Teatru: Nu ne-am născut în locul potrivit

Primul spectacol pe care l-am văzut în cadrul FEST-FDR 2014 a fost Nu ne-am născut în locul potrivit, adus la Timișoara de Asociația O2G din București.

Într-un decor minimalist unde singura recuzită o reprezintă cinci microfoane cu stativ, cinci scaune de așteptare și un birou, cinci actori interpretează refugiați din țări precum Afganistan, Kuweit/Gaza/Palestina, Irak, Serbia și Uzbekistan, care vin să ceară azil politic României. Din poveștile fiecăruia aflăm că România nu-i cel mai rău loc în care se poate trăi, deși nouă așa ni se pare de foarte multe ori. Dacă în Afganistan învățământul le este interzis celor care vor să învețe, Kuweitul nu-și mai primește cetățenii înapoi, deși aceștia sunt dornici să se întoarcă. Pentru că descrierea spectacolului găsită pe Facebook e un rezumat foarte bun, n-o să încerc să-l repovestesc eu:

Cinci oameni de vârstă, etnie și condiție socială diferite își povestesc experiența refugierii, între alienarea în țara în care te-ai născut și aventura adaptării în țara refugiului.
O pensionară evreică născută în România evocă copilăria trăită în Uzbekistan pe fondul prigoanei fasciste.
Un palestinian născut în Kuweit vorbește despre tragedia lipsei de patrie și despre România anilor ’90, văzută din perspectiva refugiatului dintr-o țară petrolieră.
O tânără creștină irakiană caută cu disperare un loc de muncă în București.
Un tânăr afgan rememorează experiența traumatică a vieții de refugiat în Iran și își face planul de fugă spre vest.
O refugiată din Serbia învață pe de rost constituția României pentru examenul de cetățenie.

Am avut momente în care am recunoscut că în România e de-a dreptul bine, am apreciat libertatea de a merge la școală așa cum n-am apreciat-o prea des. Despre condiția femeilor nici n-are rost să aduc aminte, pentru că dacă vorbim despre Afganistan și Iran avem aici un set de legi pentru ele. Cu toate astea, știm că nici în România mai este loc de enorm de mult mai bine, ne știm lipsurile și ne știm defectele. Cel mai bine sunt redate în monoloagele Samirei și ale Soniei, care n-au avut cele mai plăcute experiențe aici. Se citează din constituția României și se contrazice cu exemple care demonstrează că nu-i așa cum scrie la manual. Legile sunt doar cu numele și nu stau în slujba dreptății întotdeauna.

Spectacolul ăsta a avut asupra mea un efect surprinzător. A pus România într-o lumină bună și rea în același timp și, cu toate astea, a ieșit cumva pe plus. Mi-a plăcut mult jocul actorilor, în special al lui Alex Fifea, interpretul lui Selim (kuweitianul) și al Silvianei Vișan, interpreta Samirei (irakiana). Dar toate au fost apariții proaspete, originale, credibile. În Timișoara nu știu când mai aveți ocazia să-i vedeți, însă dacă sunteți din București, acordați-le o șansă.