• tomata amuza(n)tă

    Viaţa fără curent

    Hai că toţi ştim cum e când se ia curentul şi cum căutăm ca bezmeticii telefoanele mobile să ne lumineze calea până la dulapul unde se află lumânările şi apoi repede-repede către o brichetă sau cutie cu chibrituri. Asta dacă nu aveam deja una în mână. Ce te faci însă când te uiţi pe geam şi vezi ca iluminatul stradal funcţionează, vecinii de la blocul din faţă se bucură de lumina candelabrelor, aplicelor, lămpilor sau a televizoarelor? Deschizi uşa să verifici dacă ai lumină pe casa scărilor. Ai. Mergi mai departe, ieşi din bloc şi te uiţi ca prostu’ la ferestrele celorlalţi vecini care au, bineînţeles, curent. Ok, e doar…

  • advertoriale

    Altfel de cărţi de vizită

    Cred că pot număra pe degete momentele în care din gură mi-au ieşit vorbele: “Aveţi cumva o carte de vizită?”. Cam de fiecare dată am adresat întrebarea unor persoane de ale căror servicii aveam nevoie, cum ar fi un cabinet medical sau magazinul cu rochii de mireasă. Şi mă folosesc de cărţile de vizită atunci când firmele stau prost la capitolul online, când n-au un site sau măcar o amărâtă de pagină de Facebook cu datele firmei. De şi mai puţine ori am scos eu însămi o carte de vizită pentru a o înmâna cuiva. Nu pentru că n-am sau pentru că ţin prea mult la confidenţialitatea datelor mele de…

  • tomata serioasă

    A murit Talia

    Nu ştiu câţi dintre voi ştiţi cine a fost Talia. Nici eu n-aş fi ştiut dacă nu aş fi fost abonată la canalul de youtube al lui Ellen şi n-aş fi văzut câteva filmuleţe cu ea. Nici măcar nu mi-am dat seama din prima, am crezut că e o copilă foarte trendy şi aşa îi place ei să fie cheală. După care am aflat că are cancer la doar 12 ani. Şi la doar 12 ani era deja o celebritate pe youtube datorită tutorialelor ei de make-up. Aseară am văzut o poză cu ea postată pe pagina show-ului lui Ellen: M-am cutremurat. Vestea venise în urma unei discuţii în care…

  • tomata cinefilă

    Faust, spulberător de minte

    Scuzaţi-mi, vă rog, traducerea unei expresii, dar cred că cel mai potrivit calificativ pentru spectacolul lui Purcarete e mind-blowing. Nu-i deloc exagerat, hiperbolizat sau măgulitor, aşa este pur şi simplu. Un spectacol pe care-l simţi cu fiecare por, îl vezi cu ochii şi cu sufletul, un spectacol care-ţi aţâţa toate simţurile până la orgasmul categoric. O corespondenţă ireală între auz, văz, miros, gust şi tactil care te face să auzi muzica în stomac, să simţi pe limbă gustul de pământ reavăn, să miroşi moartea şi să simţi îmbrăţisarea sângelui. Mi-e ciudă ca veţi citi aceste rânduri crezând că încerc să fiu literară exprimându-mă aşa, mi-e ciudă că nu există o…

Bună! 👋
Mă bucur că ești aici.

Aici te poți abona la Newsletter-ul săptămânal al Tomatei