6 ani fără
E anul în care mă simt cel mai departe de el. Ca și când aș fi plecată într-o călătorie lungă și urmează să ne reîntâlnim când mă întorc. Din cauza asta nu îmi e foarte dor el. Cred. Sper. Doar că nu eu sunt cea plecată în călătoria lungă, ci el. Măcar e cu mama mea, nu e singur. Îl au și pe Benny, sunt o familie acolo unde sunt.
Eu am familia mea aici unde sunt și sunt convinsă că multe lucruri din viața noastră nu s-ar fi așezat fără o mână de ajutor de la el, de la ea.
Cuvintele pe care le simt și gândurile pe care le port cu mine le-am scris într-o poezie. Poezie pe care el n-o s-o citească niciodată, iar eu o am doar pe telefon. Și pentru că nu mai am cuvinte, doar sentimente, mai las aici o melodie. Pe care n-o va asculta niciodată.
Fie-i somnul liniștit. Și eu cred că primim ajutor de la părinții noștri călători în alte lumi.
Te îmbrățișez strâns.
Ce frumos ai zis, Greta.. “parinti calatori in alte lumi”.. minunat.. I feel you both, Greta si Andreea. Nu ne cunoastem, dar va pup din TM 🙂