-
Afecțiunea Adei în două dovezi
Ada nu pare mămoasă defel. Nu se cere în brațe, nu se întinde să mă drăgălească, nu plânge după mine, nu-mi simte lipsa. Cred. Sunt rare sau scurte momentele în care lipsesc de lângă ea. Cu toate astea m-am înduioșat de-am zis că o mănânc de drag cu două ocazii. Prima: eram la masă la o cafenea, luam micul dejun în 3 și tot povestind ceva cu Sotzu’, mă prostesc și mă fac că plâng. Nici nu mai știu despre ce era vorba, probabil ceva neimportant, dar pe moment am augmentat seriozitatea, schimonosindu-mă în chip de plâns. Ada, curioasă, mă privea cu ochii mari și sprâncenele ridicate, în dulcele-i stil…
-
Un deceniu lângă același om
Azi sunt 10 ani de când mi-am zis „hai să văd cum e să fiu cu unul care nu e genul meu”. Îi dădeam maxim o lună să mă plictisească și să îl las cu ochii în soare, pentru că nu numai că nu mă vindecasem de fosta iubire, dar încă mai sufeream după ea. Însă, întâlnire după întâlnire, telefon după telefon, hatâr după hatâr, iată-ne 10 ani mai târziu, căsătoriți de 3 și cu un copil minunat de 1. Nu m-a plictisit, nu m-a făcut să sufăr ca ceilalți, m-a ascultat cât am avut eu chef să-i povestesc și m-a suportat cu toate chichițele și defectele mele. Și oricâte…
-
Cel mai frumos vis
Cred ca e a doua sau a treia oara cand imi scriu visele pe blog. O fac pentru a nu le uita. Dar recitind despre ele, in spatele ochilor inchisi toate imaginile descrise nu mai exista. Le-am uitat. S-au dus acolo de unde au venit. Dupa un cosmar care m-a paralizat pentru cateva minute, sa tot fi fost vreo 10, am adormit cu greu, intorcandu-ma de pe o parte de alta. Habar n-am ce sau cine a bagat spaima aia in mine, dar nu-i ca si cand imi pare rau ca nu-mi amintesc. Si-am visat din nou, dar din al doilea vis nu-mi aduc aminte decat o scena. Mergeam cu…
-
Berlinul pe scurt, în imagini (II)
Iar am făcut o grămadă de lucruri despre care n-am scris la timp, așa că articole de genul ăsta cred că or să fie destul de frecvente. Cele mai multe ieșiri au fost din categoria bebelușească pentru că după ziua Adei, au urmat încă două petreceri de 1 an (Noah și Luke), o petrecere de rămas bun pentru că două dintre mamele internaționale se mută din Berlin, o întâlnire săptămânală într-un Kindercafe și multe plimbări prin parc în 3. Deci: Ziua lui Noah – într-un parc, aproape de unde stă familia, însă la o oră și 20 de minute distanță de noi. Ziua lui Luke – a doua zi după…
-
Cum arată o zi din viața mea de mamă
Am fost întrebată, răspund. Trezirea se dă în fiecare zi între 7 și 8 de către știm cu toții cine. Că alarma mai sună doar când trebuie să-l duc pe Sotz la aeroport. De multe ori, dacă îmi e foarte, foarte somn, mai dorm un pic cu un ochi deschis, astfel încât să știu că Ada fie caută în dulap, fie în sertare, fie se joacă cu dozele de lapte praf goale, fie cu jucăriile ei, fie chinuie câinele, fie se joacă cu fermoarele unei valize goale care așteaptă să fie dusă în pivniță. Și pentru că e foarte ocupată de dimineață, am înlăturat orice obiect pe care îl poate…
