
Road trip prin Franța după ideile de pe Pinterest (2023)
Cu această postare încep seria tuturor locurilor în care ne-am oprit anul trecut în concediul de două săptămâni prin Franța*. A fost fantastic. Nu avem nici un regret, poate doar unul mic – acela că vacanța nu a însemnat și baie în mare și plajă. Foarte multe dintre opririle noastre au fost pin-uite cu ani în urmă pe Pinterest ca locuri în care îmi doream foarte mult să ajung. Soțul a vrut în special la castele, în timp ce eu am vrut peste tot. Împreună cu Grecia, Franța ocupă un loc special în sufletul meu, fără a avea la bază ceva sentimental, pur și simplu pentru că sunt și pentru oameni.
Vă las mai jos traseul pe care l-am postat pe Instagram la cerere și despre ce urmează să citiți în alte articole. Voi pune și linkuri imediat ce articolele sunt online.
Pe 1 august 2023 am traversat Germania către sud, am ajuns în nord-vestul Franței, de unde am coborât puțin mai în sud pe coasta Canalului Mânecii, apoi am străbătut-o până în centrul ei, iar pentru ultima destinație am coborât spre sud. Către casă am urcat din nou în nord pentru reîntoarcerea la Berlin. Acesta este traseul ales cu opririle și obiectivele lui:
Belgia
♦ Liege – înnoptare la jumătatea drumului
Franta
♦ Fecamp – cazare 4 zile
-> Etretat – obiectiv turistic
–> Houlgate – obiectiv turistic
♦ Saint Malo – cazare 3 zile
-> Mont Saint-Michel – obiectiv turistic
♦ Blois – cazare 4 zile
-> Château de Blois – obiectiv turistic
-> Château de Chambord – obiectiv turistic
-> Château de Chenonceau – obiectiv turistic
-> Château d’Ussé – obiectiv turistic
-> Château d’Azay-le-Rideau – obiectiv turistic
-> Château de Villandry – obiectiv turistic
♦ Valence – vizita la sora mea
-> Colmar – obiectiv turistic în drum spre Heilbronn
Germania
♦ Heilbronn – înnoptare in drum spre casa (nu l-am vizitat)
————————————-
* e posibil ca seria sa fie intrerupta de postari mai actuale, dar veti gasi toate linkurile in acest articol

