O zi la Stuttgart
După 13 ore de codus pe austrăzile Europei am ajuns într-un final la prietenii noştri care stau într-un orăşel de lângă Stuttgart. Ne-am bucurat să îi revedem pentru că trecuse deja ceva vreme de cand nu i-am vazut. Lore ne-a aşteptat cu o ciorbă buuuunăăă de perişoare tipic românească, după care am mai recuperate din poveştile pierdute pe drumul distanţei care s-a pus între noi şi pe care nici messul şi nici facebook-ul n-au reuşit să o reducă.
A doua zi, primăvara s-a comportat mai mult ca vara şi ne-am bucurat să ne plimbăm prin Stuttgart la mânecă scurtă. Am parcat maşina în zona gării, unde nu se plătea parcare şi am luat-o la pas către Schlossplatz. Însă înainte să ajungem acolo am trecut pe lângă un parc care semăna mai mult cu un camping. Acuma oricât de deschişi par nemţii sau restul europenilor, baş camping în mijlocul oraşului nu cred că există în vreo metropolă. Ni s-a explicat că nu e camping ci sunt protestatari care se opun demolării gării şi a distrugerii parcului. Însă am înţeles că protestează degeaba pentru că deja actele sunt întocmite şi semnate şi oricât ar sta ei acolo (cred că pierd vremea pe acolo de vre-un an), tot nu vor avea câştig de cauză.
Gara din Stuttgart
Schlossplatz
Protestatari din parc
Jucarii legate de pom in semn de protest
Schlossplatz e o piaţă mare, dreptunghiulară, cu o statuie în mijloc. După schemă seamănă cu Piaţa Unirii din Timişoara. Are chiar şi terase primprejur. Din Schlossplatz am luat-o spre altă piaţă unde era un lac cu apă foarte mică, special pentru raţe. Tot aici era şi clădirea teatrului.
La lacul pentru rate
Teatrul din Suttgart
Pe la ora 14 credeam noi că avem rezervare la Planetarium, însă socoteala de pe net nu se potriveşte cu cea de la ghişeu şi ajunşi acolo am cumpărat bilete pentru ora 16. Având timp încă două ore, am tras o fugă până la Fernsehturm, care este (conform Wikipedia) primul turn TV din lume construit din beton. Urcarea până sus costa 5 euro, puţing cam piperat pentru o simplă urcare cu liftul. De sus, panorama e tăietoare de picioare.
Planetariumul din Stuttgart
Fernsehturm
Cu Lore in Fernsehturm
După ce ne-am pozat în turn, cu priveliştea în spate sau privind în zare, ne-am întors la Planetarium, unde am uitat să luăm în considerare că povestea va fi în germană. Germana mea nu-i chiar atât de avansată încât să pricep istoria Universului, aşa că m-am bucurat mai mult de imagini şi de sunete decât de poveste. Totuşi am reţinut că steaua care credeam eu că e Steaua Polară nu e nici măcar aproape de Steaua Polară, ci este însuşi Sirius. Şi nici linia de stele care credeam eu că face parte din Carul Mare nu e ceea ce credeam ci tocmai centura lui Orion. Sper să merg la un Planetarium unde să pricep şi eu tot ce povestesc ăia acolo. Că de interesant e foarte interesant şi eu sunt foarte interesată.
Ah, am uitat să zic că înainte să intrăm la Planetarium am stat puţin pe iarbă în parcul ăla imens unde erau protestatarii. Atâta lume acolo… de ziceai că e, vorba lui Miţă, o datorie morală să ieşi afară din casă în weekend pe aşa o vreme. Vremea era superbă, după cum se vede din poze.
Pe iarba
Oameni relaxati in parc
Ultimul obiectiv a fost o cetate situată la vreo 30 km de Stuttgart. Deosebit de bine întreţinută . Ne-am ospătat şi am coborât cu burţile pline să ne odînim pentru că a doua zi plecam din loc. Revin cu poveşti şi poze din Bruxelles. Până atunci, aruncaţi un ochi peste cele din Stuttgart.
In poarta cetatii
Cu Iubi sus pe cetate
31 Comments
Gerhald
Stuttgart rullz. De fapt, e tare fain orice oras in care oamenii se pot aseza linistiti pe iarba verde din parc. Cat despre cei cinci euro cat a costat urcarea cu liftul, cel putin mie mi se pare furt pe fata, orice priveliste ar exista.
