu.

Pediatra nu o prea rupe pe engleză, iar eu, în ziua aia, nu prea aveam germana la mine că nu-mi ieșeau nicicum cuvintele. Poate eram doar foarte emoționată sau naiba știe ce-am avut. Oricum cu mine n-a vorbit prea mult, mai mult cu Ada. Nici ea n-a înțeles-o, dar măcar a stat foarte cuminte și excesiv de atentă la consult. Crizele au început la vaccin, dar s-au stins destul de repede. Apropos de vaccin, Ada nu avea făcute decât 3, ultimul fiind cel de la două luni (făcut la 3), iar cel de la 4, în România nu-l aveau. Aici, când am ajuns de dimineață la recepție m-au întrebat dacă vreau și vaccin în ziua aia. Le-am zis că dacă e posibil, sigur că da. Și, ce să vezi? N-au trebuit să comande, să mă cheme peste câteva zile sau să sun să văd dacă au primit (așa cum s-a întâmplat în România). Avea destule pediatra, astfel încât toți copiii să fie vaccinați la timp. Și pentru că ăsta era de fapt vaccinul de 4 luni, pentru cel de la 6 trebuie să mă duc peste 3 săptămâni. Mi-a dat și o rețetă în caz că face febră, dar n-am cumpărat medicamentul, că am avut încredere că totul va fi bine, ținând cont că la celelalte a fost totul OK. În caz de orice eventualitate, am căutat pe net o farmacie deschisă non-stop. Dar n-a fost nevoie.

Am plecat de la pediatru liniștită, cu copilul verificat și consultat, dar și fără să pun o întrebare importantă: cum facem cu diversificarea? Dar în aceeași seară am vorbit cu o prietenă la telefon, mi-a spus ce și cum, am intrat pe diversificare.ro și mi-am salvat niște articole și-un tabel cu alimentele care trebuie introduse la fiecare vârstă. Și gata, m-am relaxat și în privința asta. Dar despre subiectul ăsta scriu altădată.

S-a mai rezolvat o problemă 🙂