-
Biotissima de la Life Care
Am început să scriu postul ăsta într-o seară stând pe jos pe preşul din baie, după ce mi-am sortat cremele în ordinea în care trebuiau folosite. N-am folosit atâtea creme deodată în viaţa mea şi mi-am zis că tre’ să fie interesant. M-am apucat să îl scriu în momentul ăla pentru că nedumerirea mea era priceless. Adică stai tu, Tomato, cu 8 recipiente cu creme, loţiuni şi seruri sub nas şi prinde-te din prima care-i ordinea, tu aia care ştii cum merg treburile doar cu demachiantul, curăţarea cu loţiune tonică şi crema hidratantă.
-
O zi la Stuttgart
După 13 ore de codus pe austrăzile Europei am ajuns într-un final la prietenii noştri care stau într-un orăşel de lângă Stuttgart. Ne-am bucurat să îi revedem pentru că trecuse deja ceva vreme de cand nu i-am vazut. Lore ne-a aşteptat cu o ciorbă buuuunăăă de perişoare tipic românească, după care am mai recuperate din poveştile pierdute pe drumul distanţei care s-a pus între noi şi pe care nici messul şi nici facebook-ul n-au reuşit să o reducă. A doua zi, primăvara s-a comportat mai mult ca vara şi ne-am bucurat să ne plimbăm prin Stuttgart la mânecă scurtă. Am parcat maşina în zona gării, unde nu se plătea parcare…
-
Azi la Ineu, maine la Stuttgart
Să încep cu lucrurile importante, că dacă le las la urmă poate vă scapă informaţia. Mâine plec în vacanţă. Într-o altă vacanţă plănuită de noi, aşa cum ne place cel mai mult : cu multe opriri şi cu muuuulte, muuulte obiective. Spre deosebire de celelalte vacanţe, asta va beneficia de un fel de live-blogging. Mă rog, nu chiar live, dar de data asta n-o să mai stau departe de blog şi-o să puteţi vedea aproape în fiecare seară ce-am făcut, pe unde am fost şi ce am văzut. Să nu mă mai aglomerez la întoarcere cu tone de poze de urcat, cu poveşti scrise din amintiri, să fie totul la…
-
Tomata pietoană, plină de “noroc”
Hapciu e la spital, suferind nişte transplanturi. Şi cum n-am vreme să stau lângă ea s-o ţin de oglindă, am lăsat-o acolo şi am pornit pe jos înspre casă şi înspre treburile pe care le am de făcut. Aşa se face că am descoperit cu uimire că mă simt ciudat să merg pe jos. Parcă n-aş mai şti cum se merge pe stradă. Ce tâmpenie! Am căscat ochii la toate clădirile ce eclozează prin oraş întrebându-mă de când n-am mai trecut pe-acolo şi încercând să-mi amintesc ce era pe locul ăla înainte. N-am reuşit, deşi am bătut unele dintre străzile alea aproape zilnic timp de 8 ani de zile.
-
De ce mi-am dat demisia
Despărţirea pe care am pomenit-o acu câteva zile nu e despărţirea la care s-au gândit unii. Am spus prin comentarii, pe alte bloguri, pe twitter, la telefon că mi-am dat demisia. Adică am spus „buh-bye” jobului ideal (pentru mine), dar mai mult decât atât unor oameni care mi-au pătruns la inimioară. Şi despre ei este acest post, nu despre demisia mea. Răspunsul la întrebarea din titlu o să-l aflaţi la capătul postului, pentru că acum trebuie să vă vorbesc despre ei. Despre cea mai faină echipă pe care am avut-o vreodată. Asta nu înseamnă că celelalte echipe din care am făcut parte n-au fost ok sau cele care vor urma…
