Copilul meu vesel

27.11.2015 / 24 Comments

Nici nu știu cât a trecut de când am povestit ultima oară despre Ada. E drept că am menționat-o pe ici pe colo, dar nu cu prea multe detalii.

Adevărul e că nici nu știu ce să povestesc. A crescut, râde într-una, ceea ce mă face foarte fericită pentru că iubesc copiii veseli și mă bucur că Ada e foarte veselă. Gângurește și zâmbește cu gingiile pe afară, îi place să fie zgâlțâită și „chinuită” și mie-mi pare bine pentru că îmi place s-o „chinui”. Mă distrează cum râde când eu vorbesc serios cu ea și îi explic treburi importante, când se hlizește la mine cu biberonul în gură în loc să mănânce. Orice îi spun, pe orice ton, i se pare amuzant. Îi ajunge să mă uit la ea și să îi rânjesc fasolea și imediat chiuie de bucurie. Mă apucă râsul când „vorbește” cu caruselul și cu tavanul și după câte le spune, tind să cred că mă moștenește și n-o să avem loc una de alta să ne auzim vocile.

Mă uit în ochii ei albaștri cu gene mai lungi decât ale mele și mă apucă filozofiile ieftine: câtă iubire pură pot simți și câți munți aș muta din loc ca să-i fie ei bine. Câte aș fi în stare să îndur doar ca zâmbetul și râsul ăsta să nu îi piară niciodată de pe chip.

Mă topesc de drag când o văd că-mi zâmbește de la distanță și abia aștept să mă pupe și să mă îmbrățișeze, că acuma doar mă trage de păr, deși i-am spus că părul e off-limits. Nu înțelege.

Apoi, își suge degetul într-un mod tare caraghios. În loc să îl țină ca și când ar arăta OK cu el, ea și-l bagă în gură astfel încât toate celelalte patru degete îi stau pe față, peste nas sau peste obraz. Când îi e foame și nu numai, își bagă pumnul în gură până se îneacă. Mă precipit spre ea să o ridic, să văd dacă e OK și ea, înecată, tușește și râde la mine în același timp.

Pe lângă „ghi, ghi, ghi” și „ng, ng” are un repertoriu întreg de chiote și urlături că o pot trimite cu Plugușorul să facă un ban cinstit. De plâns nu plânge fără motiv, dar am observat că se mârâie ca să capete atenție. Îi trece rapid dacă nu reacționez în 5 minute și-și vede de treabă cu caruselul sau jucăriile de prin pătuț.

O tentează foarte tare televizorul, așa că în curând o să ne uităm pe furiș la filme și seriale sau o să devenim amândoi niște cititori feroce.

Cam astea-s noutățile, deși mie mi se par deja obișnuințe. În continuare merge peste tot cu mine și-mi dă pace să cos în fiecare zi. Viața-i faină cu un bebeluș 🙂

Ah, și o dovadă:

FullSizeRender

You May Also Like

Nașterea la spitalul Premiere, experiența mea

11.08.2015

A doua oară, mult mai bine

09.11.2015

Micul Prinț – spectacol de dans contemporan

04.09.2024

24 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *