Ricky pe locul doi
Acum o lună, Ricky era ocupantul incontestabil al primului loc in inima mea. Nu vorbim despre competiția cu oamenii, pur și simplu era singura iubire necondiționată de care eram în stare. Pe Ada o iubeam ca idee, nu ca om, pentru că până nu i-am văzut ochișorii și până n-am ținut-o în brațe, îmi era greu s-o consider om. Instinctul matern nu se dezvoltase încă și nu știam că sunt capabilă să iubesc și mai mult decât îl iubeam pe Ricky.
Și Ada a venit acasă, în carne și oase, din 30 iulie ocupanta incontestabilă al primului loc în inima mea. Și Ricky, în ciuda mea, a căzut pe locul doi. Și mi se rupe inima când îl văd că pleacă resemnat din cameră și se cuibărește pe gresie lângă ușă. Și nici măcar nu doarme, doar stă acolo singur. Nu-și dorește să îi ia ei locul, nici măcar nu e curios de ea, nu vrea să stea cu ea, pe ea, sub ea, lângă ea. Vrea doar să stea cu noi în pat și pe canapea, acolo unde stătea până acum o lună. Vrea doar să nu fie exclus. Să facă parte din familie și să îi dăm afecțiunea pe care i-am dat-o și până acuma. Doar că e puțin mai dificil. Când Ada plânge, nu pot avea grijă de el, nu o pot lăsa pe ea să-l cocoloșesc pe el. Când o hrănesc, nu îl pot urca și pe el pe canapea. Nu vreau să o feresc de el, dar deocamdată e prea micuță să intre în contact cu microbii lui. Desigur, ei sunt în toată casa pentru că are voie peste tot (doar patul e off limits deocamdată). Să mai crească puțin, să mai capete ceva imunitate și dacă Ricky mai trăiește îl investesc în funcția de dădacă.
Până atunci mi se rupe sufletul să-l dau la o parte, să îl gonesc și să-l văd cum pleacă din cameră cu capul plecat și probabil cu sufletul trist. Totuși, când Ada doarme, îl iau pe el în brațe și îl drăgălesc așa cum făceam înainte. Îl mângâi cât are el chef, îi vorbesc ca și pâna să apară ea. Dar tot vinovată mă simt pentru capul lui plecat și tristețea lui.
Ca să compensez, azi am ieșit la o plimbare cu amândoi 🙂
vaaaaaiiiii mi s-a rupt sufletul, exact prin aceleasi stari trec si eu cu bichonul meu de 8 ani?
Nu trebuie sa te simti vinovata ca doar nu ai luat de la Ricky ca sa-i dai fetitei. Locul lui in inima ta o sa fie tot acolo. Esti doar un pic mai ocupata.
am cititi si am plans … cand am murit Diana (catelusea mea) era la mama, eu plecata din tara. Nu am sa ma iert niciodata ca nu am fost langa ea si nu am iubit-o mai mult … Ideea este ca este bolnavior si chiar daca sufera ca nu mai este langa tine nu ti-o arata ci se poarta cuminte ca un batranel resemnat 🙁
ce imagine frumoasa si duioasa 🙂
Vreau doar sa mentionez ca fetita trebuie prinsa in centuri, atat in masina, cat si cand sta pur si simplu in carucior, centurile sunt absolut obligatorii.
Vai cat este de frumoasa micuta… Bietul Ricky o sa se obisnuiasca si o sa vada ca il iubesti la fel si o sa vezi ca va incepe sa fie tot mai interesat de ea.
multumesc 🙂 Ricky s-a mai obisnuit si pare mai vesel in ultimele zile. desi azi noapte a facut o criza de epilepsie 🙁
Bietul Ricky, ce o fi in sufletul lui 🙁