Teatru: spectacolele lunii octombrie

În ordinea preferințelor, luna asta am văzut:

Piața Roosevelt

Văzut chiar aseară și plăcut cel mai mult. E plin de culoare, muzică, personaje multe, gălăgie, umor, dramă. Într-o atmosferă care aduce un pic a circ, avem o trupă de travestiți (Bibi – Cătălin Ursu – și Suzana – Călin Stanciu Jr. – printre ei), condusă de Aurora (jucată de Ion Rizea), o drag queen sufletistă, a cărei prietenă, Concha (Andreea Tokai) lucrează pentru Vito (Victor Manovici), moștenitorul unei fabrici din care concediază zilnic zeci de oameni. Apoi îl mai avem pe Mirador (Romeo Ioan), polițist la secția din Piața Roosevelt, pe fiul său, Mondo și pe Bingo (Claudia Ieremia), o crainică dintr-un salon de bingo. Dramele fiecăruia variază de la dorința Aurorei de a deveni o vedetă pe scenă până la cancerul care o va lua pe Concha de lângă pisicile ei și din slujba lui Vito. De la umbra tatălui lui Vito, care stă în calea lui ca o santinelă, până la timiditatea lui Bingo, care poartă o bilă pe cap. De la suferința lui Mirador că fiul său a devenit dealer de droguri, până la măcelărirea acestuia de cătrei oamenii boss-ului, când vrea să se retragă din afaceri. Toate dramele astea au un punct comun: Piața Roosevelt, locul în care se întâmplă.

Spectacolul e tragi-comic. Râzi cu intermitențe de la început până la sfârșit. Râzi de Bibi când povestește că s-a îndrăgostit de un omuleț mic, verde și invizibil, de Suzana când cântă despre corpul ei perfect și despre glezna care îi va face pe privitori să lăcrimeze, de Aurora când coboară din camera ei pe o bară, ca pompierii, de Vito, când chițăie și râde forțat. Apoi ți se chircește sufletul când Concha își cântă singurătatea, când Mirador e pe patul de spital de la cât de multe portocale a mâncat și când îl caută disperat pe Mundo sau când Bingo decide să-și dea jos bila de pe cap. Un rollercoaster de sentimente și trăiti, atât pe scenă, cât și-n public.

De văzut. Un trailer e mai bun decât pozele:

Scrisori de dragoste către Stalin

Un pic cam lung, cu prea multe repetări. Un telefon pe care îl primește Mihail Bulgakov de la însuși Stalin, spus de suficiente ori cât să-ți intre bine în cap. Dar să nu mă precipit. Scrisori de dragoste către Stalin e inspirat din fapte reale, cum aveam să constat după ce-am verificat pe net. Îi are în prim plan pe scriitorul rus Mihail Bulgakov (Victor Manovici), soția acestuia (Mălina Manovici) și Stalin (Damian Oancea). Lui Bulgakov i se interzic piesele pe rând și nici un teatru din Moscova nu le pune în scenă. Ce rămâne de făcut când cenzura e în floare în Rusia? Fuga, exilul. În timp ce soția încearcă să-l convingă pe scriitor să plece în Europa, așa cum a făcut și Zamiatin, Bulgakov se rătăcește prin conversații imaginare cu Stalin. Despre relația de love&hate dintre ei, vă dau un citat de pe Wikipedia (că n-am căutat mai departe), care rezumă subiectul piesei:

By March 1929 Bulgakov’s career was ruined when Government censorship prevented the publication of any of his work and staging of any of his plays.
In despair, Bulgakov first wrote a personal letter to Joseph Stalin (July 1929), then on March 28, 1930, a letter to the Soviet government. He requested permission to emigrate if the Soviet Union could not find use for him as a writer. In his autobiography, Bulgakov claimed to have written to Stalin out of desperation and mental anguish, never intending to post the letter. He received a phone call directly from the Soviet leader, who asked the writer whether he really desired to leave the Soviet Union. Bulgakov replied that a Russian writer cannot live outside of his homeland. Stalin gave him permission to continue working at the Art Theater; on May 10, 1930, he re-joined the theater, as stage director’s assistant. Later he adapted Gogol’s Dead Souls for stage.

Nopți albe

N-am ales spectacolele acestei luni căutând rușii, pur și simplu s-a nimerit. Nopți albe este o piesă adaptată după o nuvelă de-a lui Dostoievski, care are în prim plan un tânăr (Călin Stanciu Jr.) suferind de singurătate. Un fel de Werther din Rusia. Nopțile albe sunt colorate de o altă singuratică (Mădălina Ghițescu-Petre)), care se nimerește să-și aducă și ea tristețea în același parc. Fiecare își spune păsul: el e un inadaptat care nu pare să priceapă cum merg lucrurile în lume, care nu înțelege oamenii, iar ea e prizoniera unei bunici oarbe (Andreea Tokai) care încă trăiește „pe vremea ei” și care vrea să îi impună și nepoatei aceeași conduită. Cum era inevitabil, el se îndrăgostește de ea, dar ea de chiriașul care stă în casa bunicii. Acesta dispare un an de zile, tânărul nostru încearcă s-o ajute să intre în contact cu el când acesta se întoarce la Sankt Petersburg, dar pentru că stelele nu se aliniază, ea crede că dragostea i-a fost călcată în picioare și își declară iubirea pentru tânăr. [spoiler] Doar că atunci când chiriașul se întoarce, fata îi aleargă în brațe, lăsându-l pe tânăr să sufere în friendzone-ul din care nu ieșise nici o clipă. [/spoiler]

Cu fiecare spectacol în care joacă, Andreea Tokai mă cucerește tot mai mult. E atât de autentică și de actriță, că intră în persoanjele alea și nu se vede că joacă.