Bia
Stai liniștit că la Vatican de exemplu de 5 euro urci pe jos (‘nșpe mii de scări), dacă vrei “luxul” cu liftul dai cam dublu 😀
Cam asta e cu turnurile (pe care eu le ador), indiferent de materialul din care sunt făcute și indiferent de priveliște.
Super, Andreea, abia aștept să văd Bruxelles prin ochii tăi :*
Tomata
Italienii sunt destul de scumpi… ti-ar lua bani pe orice. si eu n-am fost numai la Ventia. 😛
Makavelis
asa am o ciuda pe tine. asa ma enervezi ca periodic mergi in excursii de astea faine.
Reclame Tv
Asa fac astia care castiga la LOTO, se plimba prin Europa, fac poze …
Tomata
@ Makavelis – ;)) Mai, eu asta visez, asta pictez. :)) Strang banutii si cand am suficienti, mai organizez cate o vacanta de-asta.
@ Reclame TV – chiar, nici nu m-am uitat la ce numere au iesit. Merci ca mi-ai adus aminte. Deci norocul ala sigur era in alta parte ca mi-a iesit un singur numar. :))
Reclame Tv
Imi pare rau sa aud asta, nu-i nimic poate alta data.
Sa ma anunti sa-ti tin pumnii.
pietricel
Like, Like, LIke!:)
Dorin
Niiiiiiiiiiiiiiiiiiiiice!
Roscata
super tare! distractie placuta in continuare!
ddunia
Mi-a trecut prin cap k dc as veni la turn as da de tine pe acolo. 🙂 Distractie faina in continuare.
Tomata
stai asa, tu te-ai mutat cumva in Stuttgart?
Mihai Motrescu
imi place Germania ca are ecologisti adevarati,pacat ca nu are suficient de multi:)
Oana
Foarte frumoase poze, abia astept sa povestesti de la Bruxelles, care e superb!
lala
cand am vazut poza cu oamenii relaxati in parc mi am amintit de Londra!superbe pozele.
Emi
si eu am fost la Koln saptamana trecuta. NO PICTURES for you! ca am fost cu treaba. oricum, Stuttgartul e superb. 5 euro nu-i chiar asa mare smecherie avand in vedere ca un kebap intr-un orasel la ei costa 3,5 euro. atat costa 🙂
Tomata
🙁 di ce no pictures for me? ce-am facut de ma pedepsesti asa?
nina
Citeste din nou comentariul lui Makavelis si considera ca l-am zis eu.
Distractie placuta!!!
Tomata
:)) pai atunci citeste si tu raspunsul pe care i l-am dat lui. :*
Ana.
eu am stat in stuttgart doar 4 ore, cand a facut escala avionu`. Am vizitat zona aeroportului 🙁
E trecut insa pe lista de orase must visit.
Molodoi Alexandra
LIKE LIKE LIKE Superbe pozele 🙂
Miscellaneous
:))) Mă alătur susținătilor makiavelici cu ciudă pe tine. :)) Glumesc, mă bucur că ai ocazia să vizitezi locuri faine ! Io-s mai mult curioasă de Bruxelles, recunosc, abia aștept să văd ce ne mai aduci de-acolo !
dojo
5 euro nu e mult, noi am dat 20 de dolari sa urcam in Empire State. Astia chiar au pretentii la bani 😀
Misto de tot pozele. Distractie placuta si cat mai multe poze 😉
addicted
Hehe, cu totii de invidiem ! 🙂 Frumoase pozele …
Apropo, cred ca ti-a fost fomita cand ai scris articolul pentru c-ai papat o litera ” După 13 ore de codus ” – condus. ;))
Pingback:
ddunia
🙂 Nu m-am mutat, dar calatoresc des in Germania, in Stuttgart si Munchen. In ziua aia am fost si eu in centru.
De mutat nici o sansa, imi place prea mult in Romania.
ramoo
unde exact ati parcat si nu ati platit?
Tomata
intr-o statie de autobuz, mi se pare. :)) cica era voie, dar daca nu esti insotita de un localnic sau de cineva care stie sigur daca e voie sau nu… mai bine nu te risca. erau mai multe masini parcate, deci era clar ca nu era interzis, dar mai bine te asiguri inainte.
Pingback:
Pingback:
Pingback: