Încă nu e Ziua Copilului

Estimez că mai trebuie să treacă vreo 2-3 ani până mintea mea se va obișnui să sărbătorească copilul, și nu mama, pe 1 iunie. Toată viața mea 1 iunie a fost ziua mamei mele, înainte de a fi a mea, copilul. N-o spun cu tristețe, cu supărare, cu resemnare, o spun ca pe un fapt. Am fost sărbătorită în fiecare an împreună cu ea, de ziua noastră. Ea primea o sufragerie întreagă de flori pe vremea când lucra la fabrică, eu primeam haine, jucării și dulciuri. Win-win aș zice.

Îmi e greu spre imposibil, pe moment, să mă concentrez asupra Adei de 1 iunie, când mama mea nu mai e și azi ar fi fost ziua ei. Ada e încă bebeluș, unul tot mai dulce, mai vesel și mai afectuos pe zi ce trece, însă absența mamei mele de ziua ei e încă apăsătoare. Încă am sufletul amorțit în cea mai mare parte din timp, dar din când în când, statutul meu, încă nou, de mamă mi-o aduce destul de des în minte.

Chiar zilele trecute, când Ada era puțin cam mofturoasă, plângăcioasă și părea că-s ultima persoană pe care vrea s-o vadă (nu că ar cunoaște foarte multe alte persoane și-ar avea preferințe), m-am gândit la cea mai mare nevoie și dorință a mamei mele. Voia să o iubesc vizibil, să îi arăt afecțiunea mea prin îmbrățișări, săruturi și alte gesturi pe care nu le-am făcut. Atât și-a dorit de când m-am născut. Să-i arăt că o iubesc. Am înțeles cât de tare a durut-o indiferența mea de copil abia când Ada s-a uitat urât la mine și orice îmbrățișare sau sărut venite din partea mea o făceau să plângă. Am înțeles ce aștepta mama mea de la mine și cât trebuie să fi suferit că n-a primit în cantitatea dorită. Am înțeles cât a tânjit după brațele mele, după priviri blânde, după complicitate.

N-aș vrea să se înțeleagă că am fost o stană de piatră și am trecut pe lângă ea ca și când era o piesă de mobilier. Doar că nu i-am oferit cât a vrut. Am semănat mai mult cu tatăl meu, care nu era genul care să arate. N-am multe regrete, de fapt nu am nici unul care să-mi vină în minte pe moment și care să mă bântuie, dar îmi dau seama că dacă aș putea da timpul înapoi să fac lucrurile altfel, aș iubi-o pe mama mea așa cum și-a dorit ea, nu doar în sufletul meu.

Azi ar fi împlinit 58 de ani. Ar fi fost o bunică extraordinară. Ne-am fi sărbătorit toate trei: mama, copilul ei și copilul copilului ei.

sursa foto: mamă și fiică > Shutterstock