Lipsuri profesionale

Continuam seria articolelor despre stari cu “ne-” sau “fara” cu o discutie despre noul meu job.

E nou pentru ca l-am inceput in octombrie anul trecut.
Dar inainte de el as vrea sa va povestesc despre primul meu job ca angajat in Germania, ca pana la el am fost freelancer si apoi proprietara de anticariat.

La inceputul lui 2020, cand am inteles ca nu mai merge cu gluma si ca eu cheltui bani pe cai verzi pe pereti in timp ce sotul meu tragea singur la caruta sa imi plateasca si mie chiria librariei, m-am aruncat pe site-urile de cautari de joburi si am fost gata sa dau pieptul cu necunoscutul. Nu mai aplicasem la joburi din… 2011? Ba nu, din 2015 cand incercam sa emigrez. Ei… sa locuiesti in Timisoara, care e ca un sat mai mare, unde aproape toata lumea stie pe cineva care stie pe cineva si e foarte usor sa iti gasesti un job in domeniul tau, si apoi sa te muti intr-un oras cu milioane de straini, care mai de care mai calificat si cu ‘special super-powers & abilities’ e… bland spus: frustrant. Nu am titluri pompoase in CV, nu mai sunt la curent cu multe chestii care nu m-au asteptat pe mine in cei 5 ani de ‘hai sa incerc si asta’, asa ca am aplicat pe unde am putut si pe unde m-am potrivit si va spun… n-a fost bine. Pentru psihicul si inimioara mea. Nu ma gandesc de multe ori la ‘nu sunt destul de buna’, insa in momentele alea nu doar ca m-am gandit la asta, dar mi-am si confirmat ca da: nu sunt destul de buna pentru multe companii, pentru ca cineva mai calificat, care are bluza mai rosie ca a mea va fi ales.

In cele din urma, o firma de constructii a considerat ca ma potrivesc pentru ca vorbesc engleza si romana si ei lucrau cu muncitori romani, si ca am fost Operations Manager timp de 3 ani, deci ar fi trebuit sa ma pricep la ce face o secretara. Nefiind una in viata mea, am invatat multe chestii, m-am imprieteni cu Excelul si am devenit foarte buna pana am inchis usa in urma mea. Jobul in sine era ok, insa Dumnezeule! Oamenii!! Nu am inteles niciodata cand prietenii sau cunoscutii se plangeau de colegi sau sefi pentru ca am fost binecuvantata cu sefi si colegi de exceptie la toate joburile mele pana la asta. Ei, nimic in viata asta nu ramane nepedepsit, asa ca mi-a venit randul. Daca vreodata vreun potential angajator ajunge pe blogul meu si citeste asta… imi asum. Acei oameni, doi de fapt, m-au innebunit de cap. Superioritatea cu care imi latrau ordinele, lipsa unei comunicari pozitive, lipsa colegialitatii si starea in general tensionata ma trezeau noaptea si ma stresau atat de tare ca au fost cateva zile in care imi venea sa plang ca trebuie sa ma trezesc si sa ma duc acolo. Un loc de munca numai cu probleme, fara victorii, fara nimic pozitiv. Si cand mie mi se parea ca am obtinut o mica victorie, se gasea cineva sa greseasca sau sa ma faca sa lucrez in plus ca sa rezolv ce a stricat. Orgolii si misoginism pana la Dumnezeu si inapoi. Un mic exemplu: ma intreaba seful meu ceva, ii raspund si apoi il intreaba pe colegul de langa mine, care ii spune acelasi lucru si abia atunci accepta. Mi-am tot spus ca lasa, mai indur ca am nevoie de experienta, trebuie sa fie ceva in CV, desi nu mai aveam nimic de invatat din locul ala. Am rezistat fix un an si ultima zi a fost una dintre putinele fericite din 2021.

Mi-am luat o pauza de doua luni pentru a ne muta si pentru a rezolva o gramada de chestii administrative si birocratie, insa am si incercat timid sa gasesc altceva, sperand in sufletul meu ca totusi poate nu apare ceva prea curand si am timp destul sa ma si relaxez. Ei… chiar atunci cand nu lupti cu pumnii si tragi cu dintii, reusita vine impachetata cu fundita rosie. Insa de data asta, spre deosebire de 2020 cand tot ce am vazut au fost refuzuri dupa zeci de aplicari, in 2021 am depus CV-uri si scrisori de intentie la doar 10 companii. Am avut 4 interviuri, dintre care cu doua firme am ajuns pana la al doilea si la al treilea interviu, doar ca sa primesc jobul pentru care am avut ultimul interviu. Constructiile nu erau printre interesele mele si nici acum nu sunt, dar daca sunt domenii de care ma feresc alea sunt finantele si business-ul. Ghiciti ce domeniu are firma la care sunt acum Team & Marketing Assistant? Da… finante si business. :)) Am invatat o nebunie de lucruri, am foarte multe responsabilitati, care evident ma streseaza un pic, dar imi place sa cred ca pe zi ce trece ma perfectionez tot mai mult. Sunt zile in care lucrez doar pentru departamentul de contabilitate si altele in care lucrez pentru cel de marketing. Ma bucur mereu sa invat si cred ca fiecare job mai pune o caramida la formarea mea. Insa! Oricat de ok e jobul, oricat de ok sunt colegii (la ani lumina departare de echipa de la primul job)… eu ma simt singura.

Suntem o echipa de 5 cu tot cu seful meu, care e nimeni altul decat insusi Presedintele intregii companii, insa mananc singura, lucrez singura si in general… doar lucrez. Nu aud o gluma, nu povesteste nimeni despre familie sau catel sau un serial, nu se plange nimeni… e totul doar lucru. Si pe mine lipsa socializarii ma ucide. Ma intristeaza efectiv sa nu am cu cine schimba o vorba, sa rad un pic la masa si sa ne destindem din cand in cand… Nu inseamna ca daca povestesti cu cineva macar 5 minute pe zi nu iti mai faci treaba sau ca nu te mai concentrezi la ce ai de facut, insa eu chiar sufar dupa interactiunea umana. Asta ar fi singurul meu of legat de jobul actual. In rest, nu am nimic de reprosat. Si ma gandesc cu atata nostalgie la colectivul de la joburile din Romania, era atat de bine sa poti vorbi cu cineva, sa razi macar o data pe zi si sa nu stai DOAR cu capul in hartii si monitor. Imi aduc aminte cat de dragi mi-au devenit colegii de la jobul cu tururile ghidate prin Berlin. Abia asteptam sa ma duc la lucru. Insa cand stii ca singurul care te asteapta e calculatorul… nu mai pare asa sclipicios sa mergi la birou.

Om vedea ce aduce viitorul, pentru ca dupa 6 luni mi se termina perioada de proba si discutam despre incotro o luam: impreuna sau separat.

sursa foto: www.make-it-in-germany.com