#coronafun
Sincer, imi e un pic rusine sa pun titlul asta pentru ca numai distractiva nu e pandemia asta. Insa uneori, cand viata iti ofera limette e bine sa faci o Caipirinha. Si fix asta s-a intamplat saptamana trecuta la vecinii nostri cand ne-au invitat sa bem o Caipi intr-o vineri seara. Cum asta si Mojito sunt bauturile mele preferate, n-am stat prea mult pe ganduri, nici macar nu mi-am adus aminte de restrictia conform careia numai o singura persoana din alta casa are voie sa vina in vizita. Mbuuuun.
Si cum savurezi cel mai bine o Caipirinha? Cu muzica mexicana sau spaniola, evident. Si vreau sa-l vad pe cel sau pe cea care nu se ridica de la masa cand iti canta Banderas:
Me gusta tocar guitarra
Me gusta cantar el son
Mariachi me acompaña
Cuando canto mi canción
Noi ne-am ridicat si-am dansat. Toti patru plus trei copii. Galagiosi. Asa ca am dat muzica mai tare pentru a le acoperi chiotele. Eram oleacă abțiguiți. Era trecut de zece fix. Ups…
Suna la usa. “Polizei!”. Am impietrit toti, pentru ca amenzile sunt destul de piperate si s-au dat multe in cursul acestei pandemii. Am luat copilul pe sus si am iesit pe balcon in liniste totala, tremurand de frig si de frica. Si dupa 3 minute vine Tim si ne zice ca amenda e 500 de euro. Eu rasuflam cumva usurata ca am auzit de amenzi de mii de euro. Era, insa, doar o gluma, pentru ca discutia a decurs cam asa:
Politia: Buna seara. Am primit o sesizare ca e muzica prea tare si va rugam sa o dati mai incet.
Tim: Da, ne distram putin cu copiii.
Politia: Nu ne intereseaza cate persoane sunteti, dar dati muzica mai incet.
Tim: Sigur, o inchidem de tot, ne pare rau ca am deranjat vecinii.
Politia: Chiar nu trebuie sa o inchideti, dati doar putin mai incet. Sa nu ne mai cheme inca o data, ca totusi locuiti la etajul 4.
Acuma… ori sunt toti asa plictisiti cand primesc telefoane de genul, ori chiar am avut noroc, dar din cate zicea Tim erau foarte relaxati si usor plictisiti (cine stie cate telefoane de astea primesc in ultima vreme) si pur si simplu au venit doar ca sa nu fie sanctionati ca nu-si fac treaba.
Nu mai facem, dar jur ca a fost cea mai faina seara din pandemie. Nici la Revelion nu m-am simtit asa bine.