Lungul drum al caninilor către lumină

Era 19 octombrie când scriam despre răzbunarea caninilor. Chestia e că de atunci, caninii n-au mai venit. Ada a avut prima febră, prima răceală, eu primele spaime și crize de nebunie si gânduri din cele mai negre (mi-am revenit între timp și nu mai tratez o febră de 38 ca pe apocalipsă) și caninii tot n-au venit. I-am așteptat ca și când, pregătită sufletește fiind.

Doar că, în dulcele stil al dentiției copilului meu, de săptămâna trecută ies toți patru deodată și, în afară de bale și degete băgate în gură, nu le simțim deloc prezența. Nu tu plânsete noaptea, nu tu febră, nu tu nopți nedormite. Bine, un plus de mofturi și mârâieli, dar nimic care să ne scoată din minți.

Voiam prin postul ăsta să le cer scuze caninilor că i-am blăstămat și înjurat. Probabil s-au speriat și nu mi-au chinuit copilul. Ceea ce vă doresc și vouă.

sursa foto > desen dinti > Shutterstock